Transnistria stiri: 1352
Eurovision stiri: 497

Ion Ștefăniță: «E o absurditate să lipsești Chișinăul de posibilitatea de a-și căuta propriul stil»

2 iun. 2023,, 10:00 (reactualizat 2 iun. 2023,, 18:05)   Interviuri
9441 1

Pentru Ion Ștefăniță protejarea monumentelor istorice și culturale este și profesie, și poziție civică, și chiar pasiune.

Face să vezi entuziasmul cu care vorbește despre aceste probleme, durerea cu care povestește despre minunatele conace, bisericuțe, rămase doar în fotografiile vechi și pe paginile memoriilor. Nu o singură dată el, expert notoriu în domeniul patrimoniului cultural, a fost invitat la lucru peste hotare. Dar Ștefăniță tradițional refuza. De ce? Răspunsul la această întrebare am încercat să-l obținem în acest interviu.

- Ce l-a făcut pe un absolvent al facultății de istorie a Universității de Stat din Chișinău, să aleagă anume această cale?

- Concretizez: eu am absolvit nu doar facultatea de istorie, dar și pe cea de drept. În a. 2000, fiind încă student al facultății de istorie, m-am pomenit în școala de vară «Tineretul și protecția patrimoniului cultural ». La Orheiul Vechi, aceasta a fost organizată de Asociația tinerilor istorici din Moldova. Printre moderatori, era și Silvia Cebotari, angajata Ministerului culturii. Ea povestea foarte interesant despre aceea, că Franța acordă o atenție foarte mare protecției monumentelor, că în sistemul studiilor superioare de acolo aceste probleme sunt studiate foarte profund. Atunci mi-a apărut dorința de a face un masterat în domeniul patrimoniului istoric , și anume în Franța.

- Nu Vă speria bariera lingvistică?


- Franceza mea era foarte departe de perfecțiune, dar scopul propus era clar, și am început să studiez limba la modul cel mai serios. Am adus în cămin un televizor negru-alb, luat în arendă, la care cu ajutorul unui simplu truc tehnic am putut ”prinde” postul francez TV5. În troleibuz, cu ajutorul căștilor, mă scufundam în audio-lecțiile de limbă. În scurt timp, am început a vorbi franceza destul de bine. În rezultat, mi-am putut prezenta proiectul la concursul organizat de Alianța Franceză din Moldova. La el participau studenții care visau, la fel ca mine, la un masterat în această țară, - viitori pictori, traducători, vinificatori. În proiectul meu eu am povestit despre dorința de a studia problemele păstrării patrimoniului cultural din Moldova. Pe atunci eram deja student la drept, dar pentru că proiectul meu a fost acceptat, am decis să întrerup studiile pentru o perioadă de doi ani. Îmi amintesc cum expediam, dintr-un internet-cafe de noapte, cereri în 17 universități franceze. S-a dovedit, că un masterat la specialitatea necesară puteam face în patru dintre ele. Acolo mi se oferea o bursă, fără care nu aș fi putut studia peste hotare. Într-un final, am ales universitatea Via Domitia din orășelul Perpignan.

Studiile acolo au fost incredibil de interesante, teoria era îmbinată cu practica. УNU stăteam pe loc, de exemplu cursul de numismatică l-am studiat în Perpignan, cel de restaurare a pietrei – la Carcassonne, cel de sculptură în lemn – la Montpellier. Ulterior am aflat, că dintre toți studenții care au mers în acel an la studii în Franța, doar eu am revenit în Moldova. Mi-am continuat studiile la drept și activitatea la Muzeul național de Etnografie, unde anterior lucrasem pe post de ghid. Acum însă, cu diplomă de master, am fost angajat în departamentul științific al muzeului. În a. 2009 Moldova s-a implicat pentru prima dată în proiectul internațional pentru tinerii fotografi, care urmau să reflecte în lucrările lor problemele păstrării monumentelor de cultură. Eu fiind curatorul proiectului, am selectat cele mai bune lucrări și am alcătuit o expoziție, prezentată în incinta centrului expozițional ”C.Brâncuși”. Directorul lui, Tudor Braga, i-a spus ministrului culturii Boris Focșa: «Dacă vrei să schimbi cardinal situația privind păstrarea patrimoniului cultural, mizează pe Ștefăniță. El a făcut școală bună în Franța». Peste o lună, la 5 noiembrie, 2009 am fost invitat la minister pentru interviu. Acesta a finalizat cu fraza: «Cumpără-ți costum și cravată – vei fi șeful Agenției pentru inspectarea și restaurarea monumentelor ».

