Transnistria stiri: 1392
Eurovision stiri: 502

Fără Dumnezeu nu există rai sau ultima lecție a marelui învățător

26 noi. 2019,, 17:58   Interviuri
8360 5

Nu demult a plecat în lumea celor drepți profesorul de excepție, învățătorul emerit al Rusiei, profesorul, academicianul AȘM, fondatorul școlii experimentale Mihail Petrovici Scetinin (în foto).

Ideile acestui profesor-inovator erau atît de răspîndite încît și-au găsit adepți și în țara noastră. În special, este vorba despre autorul unor lucrări privind practicile spirituale, conducătorul publicației online http://ecology.md/, Valerii Catruc. În cadrul interviului, el a prezentat versiunea sa despre evenimentele privind plecarea în neființă a remarcabilului pedagog.

- Valerii, ce credeți despre evenimentele ce țin de sistarea temporară a activității școlii lui Scetinin și trecerea rapidă în neființă a conducătorului ei imediat după acele evenimente?

- Au fost spuse numeroase cuvinte bune în memoria acestui mare om, remarcabilului pedagog Mihail Petrovici Scetinin și eu le susțin din tot sufletul. Însă în virtutea gîndirii mele analitice îmi voi exprima fără emoții viziunile asupra acelor evenimente.

Voi povesti istoria. Într-o seară m-a telefonat soția. Eu mă aflam în hotelul orașului Ghelengic. Ea mi-a zis că i s-a adresat o femeie care predă la școala lui Scetinin, a povestit despre problemele juridice ale acestei școli. Imediat l-am contactat pe prietenul meu jurist, originar din Moldova, stabilit la Crasnodar. A doua zi dimineața am lăsat la o parte celelalte treburi și am mers la școală. Nu aveam prea mult timp, căci preconizasem o călătorie la Tuapse și am decis să o îmbinăm cu vizitarea școlii lui Scetinin.


Ajunși acolo, mi s-a spus că peste o oră vor veni executorii judecătorești pentru a pune școala sub sechestru. Imediat am luat legătura cu administrația școlii și am rugat să ne fie prezentate toate documentele necesare. Am descoperit circumstanțe uimitoare – lipsa totală a unei linii coerente de apărare juridică. Adică, cu toate problemele care erau - și se acumulaseră foarte multe pe parcursul unui an de atacuri necontenite din partea diferitor instituții locale și federale (zeci de acuzații de diferit ordin), și care ajunseseră la nivelul critic, școala se comporta cam așa: să vină, iar noi vom decide reieșind din situație.

Din lipsă de timp, în care să putem înțelege situația și cauzele apariției acesteia, ne-am apucat de treabă imediat și am început să construim linia de apărare pe parcursul acelei ore, care anticipa lupta decisivă. Am identificat pozițiile, care se puteau identifica într-un timp atît de scurt, am perfectat actele pentru delegarea dreptului de apărare a școlii către prietenul meu, și el a întîmpinat grupul executorilor și reprezentantui ministerului Educației de la Moscova. Delegația formată din oameni reprezentativi, însoțiți de polițiști, a sosit pentru a sechestra școala. Se comportau pretențios, ca niște stăpîni. Au ocupat un birou comod, în care ajutorul permanent al lui Scetinin, Alexandr Iacovlevici Osipov, ținea piept loviturii. Unicul jurist, care acorda școlii susținere juridică, era prietenul meu, care se pomenise acolo din întîmplare!

În acele zile Mihail Petrovici era bolnav. El se afla în biroul său și nu s-a manifestat deloc în acel proces.

Partea acuzației avea sarcini majore, - chiar și să pornească o cauză penală pe numele lui M.P.Scetinin pentru că la 27 august, la prima venire a executorilor, acesta nu a permis punerea școlii sub sechestru.

- De ce ați făcut această concluzie privind scopul vizitei lor?

- A reieșit din linia de atac a acuzării. Adică, ei au examinat toate variantele posibile de acuzare, chiar și pe cele mai absurde - chipurile, poate va trece așa. Prietenul meu jurist ”năruia” toate acuzațiile, el a făcut posibilul în acea situație. De menționat, că și A.Osipov suporta onorabil lovitura. Împreună cu juristul, oferindu-și reciproc pauze, ei au menținut linia de apărare la nivel. Totul s-a terminat cu minimumul posibil - sechestrarea școlii și acuzații administrative. În acea situație era imposibil să evităm acest lucru.

- Dar care-i esența istoriei?

