Din consiliul de experți al forului a făcut parte și Oxana Barcovscaia - jurnalist TV, regizor, producător, persoană publică, producător general al companiei televizate «Формат ТВ», academician al Academiei de Televiziune din Rusia, academician al Academiei Eurasiatice de televiziune și radio. Aflată la Chișinău, ea a răspuns la întrebările jurnalistei Noi.md.
Niciodată să nu spui ”niciodată”
- Ați venit în jurnalistica televizată deja cu o carieră și experiență de muncă în presa periodică. A fost ușoară comutarea de la un gen la altul? V-a ajutat cineva?
- Să știți că în cariera mea nimeni niciodată nu m-a ajutat. Mai mult, lucram în mass-media scrisă și spuneam că nu voi merge niciodată la TV, deoarece consideram că acolo nu se face jurnalism veritabil, aveam o atitudine ușor disprețuitoare față de acest gen. Și totuși am ajuns la TV. Cel mai interesant e că nu a fost ceva neașteptat, am făcut-o conștient. Am venit să lucrez la emisiunea ”Доброе утро!”(Bună dimineața), pentru scurt timp. Însă televiziunea este o chestie, care ori este a ta, ori nu. Celor care vin să lucreze acolo vreau să le spun: ”Dacă vii la televiziune și a doua zi înțelegi că nu este pentru tine, mai bine uit-o ca pe un coșmar. Dar dacă înțelegi că fără ea nu mai poți trăi, că ea devine un doping permanent, înseamnă că e a ta și altfel nu vei mai putea trăi”. Iată și eu nu mai pot trăi altfel. La fel, în timp ce filmam documentare, spuneam că nu voi face niciodată în film artistic. Dar acum încep să filmez un lungmetraj și asta mă bucură.- Mai înainte, ca regulă alegeați pentru proiectele Dvs. teme complicate și chiar tragice – ”Nord-Ost”, Beslan, Cecenia, femeile-spioane, ”Doctorul Liza”…? De ce anume aceste teme? A influențat cumva faptul că aveți militari în familie ?
- Am făcut aceste pelicule nu pentru că avem militari în familie, deși vin dintr-o familie de militari din tată-n fiu – ofițeri au fost soțul, și fratele, și tata, și bunelul. Dar nu asta a fost decisiv. Am avut oportunitatea unică să filmez ceea ce doream. Nu existau restricții, cenzură. Abordam tema care mă interesa. De aici și Afganistanul, și Cecenia, și Nord-Ostul, și ”Cristina+Arsenii” (despre copiii decedați la Nord-Ost) – filme la turnarea cărora am trecut totul prin inima și ființa mea. Dar la un moment dat am înțeles că războiul trebuie să se termine, căci a început deja sublimarea. Aveam sindromul ostatecului, sută la sută. După Nord-Ost vre-o cinci ani nu am putut merge calm la teatru, cinema, căci mereu treceam prin mine soarta eroinei mele. Aveam deja propriii mei copii, micuți la acea vreme. Și am început să fac un program de autor despre oameni celebri, programe de format diferit, inclusiv pentru copii, produceam diferite emisiuni TV. Periodic, desigur, mai fac și documentare, dar acestea-s de autor și le difuzez nu la posturile TV rusești, ci la cele din Occident.
- Ați turnat și filme pe teme sociale ?
- Filmoteca mea conține cam 100 de documentare. Am filmat pelicule cu diversă tematică, inclusiv social-acută - despre oamenii în etate, despre cei cu dezabilități, despre cei fără loc de trai… Am și filme pozitive, vesele și politice. Recent le-am povestit colegilor cum am lucrat la pelicula ”Uniunea fostelor” - despre relațiile reciproce dintre Rusia, Ucraina, Belarus. Filmul a fost profetic: acum zece ani a povestit despre ceea ce se petrece azi cu aceste state.
Intuiția profesională
- Se spune că aveți o intuiție deosebită, că știți ce-i poate plăcea spectatorului, ce-l interesează cel mai mult. Cum intuiți ce este format, ce – neformat? Este ceva căpătat de-a lungul anilor?