- Pe atunci, Agenția activa deja de trei ani?

- A fost creată în a. 2006, și deja se schimbaseră 5 directori. Pe ultimul dintre ai l-am rugat să-mi ofere măcar niște materiale privind activitatea acestei structuri, însă el nu mi-a putut spune nimic concret. Aveam la dispoziție trei luni – perioada de probă – pentru a «porni» acest mecanism. În luni numărate am inventariat toate monumentele arhitecturale din 186 cvartale ale Chișinăului istoric, am alcătuit registrul electronic al lor. La 20 martie, 2010 la prima mea conferință de presă am relatat detaliat despre planurile agenției, despre sute de adrese la care monumentele erau mutilate de diferite construcții suprapuse, alte construcții ilegale. Am vorbit despre zeci de obiecte istorice semi-distruse, și despre perlele arhitecturale care în anii din urmă dispăruseră de pe harta capitalei și rămăseseră doar în fotografii , cum a fost, spre exemplu, hotelul «Bristol», pe locul căruia unde azi stă «McDonald”s».

În primii 4 ani de activitate la agenție noi am reușit să creăm un mecanism de protecție a monumentelor, eficiența căruia este confirmată de datele statistice. Între anii 2006 - 2010 au fost distruse 44 de monumente, practic unul în fiecare lună. În anii 2010 și 2011 au dispărut 6 monumente, în 2012 – 4, în 2013 – 2, da în 2014 – nici unul. Apropo, în a. 2014, la 27 august, de Ziua Independenței Moldovei, un agent economic preconiza demolarea unei clădiri protejate de stat, care îi aparținea, pe str. Petru Rareș,55. Am reușit să prevenim demolarea, și de atunci asemenea acțiuni ilegale nu au mai existat. Și persoanele fizice, și cele juridice au început să conștientizeze că legea le obligă să coordoneze cu statul fiecare pas care ține de repararea sau restaurarea monumentelor de arhitectură. Dacă înainte de a. 2010 Consiliul Național pentru monumentele istorice al Ministerului culturii examina lunar 3-4 proiecte, în scurt timp această cifră a ajuns la 20. În prezent, el examinează lunar 40 de proiecte. E și meritul nostru.

Multe lucruri le-am început de la zero. Spre exemplu, din start a fost clar că de la adoptarea Legii privind protecția monumentelor în a. 1993 nimeni dintre specialiștii în problemele patrimoniului cultural nu ieșise în afara Chișinăului, și registrul acestor monumente amplasate în teritoriu era făcut superficial, la telefon. Da eu vroiam să văd totul cu ochii proprii, și în scurt timp am trecut întreaga republică în lung și-n lat – de la Naslavcea la Giurgiulești, de la Ungheni la Ștefan Vodă.

- Îmi imaginez ce tablou dezolant ați văzut...

- Da, tabloul era deplorabil. Noi am fost primii care au constatat, că la Petrușeni, Glodeni și în s. Tîrnova, Dondușeni, bisericile din lemn există doar pe hîrtie, în realitate - nu. În s. Hiliuți, Rîșcani o așa biserică este pe jumătate distrusă. Într-o stare deplorabilă am găsit moara de vînt din s. Cernoleuca și vechile mori de apă din Bălăsenești, Beleavințî, Naslavcea. Și mai dezolantă era starea conacelor. Pe hîrtie figurau 80, însă 80% din ele deveniseră niște schelete triste ale conacelor magnifice de altă dată. Ruine jalnice în locul monumentelor de arhitectură ne așteptau în s. Bahmut, Călărași, la Saharna, în a. Zberoaia, Nisporeni. Țin minte cu ce tristețe priveam rămășițele conacului unic al nobilului Karl Yanovsky din s. Gura Bîcului, în apropierea cărora și azi s-au păstrat copacii seculari. La începutul sec. 19 aici exista o fabrică de cărămidă roșie și țiglă de o calitate așa de înaltă, că marfa se vindea bine în țările Europei. Iar beciul pentru vin, considerat cel mai mare din țară, era renumit pentru sistemul deosebit de ventilare. Specialiștii spun că el și astăzi poate fi utilizat conform destinației. S-a păstrat aici și o parte din celelalte construcții – moara, grajdurile. Dar toate-s părăsite, conacul – aproape o ruină.

