X 
Transnistria stiri: 1392
Eurovision stiri: 502

Andrei Năstase: „În niciun caz nu vom sta la masa de negocieri cu cei care figurează în raportul privind furtul miliardului ". Partea 1

18 iun. 2020,, 18:51   Interviuri
10429 11

Cariera acestui politician este sinuoasă și vertiginoasă. Într-un timp restrîns el a reușit, deși pentru o perioadă scurtă, să ocupe funcția de primar general al capitalei, deputat, viceprim-ministru, ministru al Afacerilor Interne în cadrul coaliției de guvernare, consilier municipal, fiind totodată lider al unuia dintre cele mai mari partide de opoziție. Și acum liderului Platformei DA i se făgăduiește fotoliul de premier în noul Cabinet de miniștri sau chiar cel de Președinte al țării. În orice caz, această persoană joacă un rol important în politica moldovenească. Andrei Năstase a răspuns sincer și detaliat la toate întrebările site-ului Noi.md, chiar și la cele mai incomode.

La începutul creării blocului ACUM, partidul Dvs. și partidul Maiei Sandu se aflau cam pe aceeași poziție în ratinguri, dar apoi ratingul partidului dvs. a început să scadă. Cum explicați acest lucru?

Pe ce vă bazați cînd vorbiți de ratinguri? Pe sondajele din Republica Moldova? Dacă, da, atunci trebuie să vă spun că eu nu cred în aceste sondaje despre care chiar și experți cu reputație solidă spun că pot fi trucate extrem de simplu. Dar sîntem conștienți, evident, în primul rînd de faptul că Platforma Demnitate și Adevăr a avut de pierdut în pondere din cauza unor cedări făcute în beneficiul cetățenilor pe careni le-am asumat. De exemplu, în 2016, după ce datorită eforturilor Platformei DA a fost schimbat modul de alegere a președintelui, eu personal am venit cu ideea unui candidat comun al forțelor democratice. Și atunci, și acum, am propus să ne preocupe mai puțin propriile persoane și partide, ratingurile noastre, ci să ne preocupe țara. Am cedat în favoarea acestui deziderat, susținînd un alt candidat la funcția de președinte al RM și nici un sondaj, nici un rating, nu-mi impunea acest lucru. Mai mult decît atît, am aflat ulterior că într-un sondaj intern al PDM, eu aveam 20%, iar dna Sandu - 8,4%, în timp cesondajele publice (care, de obicei sînt făcute pentru a manipula opinia publică în favoarea comanditarului) ne dădeau un scor egal de 14%. Sau, de exemplu, la alegerile din Hîncești, am decis să fim consecvenți, nu am avut un candidat al nostru și am susținut candidatul pe care l-a avut Blocul ACUM cu un an în urmă, la fel în ideea unității și nu a dezbinării forțelor democratice. Știți foarte bine că nu am candidat la Hîncești în condițiile în care sondajul făcut chiar de colegii noștri de la PAS mă arătau pe primul loc. Așa că după sondajele din Republica Moldova,inclusiv cele comandate de instituții internaționale, dar realizate de structure locale, nu poți măsura pulsul societății și chiar dacă ratingul formațiunii pe care o conduc ar fi avut de suferit, iar asta dintr-o cauză nobilă, acest fapt nu ne descurajează în niciun fel. Am fost conștienți de fiecare dată că ne asumăm un risc, am știut ce și pentru ce facem și am optat mereu pentru soluția cea mai bună pentru țară și nu pentru partid. Blocul ACUM a fost creat la inițiativa mea și a Platformei Demnitate și Adevăr, am făcut toate concesiile care s-au putut face în acel moment. Din păcate, nu a mai continuat, iar cei care au luat decizia de separare nu au fost cei de la Platforma Demnitate și Adevăr. Platforma DA în permanență a construit, a consolidate, a unit, nu a dezbinat.

A trecut un an după ce Plahotniuc a pierdut puterea și a fugit din țară. Cum apreciați acest an? Era posibilă păstrarea guvernului Maia Sandu din care făceați parte și Dvs. sau el era sortit eșecului?