Deoarece eu fac parte din juriul numeroaselor festivaluri de film sau televizate, am vizionat foarte multe filme. Și experiența își are rostul ei. Lucrez în televiziune mai bine de douăzeci de ani. Știu exact: dacă pe mine ca spectator filmul nu m-a captivat în primele două minute, puțin probabil să atragă pe cineva. Ca spectator, eu consum totul. Îmi place orice secvență video, privesc cu interes orice, dar dacă din start mă plictisesc, eu ca producător nu mă voi ocupa de acest proiect. Știu exact ce poate fi pus pe post și ce – nu. Și dacă colegii îmi cer opinia, răspund sincer, chiar dacă aceasta este negativă. Unii se supără. Au fost cazuri în care asemenea proiecte au fost puse pe post și mi-au confirmat spusele cu ratingurile lor joase.
- Dar ați avut din cele care, filmate fiind, televiziunea rusă nu le-a pus pe post imediat?
- Este cunoscută istoria peliculei ”Норд-Ост, 11 ряд или Дневник с того света” (Nord-Ost, rîndul 11 sau Un jurnal din lumea cealaltă). În Rusia a fost interzisă difuzarea ei dintr-o prostie a unui funcționăraș care s-a speriat pentru funcția sa. Pelicula a fost interzisă, scoasă din grilă. Ana Politcovscaia, cunoscuta jurnalistă – apărătoare a drepturilor omului, a dus filmul în SUA, unde i-a fost conferit unul dintre cele mai prestigioase premii - Golden Gate. După ce s-a aflat că filmul interzis în Rusia a luat premiul la San Francisco, el a fost pus pe post, ce-i drept puțin cenzurat.
- Fiind producător general al companiei ”Формат ТВ”, cum caracterizați principiile ei de lucru?
- ”Формат ТВ” este una dintre cele mai mari companii din Rusia. Noi producem multe ore de emisie - și emisiuni, și documentare, și filme artistice. Principiile companiei noastre – spre exemplu, la noi mai că nu există fluctuație. Prieteni fiind, facem cu plăcere un lucru comun. Oamenii care cu mulți ani în urmă au venit cu mine la televiziune, lucrează cu mine și azi. Pe acești oameni eu i-am crescut - autori, regizori. Practic, aceștia-s niște profesioniști–manoperă.
Copii fără conținut
- Am auzit, că acum în activitatea Dvs. prioritate au copiii. De ce anume această temă?
Patru ani în urmă compania noastră a învins într-un concurs pentru o subvenție de stat a proiectului privind securitatea rutieră a copiilor și popularizarea Regulilor de circulație rutieră. Așa a apărut primul în Rusia (da poate și în lume) sitcom educațional pentru copii ”Семья Светофоровых” (Familia Svetoforov). Un serial făcut pe banii MAI din Rusia. El a acumulat milioane de vizionări, cca 70 milioane pe rețea, din el se citează, copii înșiși scriu pe rețelele sociale continuarea lui, adică azi serialul are un număr enorm de fani. Și eu am înțeles ce noroc e să muncești asupra unui serial pentru copii. Am filmat patru sezoane, 147 de episoade ale serialului cu copii-actori foarte buni, actori-maturi - staruri de prim rang. Anume acest produs televizat m-a făcut să înțeleg că avem nevoie stringentă de conținut pentru copii. Iată de ce în prezent mă preocupă mult această direcție de activitate. Promovez ideea creării unei platforme pentru copii și adolescenți, cu un conținut pozitiv, inclusiv distracții, educație, conținut informativ-distractiv. De menționat că statul mă susține mult, în 2020 vom lansa acest proiect global și foarte necesar.
TEFI care unește
- La ce bun vă trebuie Dvs. personal festivalul ”TEFI-Sodrujestvo”?
Ani în șir sînt academician al Academiei Televiziunii Ruse și tot ce ține de această activitate este o muncă plăcută și importantă pentru mine. O fac cu plăcere de foarte mulți ani. Mai există și concursul regional «ТЭФИ-Регион», de fiecare dată mergem în regiunile Rusiei și decorăm cei mai buni maeștri TV. În orice oraș, în orice țară Academia Televiziunii Ruse vine cu pace, cu creație. Autorii care își prezintă lucrările la ”TEFI-Sodrujestvo”, ”ТЭФИ-Регион” sînt oameni care fac o muncă creatoare comună. Ei nu fac parte din cei care distrug sau încearcă să certe lumea. Noi trăim într-o perioadă geopolitică complicată și este foarte important să fim uniți, să fim prieteni, să iubim, să vedem ce face fiecare dintre noi. Pentru mine este o posibilitate să văd ce fac oamenii pe teritoriul fostei URSS – în țările CSI. O posibilitate să văd lumea prin prisma oamenilor care promovează acest conținut - filme, seriale, reportaje. Pentru mine este foarte important.- Cum credeți, nivelul participanților la TEFI este în creștere?