Întreaga informație multilaterală, acumulată de noi, a fost sistematizată și prezentată în rapoarte speciale. Aceste date le-am însoțit cu comentarii actuale, materiale foto. Menționam care monumente au nevoie de reparații urgente, despre care obiecte istorice unice au uitat definitiv cei din cabinetele înalte. În cadrul conferințelor de presă, în interviuri, eu mereu încercam să «strig» ca să mă audă societatea, funcționarii publici, agenții economici, care adesea nu conștientizau adevărata valoare culturală a conacelor procurate.

- Agenția dispunea de un personal mic?

- Munceam în cinci, salariul era ridicol, statutul de funcționar public, care ar fi permis o majorare a salariului, așași nu lo-am putut obține. Dar noi nu cedam, înțelegeam că ne aflăm pe prima linie în lupta pentru păstrarea neprețuitului patrimoniu istoric. În a. 2015 am primit cel mai înalt premiu în domeniul protecției patrimoniului cultural, instituit de asociația «Europa noastră». 13 experți din țările UE au selectat 30 de învingători din cele 180 de proiecte prezentate la concurs, și noi eram printre aceștia. Așa au fost marcate eforturile agenției noastre, care au permis să fie stopată, către a. 2015, distrugerea monumentelor în Chișinău și să înceapă un șir de proiecte de restaurare la Soroca, Hîncești și în alte raioane.

Clar că e plăcut să fii printre învingătorii unui concurs internațional așa de solid. Dar ne întrista faptul că nu era soluționată problema de bază – așa și nu funcționa art. 42 din Legea privind protecția monumentelor, care stabilește mecanismele de finanțare a lucrărilor de restaurare. Iar în acest an se fac 30 de ani de la adoptarea acestui document! Și sub ochii noștri continuă distrugerea unor așa comori arhitecturale, cum este casa lui A. Plămădeală de pe strada București, 52, minunatele conace Herța și Cligman în chiar centrul capitalei, vechea clădire a fostului hotel «Elvețian». Mă uimește indiferența cu care trec prin preajma lor primele persoane din stat, care la doi pași de legendarii pereți depun flori la monumentul lui Ștefan cel mare! Lipsite de apărare, uitate de stat stau conacele familiei Nazarov pe str. Columna, 110, fostul gimnaziu pentru băieți pe str. Bănulescu - Bodoni, 16, clădirea administrativă a școlii de echitație pe Calea Orheiului, 90, clădirea morii cu aburi de pe str. Moara Roșie… Această listă poate continua. La toate cererile, îndemnurile de a le restaura, statul are un singur răspuns – nu avem bani. Deși vedem, că pentru reparații extrem de costisitoare a unui șir de instituții publice se găsesc zeci de milioane de lei. Mă mir că s-au găsit niște mijloace pentru a repara acoperișul Muzeului național de Etnografie de pe str. Cogălniceanu, 82. Probabil, prea rușinos era tabloul, în care pe timp de ploaie angajații acestui focar de cultură alergau cu lighenele ca să salveze parchetul și exponatele.

Franța, Italia, multe alte țări au mecanisme bine stabilite de combinare a mijloacelor publice și a celor private pentru lucrările de restaurare. Dar la noi statul nu a stabilit o astfel de schemă. De aceea printre proiectele reușite de restaurare azi le putem numi doar pe cele care au fost finanțate deplin din afară. Sala cu Orgă, Muzeul Național de Artă, renăscute grație guvernului României. Mijloacele fondului creat de misiunile diplomatice acreditate în Moldova au permis, printre altele, restaurarea bisericilor vechi din Căușeni, Orheiul Vechi. Însă problema nu va fi rezolvată cardinal, dacă în continuare va fi «mort» art.42 din Legea privind protejarea monumentelor.