Regret demiterea Guvernului Blocului ACUM, deoarece existau pe rol foarte multe proiecte ce urmau a fi implementate și eram pe punctul de a consolida puterea locală. Platforma DA a avut cu totul alte abordări și o altă soluție privind păstrarea puterii, iar asumarea răspunderii de către Maia Sandu, care a dus la căderea Executivului, trebuia gîndită altfel. Vreau să-mi scuzați lipsa de modestie, dar am muncit aproape 10 ani de zile alături de alți oameni care și-au pus la bătaie libertatea, familia sănătatea, timpul pentru a elibera Moldova de tirania lui Plahotniuc și o cedare atît de rapidă și nejustificată, fără a fi măcar consultați, a fost pur și simplu năucitoare pentru noi.Dar asta a fost și, dincolo de regrete, trebuie să facem ceea ce am făcut întotdeauna împreună cu colegii mei – să continuăm să găsim soluții pentru orice situație, chiar dacă aceasta uneori pare a fi greu de dezlegat.

Și apropo de căderea și fuga lui Plahotniuc, vreau să menționez că meritele pentru ceea ce s-a întîmplat în Republica Moldova acum un an aparțin poporului acestei țări, aparțin oamenilor. Acum că vine unul sau altul să-și atribuie merite, eu cred ca oamenii vor avea capacitatea sa-i judece și să tragă concluzii în special la următoarele scrutine. Singurul lucru pe care aș vrea să-l amintesc în acest context este că după 8 iunie 2019 nici eu, nici Platforma DA nu am acceptat ca MAI, la fel ca externele să ajungă pe mîna altora. În condițiile în care nimeni altcineva de la Blocul ACUM nu și-a exprimat voința de a prelua acest minister extrem de important și dificil, eu am acceptat în interesul public, în interesul național să merg acolo, renunțînd la funcția de deputat. Dacă m-aș fi gîndit și atunci și acum la mine personal și la Platforma DA, aș fi spus categoric – nu. Dar dacă nu aș fi mers la MAI, probabil, în următoarele doua luni de la 8 iunie l-am fi avut înapoi și pe Plahotniuc și pe toți fugarii pe care am reușit în foarte scurt timp să-i punem sub acuzare, să le intentăm dosare penale.


Acum, fiind în opoziție, partidele care făceau parte din blocul ACUM apreciază foarte negativ activitatea guvernului Chicu. Credeți că dacă guvernul Blocului Acum ar fi rămas la guvernare, s-ar fi descurcat mai bine cu criza provocată de pandemie?

În mod evident, cu atît mai bine dacă Platforma DA ar fi fost factorul decident în această situație extrem de gravă cînd s-au cumulat mai multe crize, pandemică și naturală, socială și politică, am fi fost pregătiți cu un set de măsuri anti-criză concrete și eficiente. De fapt, încă la începutul crizei le-am propus pe toate actualei guvernări, fără a ne cere drepturi de autor, am propus idea consensului politic național dar, cu regret, majoritatea au fost ignorate și azi avem ce avem!

Deci, punctual, despre unele din măsurile pe care le-am fi luat după cum urmează: rectificarea cardinală a bugetului prin renunțarea la mai multe investiții capitale, în primul rînd la investiții în domeniul administrației publice centrale, unde trebuiau să rămănă doar bani alocaţi pentru strictul necesar — salarii și pensii; solicitarea imediată a sprijinului financiar din partea partenerilor externi și majorarea volumului împrumuturilor de la băncile comerciale de către Ministerul Finanțelor; susţinerea plenară a celor din linia întîi, cu cel puţin dublarea salariilor medicilor și ale întregului personal medical; majorarea imediată șisubstantială a resurselor financiare alocate pentru procurarea echipamentelor de protecție; alocarea resurselor pentru finanțarea parțială a șomajului tehnic impus salariaților, precum și a sistării activităţii comercianților mici, intervenită în urma închiderii piețelor; testarea în masă a cetățenilor;amînarea achitării contribuțiilor sociale și medicale, precum și a TVA, pentru întreprinderile din domeniile HoReCa, comerț cu produse nealimentare și industria conexă, industria ușoară, Industria din ZEL, agricultură, turism, aviație etc pentru minim 6 luni; introducerea moratoriului la controalele de stat pînă la finele anului; necalcularea penalităților la achitarea serviciilor comunale pentru cel puțin 3 luni cu creditarea de stat a furnizorilor serviciilor respective; negocierea Guvernului și BNM cu băncile comerciale privind reeșalonarea creditelor pentru agenții economici și populație pentru cel puțin 6 luni; crearea cadrului legal pentru declararea condițiilor de forță majoră în vederea facilității negocierilor antreprenorilor cu creditorii etc, etc. A fost nevoie, e nevoie și acum inclusiv și de alte măsuri de sprijin, mai ales pentru IMM, care trebuiau introduse gradual pe parcursul anului, însă acțiunile enunțate mai sus au fost stringente. Acum, însă, situația a ieșit de sub control, iar acțiunile sau, mai bine zis inacțiunile, guvernării sînt pur și simplu menite să inducă și mai mult haos și deznădejde.

