X 
Transnistria stiri: 1352
Eurovision stiri: 497

Nicolae Ghibu: Ca om de creație, eu slujesc statului meu. Și nu e nimic rușinos în asta

6 sep. 2019,, 18:00   Societate
6533 1

Recent am marcat aniversarea a 75 de ani de la operațiunea Iași-Chișinău. Iar acum 40 de ani au început filmările celebrei pelicule cinematografice consacrate acestui episod al Marelui Război pentru Apărarea Patriei – ”Denumirea de cod “Tunetul sudic””.

Aceasta a fost lansată pe ecrane la finele anului 1980. Criticii duri (care erau destui în perioada sovietică) au apreciat filmul foarte înalt, numindu-l un fenomen strălucit al cinematografiei sovietice. Pentru Moldova, pelicula era deosebit de valoroasă. Nu avem foarte multe lucrări cinematografice consacrate evenimentelor care au avut loc și au fost filmate pe teritoriul țării noastre. Astăzi regizorul Nicolae Ghibu, artist al poporului din Republica Moldova își amintește cum s-a lucrat la această peliculă.

În palmaresul filmelor Dvs., pelicula ”Denumirea de cod “Tunetul sudic”” este unica consacrată în totalitate Marelui Război pentru Apărarea Patriei, mai exact unuia dintre principalele episoade ale lui. Cum ați venit la această temă?

Tema războiului am mai reflectat-o și în peliculele ”Găsește potcoava norocoasă”, ”Și ne vom închina”, ”Ultima închinăciune” (Ucraina). Iar ”Denumirea de cod “Tunetul sudic”” s-a produs grație relației de prietenie cu dramaturgul Evghenii Onoprienco, autorul scenariului. Fiind veteran de război, lui îi plăcea tema militară – multilaterală, interesantă, sacră. În timpul unei întrevederi, am presupus că ar putea fi turnată o asemenea peliculă. Motivul operațiunii Iași-Chișinău a fost determinat din start, însă la început nu credeam că aceasta va fi tema principală. Pe parcurs, scenariul a tot fost corectat, tema se profila, căpăta contur. Denumirea de lucru a peliculei era ”Era al treilea an de război”. Operațiunea Iași-Chișinău nu a apărut din nimic. Pregătirile pentru ea au început încă în martie 1943. Ea a intrat în istorie drept una dintre cele mau reușite operațiuni din perioada Marelui Război pentru Apărarea Patriei și face parte din cele ”zece lovituri staliniste”.

Cum s-au desfășurat filmările?


În perioada de toamnă-iarnă lucram în două pavilioane, unde au fost construite decorurile necesare. În primăvară ieșeam să filmăm în natură. Filmam în locuri mlăștinoase. Operatorul Pavel Balan cu echipa sa lucra pe o plută, actorii se încălzeau periodic cu o votcă, iar eu, regizorul, mereu stăteam cu picioarele în apa rece. Atunci am căpătat astmul. Și astăzi sufăr de el… În acei ani s-au făcut multe filme despre război, în perioada acelor filmări nu credeam că pelicula va deveni una de cult.

Era importantă și distribuția...

Toți actorii erau minunați și au acceptat să se filmeze fără a citi scenariul. Rolul principal trebuia să-l interpreteze Clara Lucico – buna mea prietenă și o mare actriță, care s-a filmat în toate filmele mele. Dar Clara era o actriță de gen liric, iar eroina acestui film, colaboratoare SMERȘ, trebuia să fie mai dură. Am propus acest rol Allei Demidova, însă ei nu i-a convenit materialul și perioada filmărilor. Margaritei Terehova rolul i-a fost pe plac, dar și ea era mai mult o actriță de gen liric. Pe Alla Pocrovscaia, care a jucat rolul maiorului Zinaida Ciumacova, a propus-o Oleg Efremov, care urma să joace rolul generalului Berezov și ea s-a isprăvit de minune cu acest rol.

Ați avut în distribuție și mulți actori moldoveni…

În ”Denumirea de cod “Tunetul sudic”” au debutat mulți tineri, printre care Veaceslav Madan, Ilia Guțu, Vsevolod Gavrilov, Igor Circov etc. Ulterior, am scris rolurile expres pentru ei. Actorii noștri au împodobit filmul. Tema cerea eroi proprii.