Voi menționa, că în a. 2022 secția cultură a primăriei Chișinău a fost redenumită în secția cultură și patrimoniu. Poate, măcar acum vor începe să monitorizeze și să soluționeze mai serios problemele protejării monumentelor, cu căutarea mijloacelor pentru salvarea lor.

- În a. 2021 ați fost eliberat din funcția de director al agenției, pe care ați ocupat-o timp de 12 ani, ați fost revocat din funcția de vicepreședinte al Consiliului Național al monumentelor. Ziceți că e i decizie pur politică a Ministerului culturii ?

- Anume așa. Și cine a avut de cîștigat? După<plecarea mea din această structură în a. 2021 acolo s-au perindat deja trei șefi. Agenția din nou, ca în primii ani de existență a ei, «a intrat în hibernare».Nici nu poate fi vorba despre o muncă activă, direcționată.

- Faceți parte din vre-un partid?

- Nu, și cred că aici este greșeala mea. În realitatea noastră este imposibil să-ș aperi poziția, să lupți de unul singur pentru soluționarea problemelor globale învechite, fără o echipă unită, de nădejde. Sper că în timpul apropiat voi deveni unul dintre fondatorii unei noi organizații politice republicane. Ne vom strădui să ne focusăm cunoștințele, forțele pe problemele de educație, sănătate, cultură, inclusiv problema păstrării patrimoniului istoric, desigur.

- Da la funcția de primar nu veți candida?

- Nu este exclus. Eu vin de la Leova, dar la Chișinău am studiat, pare-mi-se, fiecare centimetru al părții istorice, am destule idei creative de dezvoltare a capitalei. În anii 2015-2019 , fiind consilier municipal, am apărat activ multe chestiuni importante pentru oraș. În a. 2017 am elaborat proiectul amenajării trotuarelor în centrul Chișinăului – cu soluții originale de utilizare a plăcilor de pavaj, a tehnicii de iluminat, a mobilierului urban, a spațiilor verzi. În preajma Muzeului național de Etnografie a fost amenajat un asemenea cvartal, ca exemplu. În a.2019 eu i-am convins pe consilierii municipali să aloce 3 milioane de lei pentru lucrări de acest fel în centrul istoric al capitalei. Primarului general Ion Ceban concepția mea i-a plăcut și el a dezvoltat-o în continuare – pe străzile Bănulescu – Bodoni și Pușkin. Cu 2,2 mln. de lei în acest fel au fost amenajate trotuare cu o suprafață de 2800 m.p. Sper că acest proiect va fi dezvoltat și implementat în diferite sectoare ale capitalei.

- Acum vă aflați în fruntea unei subdiviziuni noi de la primărie – departamentul energie durabilă, investiții și inovații. Însă unul dintre proiectele propuse de Dvs. - «Chișinăul de seară – oraș al luminii», dacă nu greșesc, este realizat cu succes al 6-lea an?

- Eu am început să lucrez asupra acestei concepții încă în a. 2016. Ideea am adus-o din Franța, din Lion, unde anual între 10 și 12 decembrie se desfășoară festivalul «De lumiere». Vin de dragul lui cca 4 milioane de turiști din toată lumea. Această componentă economică, turistică mi se pare foarte importantă pentru dezvoltarea Chișinăului – a gospodăriei lui hoteliere, de transport, restaurante. Desigur, organizarea festivalului implică o muncă enormă, dar marea sărbătoare a iluminării interactive o merită. În același Lion, nopți în șir străzile-s iluminate cu lumini bizare – intermitente, fugare, multicolore. Peste tot –showuri cu laser, cerul este luminat de artificii pompoase. Nu e de mirare, că concepția festivalului a și fost preluată de 60 de orașe, printre care Seul, Paris, Shanghai, Moscova …

Ideea mi-a plăcut și am decis să cer ajutorul celui mai renumit arhitect al conceptului de iluminat – francezul Alain Guill, autorul unei cărți întitulate sugestiv «Lumina este viața». El are deja 300 de proiecte de iluminare a spațiului urban în 55 de țări.

