Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4001

Vladimir Putin afirmă că vrea oprirea războiului din Ucraina

23 dec. 2022,, 08:15   Externe
4557 0

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a afirmat joi că vrea oprirea războiului din Ucraina la un moment dat, prin negocieri, subliniind că aspiră la acest obiectiv şi îndemnînd Kievul să accepte realitatea şi negocierile.

"Scopul nostru nu este să intensificăm conflictul, ci, dimpotrivă, să terminăm acest război, la acest lucru aspirăm. Toate conflictele armate se încheie prin negocieri. Cu cît Kievul va înţelege mai repede acest lucru, cu atît mai bine", a declarat Vladimir Putin, într-o conferinţă de presă, transmite mediafax.ro.

"Rădăcinile popoarelor Rusiei şi Ucrainei sînt mai puternice decît cei care încearcă să ne divizeze", a afirmat Putin, acuzînd alte naţiuni, inclusiv Statele Unite, că au încercat "mereu" să creeze diviziuni "în lumea rusă". "Eventualii noştri inamici, oponenţii noştri au visat mereu la acest lucru şi au făcut mereu acest lucru, au încercat să ne divizeze", a subliniat Putin.

În aceeaşi conferinţă de presă, liderul de la Kremlin a avertizat că există soluţii împotriva sistemelor antiaeriene Patriot, acuzînd Washingtonul că a decis livrarea unor sisteme de acest tip Ucrainei pentru a prelungi conflictul. La rîndul său, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvînt al Kremlinului, a acuzat Statele Unite şi Ucraina că nu ţin cont de preocupările Rusiei. "Pînă în prezent, putem constata că nici preşedintele Biden, nici preşedintele Zelenski nu au spus nimic care ar putea fi perceput ca fiind potenţiala voinţă de a asculta preocupările Rusiei", a afirmat Peskov.

Preşedintele Biden a reafirmat miercuri seară, cu ocazia întîlnirii pe care a avut-o cu Volodimir Zelenski, susţinerea Statelor Unite pentru Ucraina, în valoare de 1,8 miliarde de dolari, inclusiv sisteme antiaeriene şi antibalistice Patriot. Biden a afirmat că Ucraina va decide cum se va încheia războiul cu Rusia, iar preşedintele Volodimir Zelenski a explicat, în conferinţa de presă de la Washington, că o "pace justă" presupune restabilirea integrităţii teritoriale.


La rîndul său, Volodimir Zelenski a afirmat că nu va accepta niciun compromis pentru oprirea războiului cu Rusia.

11
2
1
1
7

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?