- Esența este următoarea: nu poate să fie lipsită de apărare o școală care reprezintă un mic campus în munți, numeroase edificii și foișoare, adică investiții serioase (milioane de euro, dacă ținem cont de toate elementele arhitecturale). În rezultatul acelor evenimente, eu am tras această concluzie. Mai mult – este de mirare, căci aceste probleme nu au apărut într-o clipită. Ele s-a acumulat cu anii și au ajuns la situația descrisă de mine. În drum spre Tuapse noi ne-am întrebat: unde-i juristul, unde este linia de apărare? Am înțeles că el este undeva, dar se afla în acel moment la Crasnodar și făcea, chipurile, ceva pentru apărarea școlii. Însă acțiunile lui nu se vedeau, cel puțin noi nu le-am văzut urmărind evenimentele și studiind documentele.

Închipuiți-vă, dacă administrația satului ar decide să ia, să zicem, garajul unui cetățean obișnuit. La sigur proprietarul ar lua măsurile juridice corespunzătoare pentru a-și proteja investițiile. Însă aici există investiții enorme care nu-s apărate deloc.

Am început să analizez: ce se întîmplă cu acești oameni? Ei se află într-o altă realitate și pentru ei asta-i normal?

Dacă ei s-ar afla într-o realitate a lor, nu cred să fi creat un proiect atît de minunat, precum școala lui Scetinin. Mihail Petrovici este o persoană foarte inteligentă. De ce astfel de oameni puternici nu au o apărare juridică?

Vorbind cu soția despre aceasta, ne-am amintit recenta declarație a lui Scetinin precum că răul trebuie ignorat. Asta ne-a adus la ideea că poate aceasta și este ignorarea răului. O atitudine atît de relaxată față de un atac juridic atît de puternic.

După care am ajuns la concluzia că Mihail Petrovici este incontestabil o personalitate eminentă. Omul, care prin logica vieții sale s-a difuzat mult dincolo de hotarele nașterii și a morții. Spre exemplu, el rostea cuvinte, care erau transmise din generație în generație. Vorbele și ideile sale erau clare, limpezi, absolut sincere, fără patos literar. Ele determinau clar volumul ideilor și al personalității sale. Eu înțeleg că proiectul școlii lui Scetinin are o însemnătate civilizațională. Sarcina lui este să introducă în conștiința socială un nou standard de morală, etică și spiritualitate în problema educării copiilor. El dorea ca acest proces să cuprindă toată Rusia, și a modificat din rădăcină abordările existente în educație și în atitudinea față de copii.

La apariția acestor probleme Mihail Petrovici se simțea deja bolnav, fusese operat de mai multe ori, nu mai ieșea din biroul său. Probabil înțelegea că moartea este pe aproape. Privind etapa la care ajunsese dezvoltarea școlii, nu putea fi satisfăcut. Ea așa și nu și-a îndeplinit misiunea civilizațională și, deci – cauza vieții lui. Presupun că el dorea niște schimbări radicale în conștiința societății. Pentru ca după plecarea sa, cauza vieții sale să continue, să devină patrimoniul societății rusești, nu doar un experiment pedagogic, fie el și remarcabil. Și cred că el intenționat a eliminat sistemul de protecție a școlii.

Dacă ipoteza mea este corectă, cred că unica logică a acestei decizii era să ridice toată lumea care a avut vre-o atribuție la această școală și pentru care ea însemna ceva. Cred că numai o criză serioasă poate rupe oamenii de la treburile lor cotidiene pentru a le atrage atenția asupra problemei școlii. Problemă care ținea de faptul că timpul lui M.P. Scetinin expiră, dar școala așa și nu a devenit o locomotivă a sistemului de învățămînt din FR. Pare-mi-se i-a reușit, și în prezent anume acest lucru are loc. Toate generațiile ieșite din pereții acestei școli și împrăștiate prin lume s-au trezit și chiar s-au unit într-un fel, în lumina acestor evenimente. Manevra lui Scetinin consta probabil în faptul ca să-i trezească pe toți cei adormiți pentru a schimba atitudinea față de pedagogie din țară. Poate că el înțelegea că fără protecție îi va fi greu, mai ales că era un om în etate și foarte bolnav. Poate înțelegea și faptul că s-ar putea să nu reziste în fața fluxului de probleme.

Mi se pare evident că dacă viața unui om are un asemenea sens nobil, moartea lui trebuie să fie la fel. Cred că altfel ar fi imposibil.

- Cum credeți, ce va fi mai departe?

- Cred că acum principalul e să păstrăm patrimoniul lăsat de Mihail Petrovici. În opinia mea, el constă din trei părți: cea spirituală, cea intelectuală și cea materială.