- Se pare, nu acceptați «mărunțiri»: dacă invităm, atunci pe cel mai, cel mai!

-- Guill s-a dovedit a fi nu doar un super-profesionist, dar și o persoană interesantă, binevoitoare. El mi-a susținut din start strategia: la început să elaborăm o iluminare originală pentru un șir de clădiri istorice din capitală. Pentru asta a fost inițiat un concurs, participanții căruia și-au înaintat proiectele de iluminare artistică a unor monumente de arhitectură. Concursul a trecut cu brio, președintele juriului fiind Guill, învingătorii care au prezentat cele mai interesante schițe au fost premiați. Eu am înțeles atunci că greșeam în principal: arhitectura iluminatului de design ca aduce un suflu nou în munca multilaterală de restaurare a centrului cultural al Chișinăului, de refacere a centrului istoric al orașului. În a. 2022 primăria a finanțat 12 proiecte-pilot, realizate de secția noastră pe str. Columna, 106, S. lazo, 118, București, 35, liceul în numele lui Coțiubinschii de pe str. Eminescu, la alte adrese. Această primă experiență ne-a permis să privim cu alți ochi Chișinăul de seară, să înțelegem forța și farmecul magiei luminii.

- Am auzit că există idei interesante de iluminare a clădirii primăriei ?

- Acest monument de arhitectură are o soartă dramatică – el a fost distrus, restaurat, modernizat. Azi minunata operă a lui Elladi și Bernardazzi are nevoie de reparații capitale. Ion Ceban a dat asigurări că dacă în alegerile locale orășenii îl vor susține din nou, el nu va mai lăsa pentru altă dată problema restaurării clădirii – simbol al capitalei. Da proiectul de iluminare a ei este gata. Pot spune că este un design de iluminare modern, complicat. Baza lui va fi iluminarea pulsatorie, care schimbă gama de culori, forța, direcțiile. Mai mult, accentul se va pune pe iluminarea nu doar a clădirii, ci și a spațiului urban din preajmă. Astfel persoana care va trece pe acolo va deveni participant al acțiunii de iluminare.

- Mass-media anunța că o iluminare originală a fost elaborată pentru «Porțile orașului» - două clădiri impunătoare la intrarea în Chișinău dinspre aeroport.

- Aceste blocuri de locuit cu 24 de etaje, construite în a. 1983, demult necesită reparații capitale. Azi ele-s într-o stare deplorabilă – acoperișurile curg, tencuiala cade, lifturile, scările, balcoanele trebuiesc reparate. Dar iarna trecută toți banii alocați pentru aceste lucrări au fost redirecționați spre soluționarea problemelor vitale ale grădinițelor, școlilor, etc. iar despre iluminarea interactivă a «Porților orașului», pot spune că concepția este gata. Costă 3, 2 milioane de lei. Bani grei, dar acest obiect nu în zadar este numit «cartea de vizită» a capitalei. În viitorul apropiat va fi efectuată reparația capitală, blocurile vor recăpăta culoarea albă, de sărbătoare.

- Ce alte proiecte importante pentru oraș se mai coc în secția Dvs.?

- Menționez două: «Chișinăul subteran» și «Acoperișurile verzi». Cu privire la subsolurile orășenești – numeroase treceri subterane, beciuri, tunele vechi pot spune că le-am trecut în lung și-n lat. Cred că ele ascuns un potențial enorm pentru dezvoltarea rutelor turistice. Deocamdată jumătate dintre ele-s părăsite, dar am convingerea că banii investiți în amenajarea lor se vor recupera. Mai ales că recent a apărut un proiect-pilot interesant. Ține de cel mai vechie veci chișinăuian, descoperit de arheologi pe bd. Grigore Vieru, 7 în apropiere de teatrul Eugene Ionesco. Asociația «Monumentum» a propus ca în aceste trei săli enorme să fie deschis primul muzeu subteran din oraș. Este chiar un loc istoric, ruinele bisericii Sfinților Arhangheli, descoperite aici, numără peste 230 de ani. Ion Ceban a putut convinge consilierii municipali că orașul nu se poate dezvolta fără studiile arheologice. În rezultat, pentru prima dată în istoria Chișinăului, primăria a alocat 5 milioane de lei nemijlocit pentru lucrările arheologice în raza orașului, și îmi pare bine că secția noastră a contribuit la soluționarea acestei chestiuni.

