În cadrul proiectului nostru dedicat rock-ului moldovenesc, propunem atenției dvs. interviul pe care s-a oferit să ni-l acorde liderului legendarei formații "Utopia", Andrei Palașcenco.
De mai mult de 10 ani, el a emigrat în SUA, unde locuiește pînă în prezent, dar am reușit să îl contactăm prin intermediul Skype-ului și să purtăm o conversație interesantă.
- Andrei, povestește-ne, cu ce a început drumul tău în muzică? Cum ai devenit muzician?
- Am întîlnit în calea vieții mele omul, al cărui nume este Ruslan Țaranu. Anume el a fost primul care mi-a explicat prin ce este diferit rock-ul interpretat în URSS de cel din Occident. De la el am învățat la ce instrumente și cît de greu este să interpretezi o astfel de muzică... În acele timpuri, astfel de informații erau puține. Chiar și la școlile de muzică sau la Conservator, nu vi s-ar fi putut oferi astfel de informații complete și detaliate despre rock și nu v-ar fi învățat să interpretați rock. Maxim ce ni se putea oferi era Catedra de jazz, în cadrul căreia era predat jazzul vechi, iar în ceea ce privește muzica contemporană, nimeni nu știa cum să o interpreteze. Nu exista literatură de specialitate, ghiduri video...
Pentru a învăța această muzică, oamenii comandau de la Moscova casete cu înregistrări ale lui Yngwie Johann Malmsteen, Eddie Van Halen. Era ceva nou, de parcă ar fi fost de pe altă Planetă. M-a interesat acest lucru, căci în acele timpuri nu era nimic asemănător în Europa de Est. Dar, pe de altă parte, pe atunci încă se considera că tot ce vine la noi din Vest este rău, dar, după cum știți, fructul interzis este întotdeauna cel mai dorit. Exact asta mi s-a întîmplat mie. Desigur, nu mi-a dat nimeni peste mîini, dar sistemul era construit astfel, încît să nu intre nimeni în el și de la început era clar că nimeni nu te va ajuta și nu te va sprijini în acest domeniu.
- Ce oportunități aveau atunci acei care doreau să interpreteze muzică rock?
- Trebuia să-ți găsești de sine stătător un profesor privat bun, un așa-numit "guru" și dacă aveai talent, atunci puteai deja progresa treptat.
- Andrei, povestește-ne despre prima ta chitara, ce fel de instrument era?
- Îmi amintesc foarte bine de prima mea chitară. Am cumpărat-o de la o consignație din Chișinău care era, de fapt, și prima de acest fel, unde apăreau în vînzare mărfuri din străinătate. În general, acestea erau mărfuri din țările blocului socialist: Ungaria, Bulgaria etc. Așadar, chitara pe care am cumpărat-o de acolo se numea "Musima" și era o copie a chitarei "Gibson", numai că era inferioară ca calitate. Și totuși, chitara "Musima" a fost considerată un instrument foarte cool. Apropo, ea a fost practic copia aceleiași chitări "Gibson", la care cînta Valeriu Gaina, din grupul "Cruise". Pe chitara lui era pictată o stea și eu am desenat una la fel cu carioca pe chitara mea. A fost grozav! Și ori de cîte ori apăream cu această chitară, toată lumea rămînea uimită!
- Cine a avut cea mai mare influenta asupra ta ca muzician? Cine a devenit pentru tine stea călăuzitoare în lumea muzicii, interpretate la chitară?
- Este vorba de profesorul meu, al cărui nume l-am menționat mai sus, unicul și irepetabilul Ruslan Țaranu. Am luat lecții de muzică de la el timp de un an. El avea doi elevi: eu și Dima Artamonov. Amîndoi am devenit destul de repede chitariști cunoscuți în țara noastră. Artamonov cînta în diferite formații, inclusiv în grupul "Modest", care anterior se numea "Provincia". În general, însă am avut o anumită comuniune a celor mai avansați instrumentaliști în plan tehnic, din care făceau parte: Vova "Țitrus", Dima Artamonov și eu ... Iar noi ne străduiam atunci să promovăm direcția rockului, încercînd să-l ridicăm și să-l ajustăm la nivel maxim de iscusință a interpretării față de cel din vest. Bineînțeles că odată ce am pășit pe această cale, împotriva noastră au fost întreprinse măsuri de contracarare, am fost criticați că interpretăm muzică occidentală. Unii muzicieni erau într-atît de dezamăgiți, încît își căutau alinare la fundul paharului, căzînd în patima băutului. Într-adevăr, a fost foarte dificil...