În ce circumstanțe sînteți dispuși să faceți coaliție cu partidele lui Candu și Șor?

Nu există asemenea condiții! Într-un Cabinet de miniștri asumat de formațiunea pe care o conduc nu se vor regăsi membrii Fracțiunii Șor și a grupului Pro Moldova. Dacă își imaginează cineva că președintele Comisiei parlamentare de investigare a fraudei bancare, mă refer aici la domnul Slusari, va sta la masa de negocieri cu cei vizați de raportul Comisiei de anchetă a furtului miliardului, vă spun de pe acum că are o fantezie excesiv de bogată și ruptă total de realitate. Vom prezenta în Parlament un pachet de legi pentru susținerea declarației de captivitate. Invităm deputații - accentuez, deputații - să decidă dacă le vor vota, astfel demonstrîndu-și intențiile politice reale și că nu au de ce se teme. Astfel se va alege grîul de neghină. Simplu!

Am auzit și teza că ambasadorul american le dă partidelor pro-occidentale moldovenești indicații foarte clare despre ce și cum să facă. Dezmințiți aceste zvonuri, spuneți-ne despre ce discutați cu Derek Hogan.

Am încrederea că niciun ambasador din occident nu-și va permite niciodată să dea indicații partidelor noastre interne și mă bazez pe experiența Platformei DA, căreia nu i s-au dat vreodată indicații și care nu ar accepta așa ceva niciodată! Este o manipulare penibilă și un mod rușinos de a-și justifica incompetența de către puterea actuală și presa mercenară. Este absolut clar acest lucru date fiind atribuțiile ambasadelor străine care invocă categoric abținerea de la imixtiuni în politica statelor rezidente! Este o totală aberație insinuarea precum că ambasadorii ar indica șefilor de partidece și cum să facă. Dar asta nu înseamnă că nu există întîlniri extrem de utile pentru ambele părți, de informare reciprocă și discuții pe subiecte stringente. Ca să nu iau prea mult timp, voi spune doar că, spre exemplu, demersurile mele către Statele Unite ale Americii sînt, așa cum am cerut de-a lungul timpului, legate de extrădarea lui Plahotniuc. Cunoașteți că în august 2019 am fost în Statele Unite și am solicitat instituțiilor de acolo urgentarea identificării și trimiterii acestuia acasă. Același mesaj îl am și în cadrul înrevederilor cu ambasadorul Hogan, mai ales că astăzi, deja în mod oficial, vorbește procuratura despre punerea sub învinuire a lui Plahotniuc pentru furtul miliardului. Evident că discutăm și alte subiecte. La ultima întrevedere am discutat despre efectele crizei sanitare, dar și despre dificultățile actualului guvern dea identifica soluții potrivite pentru diminuarea daunelor pe care criza economică generalizată le face în rîndul cetățenilor și pentru întreg mediul de afaceri. Am parcurs împreună detaliile contextului politic actual, un context care vulnerabilizează cu și mai multă violență întreaga societate din Republica Moldova și am evaluat cu obiectivitate dinamica perioadei care urmează.

Ați spus că sînteți gata să conduceți cabinetul de miniștri și să participați la cursa prezidențială. Ce ați ales în cele din urmă?

Haideți să precizăm că nu am spus niciodată că anume eu, personal, voi conduce cabinetul de miniștri, ci am subliniat că Platforma DA e perfect pregătită nu doar pentru a-l conduce, ci și pentru a-l crea în totalitate. În ce mă privește personal, nu am o preocupare aparte pentru o funcție în stat sau alta, decît ca pe un mijloc de a scoate acest stat din mizerie, de a-l scoate din corupție, din sărăcie, din nedreptate. Nu mi-am făcut un obiectiv în sine din președinție. În momentul de față sînt candidatul Platformei DA la Președinția Republicii Moldova și îi transmit și pe această cale lui Igor Dodon că de data aceasta, spre deosebire de 2016, voi fi acolo, voi fi pe listă și-i voi fi contracandidatul numărul unu! Am încrederea că întreaga societate va înțelege diferența dintre egosistem și ecosistem, va fi alături de mine și de echipa mea și împreună îl vom bate pe Plahotniuc, pentru că, astăzi, cine consideră că Plahotniuc e departe și n-ar trebui să ne preocupe influența lui nocivă, greșește. Sau și mai rău, dacă cineva s-a gîndit că trebuie să facă alianță deja cu Plahotniuc ca să-l dea jos pe Dodon, greșește la fel, pentru că crizele, sărăcia și degradarea se vor perinda din an în an, așa cum au făcut-o pînă acum. Republica Moldova nu mai poate fi tributara unui ping-pong între oligarhi, hoți și pușcăriabili! Trebuie să conștientizăm acest lucru, iar puterea trebuie să revină în totalitate poporului.