Proiectul «Acoperișurile verzi», se bazează, în fond, pe experiența germană. Pentru Chișinău, aceste idei încă par exotice, dar eu știu cp în clima noastră ele vor prinde și vor deveni populare. Mai ales că acest proiect este una dintre direcții în elaborarea concepției comune de oraș ecologic. Gazonul, florile, arbuștii și copacii de dimensiuni mici, printre care vor fi amenajate cafenele de vară, foișoare, terenuri sportive și de joacă, creează pe acoperișuri, terase nu doar niște oaze verzi și comode. Contează mult faptul că vara «acoperișurile verzi», fațadele acoperite cu iederă creează o izolare suplimentară, împiedică încălzirea acoperișului și a pereților, da iarna servesc drept izolare termică. Ele reduc cheltuielile pentru climatizarea aerului, lungesc viața acoperișului, curăță apa de ploaie de metale grele, îmbogățesc aerul cu oxigen, înghit zgomotul magistralelor. Azi la Chișinău un «acoperiș verde» există doar pe un teritoriu privat de pe str. Pan Halippa. Da eu vreau ca această idee minunată să obțină sprijinul statului. Recent, am discutat mai multe proiecte-pilot la preturile Ciocani și Botanica, în total – cinci adrese.

Printre alte probleme actuale la care lucrăm este fluidizarea traficului pe străzile orașului. Fără traseele subterane și supraterane nu ne vom descurca, căci ambuteiajele care se înmulțesc nu doar creează disconfort, ele intoxică aerul pe care îl respirăm .

- Am văzut că veniți la muncă cu bicicleta. Dar și cu pistele pentru bicicliști avem probleme nerezolvate?

- Această infrastructură abia se elaborează, dar nu avem unde ne retrage. Pistele pentru cicliști – sigure, logice, care leagă toate sectoarele orașului – este o normă, fără care un oraș modern nu poate exista.

- Aveți și un proiect de familie, destul de reușit – muzeul țăranului la Malovata Nouă, Dubăsari. Ziceți că nu e comercial, nu e material, ci spiritual. De ce ?

- Acolo nu există plată pentru intrare,este o cutie pentru donații. Misiunea de bază a acestui muzeu interactiv familia mea o definește așa: să transmită oamenilor, în special copiilor, patrimoniul de care este plină o casă țărănească. Înainte de a. 1998 acolo au locuit moș Pintilie și tușa Docheana. După ce ei au plecat pe lumea cealaltă, casa a început să moară. Eu deja vizitasem multe sate din Moldova, majoritatea semi-pustii, ziua acolo nu au pe cine saluta. Un tablou foarte trist. De aceea am decis să pornesc proiectul «Să renaștem satele Moldovei», și am arătat pe exemplul propriu cum poate fi întoarsă la viață, amenajată o simplă casă de țară, fără mari investiții financiare. Această arhitectură simplă de la sat tot este patrimoniul nostru. Venim acolo noi cu rudele, prietenii în zilele libere, de sărbători. Muncim în grădină, ne odihnim. Eu numesc muzeul interactiv deoarece aici exponatele pot fi atinse. Oaspeții nu stau fără treabă, o fac pe țăranii cu plăcere. Aici un orășean poate lucra cu sapa, lucrăm la vie, culegem roadele, facem vin, zeamă, plăcinte. Pentru copii o atare vizită la muzeu este o minunată lecție de muncă, de istorie, de cultură națională. În mai bine de doi ani ne-au vizitat 2700 de persoane, printre care mulți străini. Ei priveau totul cu interes mare, fotografiau covoarele moldovenești și prosoapele, gustau căpșunele și murele, tot felul de conserve din beci – compoturi, marinate, dulcețe. Femeile gospodăreau pe la bucătăria de vară.