- În ce perioadă se întîmpla?
- Chiar la începutul anilor '90. Atunci încă se mai păstraseră rămășițele erei sovietice, existau încă bursele muzicale, unde putea da buzna poliția și să-i ia pe oameni la Secția de Poliție, pentru că ei stau acolo, nu muncesc și pe lîngă toate poartă părul lung și interpretează o muzică ciudată …
- Cînd s-a schimbat situația?
- Aproximativ în anii 1995-1996, cînd era în toi restructurarea a devenit posibil să închiriem o sală cu bani relativ nu mari, să luăm în arendă echipamentul necesar: sunet, lumini ... Dar toate acestea trebuia să le organizăm noi înșine, inclusiv transportarea aparatajului închiriat, precum și să ne promovăm concertul. Iar acest lucru era atît de greu încît numai anumite formații reușeau să organizeze toate acestea, trebuia fie să ai mulți bani, fie o dorință foarte puternică. Dacă reușeai să organizezi un concert, atunci din vînzarea biletelor era posibilă recuperarea cheltuielilor pentru închirierea încăperii, echipamentului etc. Astfel, grupul nostru de multe ori ajungea la "zero", iar uneori chiar ne ieșea și puțin de tot "în plus". Publicul ne plăcea, noi interpretam atunci metal și mulți dintre acei care veneau la concertul nostru nu credeau la început că cîntă o formație din Moldova.
Și, în general, pentru mulți, simplul fapt că astfel de concerte se desfășoară în țara noastră era uimitor. Îmi amintesc foarte bine cum atunci publicul chiar venea pe scenă pentru a le strînge mîna fiecărui muzician în parte. Oamenii erau, pur și simplu, fericiți că au putut ajunge la un astfel de concert. Îmi amintesc cum semnam pe bancnote, pe tricouri, pe spatele oamenilor ... Atunci ne simțeam ca niște vedete rock adevărate!
- Cum a luat naștere formația "Utopia"?
- Aveam deja o experiență, destul de bogată, lucram la Filarmonica din Moldova, cîntam împreună cu Iurie Sadovnic în Ansamblul "Legenda". Pînă atunci eu știam deja foarte bine ce înseamnă scena, filmările, turneele... La bursa muzicală m-am întîlnit cu un tovarăș care era interesat de muzică metal. Eu nu țineam neapărat să interpretez anume metal, dar nici nu am vrut să mă limitez la un singur stil.
Iată deci, că Dima, supranumit "Maestro", m-a convins că trebuie să cîntăm anume metal, pentru că aceasta urma să fie o muzică adevărată, onestă... La început am făcut parte din formația numită "LSD", care își avea sediul la Odesa. O parte dintre muzicienii din acest grup erau de la Chișinău, o parte fiind reprezentată de locuitori ai Odesei.
Cu grupul "LSD" am evoluat la un mare concert la Chișinău și atunci am observat că există cerere pentru astfel de muzică, sala era arhiplină, toată lumea sărea, striga ... Dar grupul "LSD" nu a existat mult și s-a destrămat repede, pentru că muzicienii proveneau din orașe și țări diferite. După aceea ne-am adunat propria noastră formație, am numit-o "Utopia" și am început să interpretăm death metal.
- Primul album lansat al "Utopiei" - I’m God Myself a inclus muzică anume de acest gen.
- Da. Am avut atunci diferiți vocaliști. Am înregistrat albumul cu Ruslan Turea, supranumit "Dust" - anume el a participat la înregistrarea celei mai cunoscute piese din album, ea se numește "Slave". Dar, în mai mare parte, am lucrat asupra albumului cu alt vocalist - Dima "Hatfield". La concerte am evoluat tot și cu unul, și cu altul.
- Tu evoluai pe atunci în formație doar în calitate de chitarist, nu și ca solist?
- Adevărul este că în metal-ul pe care-l interpretam, părțile la chitară erau destul de complicate. De aceea, să cînți la chitară și să fii totodată și principalul vocalist este aproape imposibil. Deja pe urmă, cînd a apărut cel de-al doilea chitarist și noi am început să ne schimbăm stilul, m-am pomenit eu la microfon. De fapt, am încercat atunci diferiți vocaliști, dar așa și nu am putut găsi unul potrivit. Am fost nevoit să cînt eu.