- Desigur, an de an crește acest nivel. Pentru că vin tineri foarte avansați, care au altă mentalitate. Altă viziune. Eu înțeleg că lor le aparține viitorul cinematografiei, viitorul televiziunii–internet. În acest an la ”TEFI-Sodrujestvo” au fost prezentate multe lucrări competitive oricărui post federal din Rusia. Serios. Au fost prezentate lucrări foarte demne.
- De șapte ori ați luat premiul TEFI, aveți șapte statuete de bronz ale lui Orfeu… Dar care este numărul edițiilor la care ați prezentat lucrări pentru participare? Dacă filmul sau programul pregătit de Dvs. nu era printre cele nominalizate sau nu învingea, acceptați calmă acest lucru?
Noi aproape în fiecare an prezentăm lucrările noastre, nominalizați am fost de vre-o cincisprezece ori și avem șapte statuete ale lui Orfeu. Precis nu ne-am supărat niciodată. Dar dacă nu obții ceea ce ai vrut, îți dorești și mai mult să obții asta.
- Ce înseamnă premiile pentru Dvs.? Vă stimulează?
- Pe mine mă stimulează copiii mei adolescenți. De dimineață pînă seara mă stimulează. Dacă nu-mi răspund la apel, gata - m-au stimulat, eu deja iau o doză de adrenalină (rîde). Dacă vorbim serios, premiile constituie o recunoaștere publică. În special, a colegilor, lucru foarte important. Eu am multe premii diferite, inclusiv și internaționale. Dacă e să vorbim despre importanța lor, pe primul loc pentru mine este ”Penița de aur” a uniunii jurnaliștilor din Rusia, pe locul doi - Golden Gate San Francisco și pe al treilea - cele șapte TEFI.
Un secret ne-militar
- Spuneți-ne despre tandemul Dvs. cu Igor Procopenco, desigur dacă nu e un ”secret militar”. E dificil într-o familie să se înțeleagă două personalități creative strălucite?
- Ne înțelegem perfect pentru că, de fapt, nu ne vedem. Soțul are înregistrări nocturne în studio, vine acasă mult după miezul nopții. Ei mă scol foarte dimineață, petrec copiii la școală, merg la serviciu, uneori ne intersectăm acolo. Și așa zi de zi (rîde). Dar dacă vorbim serios, clar că avem dispute și de creație, și politice. Locuim împreună de 22 ani, așa că am învățat să ocolim colțurile ascuțite. La început, dădeam lupte grele. De mai multe ori mai că nu divorțam din cauza unei propoziții scrise greșit în scenariu. Pe atunci doream să facem filme în doi, și textele le scriam în doi. Iată atunci ne războiam cu adevărat. Am făcut-o de vre-o două ori, după care am renunțat la idee, am înțeles că familia este mai importantă. Ne-am împărțit activitatea de creație și fiecare muncește în domeniul său.
- La ce lucrați în prezent? Ce pregătiți pentru telespectatori interesant sau captivant?
- Am încheiat lucrul asupra primului meu scurtmetraj artistic ”Зайку бросила…”. În prezent este în toi corectura culorilor și sonorizarea. Este un film despre un copil-autist. Sper să intre în programele mai multor festivaluri. Am absolvit atelierul regizorului Vladimir Hotinenco, Cursurile superioare pentru scenariști și regizori. Acest film este lucrarea mea de diplomă, dar eu sper că și spectatorii îl vor primi bine.
Proiecte globale…am mai spus, platforma adolescenților. Plus un volum enorm de muncă de rutină. Nimeni nu a anulat emisiunile noastre zilnice. De aceea ziua întreagă ori vizionez ceva, ori citesc, ori scriu și mă aflu în acest proces încontinuu – ziua, noaptea, în zilele libere, de sărbători, mereu!
- În tinerețe, ați locuit la Chișinău. Cum vă pare el acum?
- Pentru mine această călătorie este importantă și pentru că mi-am petrecut tinerețea la Chișinău. Eu am venit aici ca în orașul natal. Pentru mine, Chișinăul nu s-a schimbat, la fel de cald, iubit, adevărat, ospitalier. Și prietenii mei din Chișinău mă primesc și mă iubesc la fel ca și mulți-mulți ani în urmă. Și îi mulțumesc Chișinăului pentru că a primit așa de călduros concursul nostru ”TEFI-Sodrujestvo”.
A intervievat Lidia Ceban
Adăuga comentariu