- O menajerie interactivă nu plănuiți? vacuum în hotelurile sătești e primit să ai oițe, purcei, iezi.

- Pentru noi e ceva ireal încă, pentru asta acolo ar trebui să locuim permanent dar pe viitor poate că o vom face și pe asta. Avem multe idei, dar sarcina principală e să atragem atenția la problemele dispariției satelor moldovenești. Vă închipuiți, din 800 de case din Malovata Nouă, 300 stau părăsite. Apropo, m-au urmat mai multe familii de la noi, dar și un cetățean al Franței care amenajează cu succes o casă veche-nouă de la țară. Eu cu plăcere îmi împart experiența cu toți doritorii.

- Ați avut ocazia să participați la diverse dezbateri pe marginea proiectului clădirii care se preconizează a fi construită pe locul cafenelei «Guguță» în grădina publică «Ștefan cel Mare» și a proiectului complexului locativ multietajat din preajma circului. Pentru că sprijiniți aceste proiecte, ați fost numit «avocatul mafiei în construcții ». Cum comentați această acuzație?

- Cu privire la cafenea – în a. 2013 eu ca membru al Consiliului Național pentru monumentele istorice am votat de două ori împotriva proiectului propus, care presupunea construirea unui hotel de 12 etaje. Chiar m-am judecat cu cei care îl promovau. Da noul proiect l-am susținut, căci era vorba despre o clădire cu 6 etaje, unde să fie deschise două restaurante și păstrată cafeneaua «Guguță». Cred că un astfel de complex este soluția optimă pentru acest colț al grădinii publice. Dar imediat am fost acuzat că «m-am vîndut lui Plahotniuc». Acest fals din rețelele de socializare are o tentă politică evidentă. Unde mai pui, că acest proiect nu are tangențe cu Plahotniuc.

Și proiectul complexului locativ de la circ l-am sprijinit conștient. Și din nou pe rețelele social a răsunat minciuna că acest complex amenință păstrarea circului în sine, dar și Bisericii Sfinților Constantin și Elena din apropiere. Pot spune că am studiat numeroase documente ce țin de acest teritoriu, chiar și fotografia aeriană nemțească din a. 1944. Doar după asta am decis cu conștiința împăcată. Am convingerea că această minciună au născocit-o cei care vor să mă «neutralizeze» de dragul unor ambiții politice. În materialele arhitecturale am găsit o informație curioasă. Împotriva construirii circului în acest loc, la începutul anilor 60, mai că nu cu furcile au ieșit locatarii caselor din apropiere. Dar la nivel republican s-a decis ferm: circul va fi construit anume la Visterniceni, pentru asta fiind strămutate 179 de familii. Azi nimeni nu-și amintește de nemulțumirea acelor oameni, da orașul între timp a crescut, s-a dezvoltat. Poate, în anii 50 pentru unii erau un șoc casele cu 5 etaje. Dar deja desp0e două decenii chiar în apropiere de Biserica Măzărache au apărut blocuri cu 18 etaje! Poate, tot Ștefăniță este de vină?

Recunosc, stagiile făcute în Japonia, China, Brazilia mi-ai modificat ideile în această privință. La Kyoto, Japonia, am văzut monumente vechi unice, străduțe care armonizau perfect cu capodopere arhitecturale moderne. Asta chiar dacă acolo se ține cont și de activitatea seismică naltă, și de respectarea tradițiilor. Ar fi pur și simplu absurd să lipsim Chișinăul de posibilitatea căutării propriului stil și ritm.

Recent, am aflat că din republica noastră pleacă zilnic 136 de persoane. Pe mine de multe ori partenerii străini m-au invitat să muncesc peste hotare, dar eu nu doresc să mă mut în altă țară. Îmi place Moldova și îmi doresc un singur lucru – ca oamenii să plece de pe baricade și să construiască împreună o viață fericită în această țară blagoslovită. Chiar dacă pentru unii sună cu prea mult patos sau cu prea multă naivitate. Eu oricum așa voi gîndi și așa voi simți.

A intervievat Tatiana Borisova

11
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?