- Povestește-ne ceva despre membrii grupului "Utopia". Unde sînt ei acum și ce fac?
- La momentul înregistrării albumului "11 minute" noi eram cvartet. Uneori, pentru spectacole mai mari, invitam muzicieni de sesiune: violoniști, flautiști etc. Din componența de bază a grupului făceau parte patru persoane: eu, chitaristul bas Mahmud, al doilea chitarist Iura Șcianchin și bateristul Rustam Agaev. În prezent, toți ei, cu excepția lui Mahmud, continuă să fie instrumentiști în diferite proiecte.
Iura Șcianchin participă la proiectul "The One", iar Rustam Agaev este membru al unei cover-formații. Mahmud a cîntat mult timp în trupa "Mahmud & Co" sau "Mahagon", dar recent a decis din anumite motive să-și întrerupă activitatea concertistică. În ceea ce mă privește pe mine, m-am mutat în Statele Unite ale Americii, dar și aici continuu să interpretez muzică. La început nu a fost simplu, eram singur, încercam să găsesc muzicieni, care să-mi împărtășească stilul, trebuia să înțeleg cum funcționează aici industria muzicală per ansamblu. Și am înțeles un lucru: nu trebuie să dai tare din coate, să împingi cu putere, încercînd să urci cît mai sus, pentru că, după cum știți, nimeni dintre originarii din Europa de Est nu a devenit superstar aici. Nici formația "Cruise", nici și "Park Gorikogo", nici Dan Balan ... Apropo, l-am menționat pe Dan Balan cu bună știință, am cîntat cu el în formația "O-Zone" în aceeași perioadă, în care evoluam cu trupa "Utopia". Ne-am întîlnit cu el și aici în SUA, el a petrecut un an la Los Angeles, încercînd să-și promoveze albumul rock.
- Am auzit și eu că Dan Balan a înregistrat un album rock în America, dar nu l-am ascultat niciodată...
- Dan Balan mi-a lăsat discul, eu l-am ascultat. Este înregistrat cu muzicieni buni, cîntecele sînt interpretate într-o engleză decentă. Dar din păcate, aici pentru rotația cîntecelor trebuie să plătești o mulțime de bani, fără asta nimeni nu va difuza nicăieri muzica dvs. Toți muzicienii aici visează ca melodiile lor să ajungă să fie difuzate în așa-numitul prime-time. Dar pentru a ajunge acolo, trebuie să fii, spre exemplu, Britney Spears, Nickelback sau Metallica. În general, cei care vin din Moldova, Ucraina sau Rusia și spun că sînt muzicieni rock sînt tratați aici cu un anumit grad de scepticism. Așa încît devine clar imediat că este, pur și simplu, nerealist să obții un mare succes în acest domeniu.
- Să ne întoarcem la grupul "Utopia". Care este motivul schimbării cardinale a stilului în care formația a început să cînte la sfîrșitul anilor 90? Cîntecele au devenit mai melodioase, mai ușoare...
- Timpurile s-au schimbat, mentalitatea oamenilor a început să se schimbe. În muzică a apărut componenta comercială. Muzicienii au început să înțeleagă că din muzică se poate cîștiga destul de bine, că muzica poate deveni principala profesie. Așa că muzicienii au început să se transforme în oameni de afaceri. Și tu tocmai îți dădeai seama că dacă nu faci asta, nu se știe ce ți se va întîmpla în continuare. Spre exemplu, mulți dintre prietenii mei, muzicieni talentați, au căzut în patima beției. Unii dintre ei au murit de tineri, aceiași Dima Artamonov, Ghena Belov și alții. Și erau muzicieni destul de cunoscuți, care cîntau la un nivel destul de înalt. Putem spune cu siguranță că dacă i-ar fi pus mîine să cînte în scenă cu Sting, de exemplu, ei s-ar fi isprăvit cu acest lucru nu mai rău decît muzicienii din formația cîntărețului. Într-adevăr muzicienii erau de nivel înalt...