Moștenirea materială - terenurile, clădirile, foișoarele care au îmbibat în sine spiritul copiilor și aceasta are o anumită valoare.

Moștenirea intelectuală - metodele pedagogice elaborate de el în numele rezultatelor finale – spre exemplu, în 10 zile copilul asimilează cursul de 11 ani la matematică. Este vorba anume despre tehnologiile sale pedagogice, care permit acest lucru.

Mai este și partea a treia – moștenirea spirituală. Eu o consider cea mai de preț. Celelalte reies din spiritualitate. Moștenirea spirituală este un nivel moral extrem de înalt. Este o măsură înaltă de moralitate. Este standardul calităților moral-etice, care permite ca aceste fenomene să aibă loc. Este vorba despre un volum enorm de cunoștințe intuitive, pe care le poți obține doar în acest nivel moral înalt. Doar prin standardul înalt al nivelului conștiinței. Este cel mai important lucru pe care ni l-a dat M.P.Scetinin. De aici reies și tehnologiile, și moștenirea materială.

În special, este vorba despre viziunile sale prin prisma atitudinii față de copil ca ființă care știe totul din start și are nevoie doar de o susținere grijulie. El are nevoie de încredere. Este foarte important. Și diferă principial de actualul sistem de educație, care consideră copilul o ființă aflată la etapa inițială de dezvoltare și care aproape nu știe nimic. Care trebuie învățat și motivat.

- Valerii, să ne oprim mai detaliat la descrierea nivelului de spiritualitate și conștiință. Concret. Descrieți elevii lui Scetinin, care au acest nivel de moralitate.

- Bine. Nivelul de moralitate presupune că este educat un om, care se concepe ca pe o parte a unui tot întreg. O parte a planetei și o parte a cosmosului. Un om cu viziuni holistice globale, cu înțelegerea faptului că el face parte din poporul său.

Personal, îi sunt recunoscător lui Mihail Petrovici pentru faptul că fiul meu s-a maturizat în școala lui. Fiind adolescent, el a venit acolo și a ieșit deja un om matur. Deci, pot vorbi despre acest nivel de moralitate din proprie experiență.

A plecat la școală fiind o personalitate dezordonată, ca mulți alți copii, dar a ieșit din ea cu sentimentul de datorie față de lume, planetă, cu dorința de a face ceva bun și important pentru Patrie. Cu sentimental clar că vrea să facă ceva semnificativ. În el a apărut acea calitate, pe care nu toți maturii o au. Calitatea omului care este gata să se sacrifice pentru a proteja lumea de rău. Iată ce aș numi eu spiritualitate. Omul este gata să fie în slujba lumii, și dorește să o facă. El dorește să se consacre planetei, neamului, familiei, Domnului. Nu să experimenteze dintr-o parte, ci să se sacrifice pe sine pentru a salva lumea de haos și rău.

- În ce direcție, credeți că trebuie să meargă școala după plecarea din viață a lui M.P.Scetinin?

- Mihail Petrovici a fost personalitatea eminentă, care putea soluționa numeroase probleme. Au rămas, desigur, oameni demni, buni, puternici. Totuși, numai timpul va arăta dacă ei vor putea ajuta copiii veniți la școală așa cum a făcut-o M.P.Scetinin.

În prezent, școala își construiește structura sa fără Mihail Petrovici. Eu cred că cel mai important pentru ea este scrierea unei lucrări științifice despre moștenirea lui M.P. Scetinin. Să fie incluse și exprimate în ea toate aspectele moștenirii sale spirituale, toate tehnologiile pedagogice, principiile. După care lucrarea să fie apărată în fața întregii comunități științifice. Această lucrare ne va permite accesul la moștenirea spirituală și intelectuală a lui Mihail Petrovici. În baza acestei lucrări științifice poate se va putea crea un muzeu, care să permită păstrarea și utilizarea experienței lui M.P.Scetinin. Maestrul a acumulat această experiență întreaga viață. După plecare sa, procesul de acumulare se oprește, acum urmează să asigurăm navigarea prin aceste cunoștințe, pentru a crea alte școli de acest fel. Internetul păstrează multe, dar societatea acceptă doar un punct de referință sub forma unei lucrări științifice pentru dezbateri și referințe serioase.

Timpul va arăta ce va fi mai departe cu această școală. Dar cunoștințele deja acumulate, cred eu, trebuie să le păstrăm. De aceea întrebarea principală pentru toți cei care consideră că plecarea lui Mihail Petrovici este pierderea lor personală este: ce poate face fiecare dintre noi pentru a păstra moștenirea lui?

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?