Care e alegătorul Dvs.?

Cetățeanul Republicii Moldova de Acasă sau din Diasporă, care are curaj și demnitate, care, nu doar își dorește, dar muncește și luptă pentru adevăr și stat de drept, pentru bună înțelegere, siguranță și bunăstare la noi acasă. Cetățeanul care consimte că de azi încolo Republica Moldova nu mai poate trăi ca înainte. Cetățeanul care și-a dorit ca din Hotărîrea parlamentului privind starea de captivitate să derive un pachet de legi în sprijinul acesteia, reformatoare, anticorupție, în interesul întregii populații. Cetățeanul care nu acceptă tranzacționarea puterii de la unii la alții, ci optează pentru redarea puterii poporului și țării.

Aveți pregătit un program de activitate în calitate de prim-ministru și de președinte? Există o echipă cu care ați putea lucra?

Întotdeauna ne-am bazat în tot ce am propus pe programe bine fondate. Nu-mi place să ies în public de dragul imaginii și populismului, precum nu o fac nici colegii mei. Platforma DA are capacitatea să numească oricînd un premier cu o listă completă de miniștri, după ce va fi sigură ca există majoritatea care va vota setul de norme menționat, demiterea actualului Guvern și numirea unui Guvern propus de Platforma DA.Platforma DA are elaborate toate programele necesare pentru a-și susține guvernarea în beneficiul oamenilor. Iar echipa este la vedere, cunoașteți numele multor personalități din echipa noastră. Dar asta nu înseamnă că un eventual guvern asumat de noi nu va accepta prezența în guvern a reprezentanților altor partide sau ai societății civile. Platforma DA are în momentul de față cel puțin trei candidați la funcția de premier, dar cel mai important este să ne adunăm în jurul unui proiect de țară. În general, despre nume concrete, echipe și programe se va putea vorbi mai pe îndelete și mai profund doar în condițiile în care în legislativ vom avea susținerea a cel puțin 51 de deputați pentru demiterea și numirea unui nou Cabinet de miniștri.În momentul în care constatăm că există 51 de persoane care vor să voteze legea Magnițki, deoffshorizarea, decriminalizarea, atunci putem vorbi că este o majoritate care poate să dea jos acest Guvern, dar și o majoritate care să voteze un Guvern nou.

Numiți trei cele mai mari probleme ale Moldovei.

Sînt mult mai multe, de ce doar trei? Hm, bine. Pe scurt: sărăcia legată ombilical de corupția endemică, nedreptatea care conduce la tranzacționarea pe parcursul anilor a puterii în favoarea mafiei politice, hoția totală, inclusiv devalizarea continuă în proporții mai mari sau mai mici a sistemului bancar care stopează dezvoltarea economică. Asta dacă e să ne oprim la doar trei probleme generale. Toate favorizează degradarea economică, socială, politică, deteriorarea statului de drept și, în consecință, exodul populației active și sărăcia.

... și trei avantaje ale Moldovei.

Beneficiile de care se poate bucura orice cetățean al Republicii Moldova în eventualitatea unei guvernări normale exercitate de oameni cinstiți, puternici, profesioniști și de caracter sînt la suprafață: bogăția naturală a meleagurilor noastre și poziționarea geografică foarte avantajoasă; susținerea constantă a unui partener important, membru al UE, România, în accederea noastră în comunitatea statelor europene dezvoltate; oamenii acestei țări, care, dincolo de multitudinea provocărilor prin care au trecut și continua să le înfrunte cu stoicism, nu renunță și luptă pentru bunăstare și dreptate.

(Sfîrșitul citiți pe 19.06.2020)

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?