Întotdeauna am avut o predilecție deosebită să interpretez muzică rock, dar nu neapărat greu. Îmi doream să atrag o audiență cît mai largă posibilă și anume de aceea am început să ne schimbăm stilul. La sfîrșitul anilor 90 am ajuns la un mare festival, care a avut loc pe Stadionul Republican din Chișinău. Atunci eram nihiliștii adevărați, interpretam numai metal greu. Am fost invitați să cîntăm la deschiderea Festivalului, înaintea grupurilor "Splin" și "Mumii Trolli". Și ce a fost interesant, că "Utopia" nici măcar n-a apărut pe afișul Festivalului, din cîte îmi amintesc. Anume acest concert a devenit pentru noi punct de cotitură. Am fost foarte bine primiți de către public și atunci mi-am dat seama că nu sîntem cu nimic mai inferiori decît vedetele, că dacă vom fi mai aproape de oameni și vom fi promovați, măcar cît de cît, vom reuși să obținem succese mari, la fel ca formațiile "Splin" "Mumii Trolli" etc. Astfel, în anul 1999 am început să înregistrăm o cu totul altă muzică. Așa a apărut cîntecul "L ...".
- Povestește-ne mai multe despre acest cîntec, este într-adevăr foarte frumos...
- Acest cîntec a fost scris de Mahmud (Denis Ahramenco - nota autorului), interpretul nostru la chitara bas. Este în limba engleză. Ideea cîntecului a aparținut în totalitate lui Mahmud, iar de aranjament ne-am ocupat deja noi. O atenție deosebită și o mulțime de timp i-a acordat aranjamentului nostru de atunci, bateristul Garik Tverdohleb. Cînd piesa a fost gata, am înregistrat-o la cel mai bun studio din Chișinău, acesta era pe atunci Studioul "ADM", care se afla în clădirea "Moldova-film". În anul 1999 am mers cu acest cîntec la radio. La început nimeni nu credea că acesta este cîntecul nostru. Unde mai pui, că, în general, ni s-a spus că o formație moldovenească nu poate, pur și simplu, să cînte așa. Nu ne-au crezut, așa că ne-au luat piesa la radio. Dar apoi, cei de la Studio "ADM" au confirmat faptul că noi, formația "Utopia", într-adevăr am înregistrat acest cîntec la ei. După toate astea, piesa "L ..." a început să răsune foarte des la posturile de radio, dobîndind o mare popularitate, așa că o interpretam la fiecare concert.
- Întotdeauna m-am întrebat ce înseamnă titlul piesei - litera L și cele trei puncte…
"L ..." e Love. Acesta este un cîntec despre dragoste și experiențele, pe care le-a avut autorul ei. Și, apropo, aceasta a fost ultima încercare de a face o melodie în limba engleză. Am înțeles, pur și simplu, că în țara noastră trebuie să cîntăm fie cîntece în limba moldovenească, fie în limba rusă. Să cînți în limba engleză era la modă în anii '90, imitîndu-i pe Bon Jovi sau James Hatfield, dar aceasta a fost copilăria și a trecut ...
- Pe albumul vostru "11 minute" piesa bonus este cîntecul formației "Zemleane". De ce v-ați hotărît să o înscrieți?
- În acele timpuri era la modă să faci cover-uri la cîntecele ansamblurilor sovietice. De exemplu, Zdob Și Zdub au înregistrat atunci melodia lui Victor Țoi "Videli noci". Alte grupuri moldovenești re-cîntau alte cîntece vechi. Ei bine, noi am decis să cîntăm piesa "Kaskaderî" a formației "Zemleane". La concerte aceasta era primită bine.
- Țin în mîini discul formației "Utopia", "11 minute". În fișa promoțională există o coloană în care grupul își exprimă recunoștința față de diferite persoane. Printre ele se numără și binecunoscutul Sașa Slayer (Alexandr Kurkin, un cunoscător al culturii rock și nu doar - comentariul autorului). Aici e scris: "Sincere mulțumiri lui Sașa Slayer pentru Stone Face"("Stone Face" fiind unul din cîntecele grupului Utopia, inclus în albumul "11 minute" - comentariu autorului). Ce legătură are Sașa Slayer cu cîntecul vostru "Stone Face"?
- Acum deja nu-o să-mi mai amintesc ... Probabil, o fi avut, dar cu siguranță nu la scrierea piesei. Aceste cuvinte din fișa promo au fost scrise de Mahmud, pe el ar trebui să-l întrebăm ... (Eu am reușit să-l contactez pe însuși Sașa Slayer și iată ce ne-a spus el: "Stone Face" era piesa mea preferată din repertoriul "Utopiei" și eu sunam de multe ori la radio și comandam să fie difuzată, fapt pentru care am cîștigat recunoștința muzicienilor" - comentariul autorului).