În timpul filmărilor ”Denumirea de cod “Tunetul sudic””

Muzica pentru film aparține lui Maxim Dunaevschii, dar anterior ați colaborat cu Eugen Doga. De ce ați schimbat compozitorul?

Cu Dunaevschii ne cunoșteam de mai înainte, i-am propus să compună muzica și el a acceptat. Eugen Doga nu poate fi înlocuit cu nimeni. Am impresia că Doga și acum este supărat că atunci am colaborat cu Dunaevschii. Dar, de fapt, Doga este un compozitor liric, el creează melodii uimitoare, dar eu aveam nevoie de altceva. Era primul meu film despre război, care presupunea o muzică mai dură – diferită, dar bună. Dunaevschii a fost așa de bun, încît Televiziunea Centrală a scos din film două melodii, dintre care o romanță, pe motiv că ele erau prea gingașe și romantice pentru cinematografia de război.

Către anii 80 ai secolului trecut tema SMERȘ era una destul de secretizată. Filmul a fost turnat la comanda Comitetului de stat pentru televiziune și radiodifuziune, deci a fost supus cenzurii. Cum ați reușit să promovați tema și de unde ați adunat materiale?

Ne-au recomandat să nu folosim termenul SMERȘ, să ne limităm la denumirea de contraspionaj. Dar la sonorizarea filmului acest termen a apărut totuși. Contraspionajul a fost creat în anul 1943, anume în perioada reflectată în film.

De unde ați luat materiale? În arhivele militare nu prea exista acces.

Am avut un consultant remarcabil, din Kiev – colaboratorul SMERȘ, generalul Mihail Artemievici Belousov, participant la operațiunea Iași-Chișinău. În problemele militare – generalul Beznoscenco. Subiectul a fost bazat pe evenimente reale. Maiorul Ciumacov este un personaj real, colaborator SMERȘ. Drept că numele i-a fost schimbat, am păstrat doar prenumele eroului. Eroul lui Veaceslav Șalevici – generalul Beriozov – este comandantul sovietic Nicolai Berzarin (altă dată numele său îl purta o stradă din Chișinău). Șalevici îmi era prieten bun, anterior se filmase în mai multe filme de-ale mele, așa că nu mi-a fost greu să creez chipul său.

Posturile TV rusești pun deseori pe post pelicula ”Denumirea de cod “Tunetul sudic””, dar în Moldova, unde s-au desfășurat acele evenimente, despre ea se cam uită… De ce?

Sper că se uită din greșeală! De fapt, ar trebui să-i întrebăm pe cei care formează politica editorială a posturilor TV.

”Denumirea de cod “Tunetul sudic”” ar putea deveni un ajutor bun în educația patriotică…

Da. Pentru că filmul reflectă istoria noastră, repet, istoria moldovenească a Marelui Război pentru Apărarea Patriei, care s-a desfășurat pe teritoriul URSS și nu istoria Războiului al Doilea Mondial, desfășurat în Europa. Este o diferență de care trebuie să țină cont mai ales istoricii noi, care și-au asumat curajul și responsabilitatea să rescrie istoria războiului. Să fie arbitrii istoriei. Pelicula noastră este despre Marele Război pentru Apărarea Patriei și despre măreția armatei care a eliberat Europa.

Tinerilor de azi filmele despre război, lipsite de efecte speciale, le par simpliste…

Mă bucur că pe atunci nu existau programe computerizate, altfel nu am avea acest film, ori el ar fi fost altfel. Dar noi avem efectele noastre speciale, care s-au înscris în peliculă. Filmele cu adaosuri vizuale artificiale sînt toxice. Ele-s potrivite pentru genul fantasy, departe de mine. Și Serghei Bondarciuc în pelicula ”Сталинград” a abuzat de efecte speciale și, astfel, a dăunat, dacă nu a distrus filmul. Războiul nu este o imagine frumoasă, ci un tablou trist, un fenomen groaznic care aduce moarte, furtună, tornadă. Este lupta soldatului cu sine însuși în acest război.

Regizorii de azi, inclusiv cei occidentali, încearcă să experimenteze în abordarea temei războiului, însă nu întotdeauna le reușește. Reflectă ordinele neghioabe ale comandanților și astfel pun la îndoială eroismul ostașilor, căzuți în timp ce îndeplineau acele ordine.

