Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Semnalele de alarmă trase de Stephen Hawking

15 mar. 2018,, 00:02   Externe
4982 0

Fizicianul Stephen Hawking, care a murit la vîrsta de 76 de ani în locuința sa din Cambridge, a avertizat, în repetate rînduri, că umanitatea ar putea avea un final tragic în cazul în care nu va reuși să colonizeze spațiul extraterestru.

„Cred că viitorul pe termen lung al omenirii trebuie să se petreacă în spațiu”, spunea el.

În 2016, de exemplu, el susținea că omenirea mai are de trăit pe Pămînt 1.000 de ani. Cu toate acestea, în 2017 a înaintat un nou scenariu, conform căruia suprapopularea, bolile, schimbările climatice și inteligența artificială vor fi cauzele pentru care oamenii mai au la dispoziție doar 100 de ani ca să se salveze. Astfel, soluția ar fi ca ei să colonizeze planeta Marte.

„Deși șansele ca planeta să fie victima unui dezastru sînt destul de scăzute, acest lucru va deveni o certitudine în următorii 1.000 sau 10.000 de ani. Trebuie să continuăm să mergem în spațiu, asta pentru binele umanității. Nu cred că vom mai supraviețui alți 1000 de ani fără să scăpăm de fragila noastră planetă”, a precizat el în documentarul BBC „Stephen Hawking: Expediție pe un nou pămînt.”

Cu o altă ocazie, Stephen Hawking avertiza că, după următorii 600 de ani, planeta s-ar putea transforma într-o „minge de foc” din cauza consumului de energie, informează Newsweek.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?