Apropo, mulți ne-au ajutat, ne-au susținut, ne-au inspirat la scrierea acestor melodii. De exemplu, unul dintre managerii noștri, Sașa Lesnikov, ne-a sfătuit să citim cartea "11 minute" de Paulo Coelho. După ce am citit cartea, a apărut ideea de a scrie textul pentru cîntecul cu aceeași denumire.
- Cine a compus cîntecele care au fost incluse în albumul "11 minute"? În afară de piesa "L ...", firește, care, după cum știm deja, a fost scrisă de Mahmud...
- Toate celelalte melodii, atît versurile, cît și muzica au fost scrise de mine. Și am reușit să o fac destul de repede, eu nu am scris niciodată separat textul de muzică și astfel nu mai trebuia să adunăm totul: strofele, refrenele etc. Eu făceam totul deodată. Eu puteam să vin la repetiție și să le arăt noul cîntec și noi literalmente în 15 minute îl și cîntam. Știam deja sigur ce trebuie să cînte fiecare instrument, pentru că auzisem deja melodia în capul meu. Noi puteam repeta cîntecul dimineața, iar seara să-l interpretăm deja la concert. În general, totul se mișca destul de dinamic. De asemenea, vreau să menționez că nu tindeam să fiu lider al formației, acest lucru s-a întîmplat într-un mod natural. Eu scriam muzica, versurile și făceam aranjamentul, de aceea am devenit lider, de la sine s-a întîmplat. Dar trebuie să recunosc că în colectivul nostru au fost dispute pe tema: cine să fie conducător. Fiecare dintre muzicienii formației "Utopia" era talentat, fiecare era personalitate...
- Cum a evoluat formația?
- Am încercat să cîntăm de toate... În principiu, mergeam deja la repetiții ca la lucru. Perioada anilor 2003-2004 - a fost lucru. În fiecare zi veneam la studio pentru repetiții, seara puteam avea concert. Ne simțeam artiști adevărați... Cu timpul, aveam deja propria noastră sală, propriul studio. În acea perioadă repetam chiar pe scena Clubului "Yellow Submarine". De asemenea, aproape întreaga componență a formației, cu excepția celui de-al doilea chitarist, a început să cînte în formația O-Zone. Am mers în turnee în România, ținînd concerte, în principal, pe stadioane și în piețe. Așa am devenit deja artiști profesioniști.
- Cîți ani a existat formația "Utopia"?
- În tot răstimpul cît a existat formația "Utopia", nu o dată s-a schimbat componența, stilul muzicii, pe care o interpretam. Am reușit să înregistrăm trei albume, fiecare dintre ele în stiluri complet diferite. Primul album, care se numea "I’m God Myself", a fost cel mai "greu". După el am lansat albumul "Faust", acesta poate fi numit ca fiind unul intermediar, și, apropo, am evoluat ca trio și eu am încercat pentru prima dată să cînt. Din formație făceam parte: eu, Mahmud și Garik Tverdohleb. Apoi alcătuiam deja un cvartet și în această componență am mers în turnee prin: Moldova, România și Ucraina. În general, formația "Utopia" a existat timp de aproximativ 11 ani.
- ''Utopia'' a încercat să intre pe piața muzicii rusești?
- Da, a existat o astfel de încercare. Dar aceasta din păcate, s-a transformat într-un eșec. Înainte de această încercare, am avut deja șansa de a emigra în SUA, dar decisesem să luăm întregul nostru grup la Moscova și să ne promovăm acolo. Aveam muzicieni excelenți, aveam un material bun și eram siguri că vom cuceri publicul rus. Unul dintre manageri ne-a spus direct că pentru difuzarea doar a unuia dintre cîntecele noastre, și anume "11 minute", vom putea cîștiga cel puțin un milion de dolari în doar cîteva luni. Dar nu am reușit, din motive diferite, iar pentru mine acesta a fost un adevărat șoc, nu m-am așteptat la așa ceva. Pot spune doar că au existat oameni care au spus că vor face tot posibilul, dar nu ne vor lăsa să intrăm pe piața muzicii rusești. Apropo, aceasta a fost ultima picătură, după care am decis să plec. Mi-am dat seama, pur și simplu, că nu va fi suficientă viața mea ca aici, în Europa de Est, situația să se schimbe în mai bine. Reieșea că pur și simplu nu ai unde să te dezvolți și să te miști. Am ajuns la concluzia că dacă rămîn aici, voi cădea și eu în patima băutului, ca și mulți alți muzicieni moldoveni... Și am decis să plec.