Niște prunci, care nu înțeleg că filmele despre acel război trebuie să aibă propria față, să păstreze esența estetică deosebită a evenimentelor. Există o estetică a temei și a interpretării. De facto, acești regizori îndeplinesc orbește comanda cuiva, înlocuind faptele adevărate cu închipuiri false. Azi acesta este un business! Li se pune în față sarcina să ponegrească, pentru bani frumoși, măreția Uniunii Sovietice, care a obținut Marea Victorie. Este deja o luptă a ideologiilor. Politicienii își fac treaba, denaturează viziunea omului asupra lumii. Și dacă persoana nu are educație, se distruge structura ei internă. Cinematografia a devenit un instrument important în politică și în viața politicienilor. Ei distrug multe din cele obținute de popoare în viață.

Dacă printr-o minune în Moldova va apărea un regizor care va dori să filmeze o peliculă despre război, ce sfat i-ați da?

Să citească primele cărți despre război, în care a fost descris adevărul și să caute în arhive fapte veridice. Și încă ceva– să nu execute doleanțele, comenzile și rugămințile cuiva. Aceasta este o crimă… ea nu merită să devină un cult istoric…

Anul trecut președintele RM V-a conferit titlul de Artist al Poporului RM. V-ați așteptat că meritele Dvs. vor fi, totuși, recunoscute?

Nu, nu m-am așteptat, căci nu am fost niciodată apropiat domniei. Deși, cred că așteptarea exista undeva în suflet. Că, totuși, merit și eu ceva. Am creat pelicule marcate de timp. Însă nu am cerut nimănui nimic, nu am forțat nota. Azi există mulți lingăi, eu nu doresc să fiu printre ei. Prefer să fiu omul propriei curți, a propriei bucătării pline cu manuscrise și a apartamentului transformat în bibliotecă.

Titlul de Artist al poporului V-a fost conferit, îl citez pe consilierul prezidențial Corneliu Popovici, ”pentru succese în activitatea artistică, aportul la dezvoltarea valorilor culturale și morale și măiestrie profesională înaltă”. Ce înțelegeți prin ”valori culturale și morale”?

Pe scurt – promovarea imaginii propriei țări. Nu există țară fără morală. Valoarea ei este determinată și de oamenii de creație. Noi servim statul, nu anumite persoane. Asta nu înseamnă că eu sînt sluga statului sau a unei persoane anume. Repet, fiind om de creație eu servesc statul, oamenii. Și nu e nimic rușinos în asta.

Ați activat mult timp la ”Moldova-film”?

Între anii 1963 și 2009, însă, multe documentare le-am filmat în Ucraina. De fapt, am venit în cinematografie în 1956. Atunci am apărut într-un mic episod al marelui maestru de film Boris Vasilievici Barnet, în pelicula ”Poetul”. În 1965 am debutat ca scenarist la studioul din Odessa cu filmul ”Девчонка с буксира”. Ca regizor și scenarist, am peste 60 de pelicule artistice și documentare. Printre ele: «Офицер запаса», «Зарубки на память», «Гнев», «Корень жизни», «Кодовое название “Южный гром”», «Найди на счастье подкову», «Ваш специальный корреспондент», «Игра в смерть, или Посторонний», «Виновата ли я» etc. Am scris multe articole despre cinematografia moldovenească. În ultimii ani nu mai filmez, dar în pofida ictusului suportat, continui să muncesc mult.

Tema patriotismului caracterizează toate lucrările Dvs. Ea este prezentă și în scenariul «Смерш», asupra căruia lucrați în continuare, și în povestirea pașnică a enciclopediei Dvs. ”Sonetele Dunării”, al cărei prim volum va apărea în septembrie. Cum credeți – a fi patriot este obligația fiecărui cetățean ori o necesitate spirituală?

Pentru mine este o necesitate spirituală. Aici este totul: și patriotismul meu, și durerea mea, și mîndria mea pentru Patrie. Eu trăiesc într-o altă lume, închis, printre mii de cărți. Fidel lumii mele spirituale. Eu cred în puterea spirituală a Moldovei, care este statul meu.

A intervievat Lidia Ceban

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?