- Ai deja cetățenie americană?
- Da, am primit-o în anul 2010.
- La alegerile prezidențiale din SUA ai fost?
- Da, am fost la ultimele alegeri. M-am urcat pe motocicletă și m-am dus la secția mea de votare, mi-am îndeplinit datoria civică.
– Mai faci acum muzica?
- Nu am mai scris cîntece de mult timp. În schimb, particip la diverse proiecte și cînt în grupuri americane. Aici mi s-a întîmplat să cînt muzică diferită: și rockabilly, și rock-n-roll, și hard rock, și chiar country. Cu trupe locale, am reușit chiar să înregistrez muzică și să merg în turnee cu concerte. Dar pentru mine, am ajuns la concluzia că să răzbat spre vîrf, acolo unde se află Bon Jovi, de exemplu, este foarte, foarte dificil, aproape imposibil. Asta chiar dacă ai un milion de dolari și relații bune, oricum aceasta nu este o garanție că vei deveni la sigur superstar în America. Ar trebui să-ți zîmbească norocul, așa cum se spune aici, trebuie să fii la momentul potrivit în locul potrivit.
Am organizat, de asemenea, concerte ale vedetelor rusești în SUA, am invitat formații celebre, de exemplu "Bi-2", "Ruki Vverh", "Ivanușki International". Ei au fost foarte bine primiți aici. Inițial, am avut ideea de a evolua împreună cu aceste grupuri aici, dar așa și nu am reușit să o facem. Acum cînt într-o orchestră clasică. Evoluăm rar, dar cîntăm în săli mari. Eu folosesc atît chitara clasica, cît și pe cea electrică. Pe lîngă toate celelalte eu mai am un alt loc de muncă, care îmi permite să-mi asigur familia.
- Din cîte știu, în Moldova predai chitara. În SUA ai discipoli?
- Da, aici tot predau, am elevi. Dar trebuie să spun că mulți dintre acei care vor să învețe să cînte la chitară o fac acum cu ajutorul programelor de calculator, manualelor, ghidurilor etc. adică, de sine stătător.
- Dacă ai fi avut ocazia să te întorci în timp cu 20 de ani, ce ai schimba în viața ta?
- Eu și grupul "Utopia", noi am făcut întotdeauna maxim, pe cît a fost posibil. Nimic mai bun nu aș fi putut face oricum, chiar dacă aș putea reveni în trecut. Și pentru mine, în principiu, totul era atunci ok. Singurul dezavantaj era lipsa posibilității de a avansa, de a ne dezvolta.
- Se spune că în viață trebuie să încerci totul. Există lucruri pe care nu le vei încerca niciodată, în niciun fel de circumstanțe?
- În principiu, eu am încercat aproape totul. Singurul lucru pe care nu am îndrăznit să-l fac și înțelegeam că nu am nevoie de asta, au fost drogurile grele. Cînd evoluam în formația "LSD", eram adesea întrebat dacă am încercat noi înșine "LSD". Și eu am avut ocazia să încerc această chimie, dar în ultimul moment am refuzat, după ce am auzit o poveste groaznică despre acest drog. Atunci mi-am spus că nu voi face asta niciodată în viața mea.
- De ce ți-e frică cel mai mult?
-La momentul dat mă înspăimîntă situația geopolitică tensionată din lume. De multe ori la știri se vorbește despre amenințările din partea puterilor nucleare, acest subiect fiind în mod constant discutat. Am familie, am un fiu mic și mă îngrijorează siguranța lor, viitorul lor.
- Există prietenie între un bărbat și o femeie?
- O astfel de prietenie poate exista, dar în această situație una dintre părți se confruntă cu sentimente de dragoste față de partea opusă. În baza acestor sentimente există prietenia în cauză. Iar aceste relații nu cresc în dragoste, deoarece iubește numai una dintre părți. Apare așa-numita "friend zona". Aceluia care este îndrăgostit îi este plăcut întotdeauna să vadă partea opusă, iar acesta din urmă, la rîndul său, fără să-i împărtășească dragostea se bucură de anumite beneficii ale acestei prietenii.
- Vă mulțumesc foarte mult pentru interviu! Mult noroc și succese, Andrei!
Adăuga comentariu