Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Putin a dezvăluit secretul armatei ruse de învingători

29 iun. 2018,, 11:55   Externe
2362 2

Vladimir Putin a vorbit din nou de arsenalul nuclear al Rusiei spunînd că este cu zeci de ani peste cele ale rivalilor. Președintele rus a făcut declarațiile în cadrul unei ceremonii dedicate absolvenților școlii militare, scrie Agerpres.

În timpul discursului ținut în fața tinerilor absolvenți, Putin a spus că unele dintre aceste arme le devansează cu ani sau chiar cu decenii pe cele ale rivalilor Rusiei și că acest “progres real” a fost realizat printr-un un efort “colosal” din partea cercetătorilor, muncitorilor, inginerilor şi oamenilor de ştiinţă.

Putin s-a referit din nou la racheta hipersonică Avangard şi noua rachetă balistică intercontinentală Sarmat. El a evocat de asemenea racheta hipersonică Kinjal, aflată deja în serviciul forţelor armate din sudul Rusiei.

Aceste tipuri de arme figurau printre numeroasele sisteme prezentate deja de Putin în luna martie. Atunci, Vladimir Putin a dat asigurări că Avangard poate traversa atmosfera cu o viteză de 20 de ori mai mare decît cea a sunetului. Racheta ar fi în măsura să-şi schimbe traiectoria şi altitudinea, ceea ce ar face-o “absolut invulnerabilă” faţă de toate sistemele antirachetă.

Avangard ar fi fabricată din materiale care pot rezista la temperaturi înalte de 2000 de grade Celsius, generate de zborul hipersonic în atmosferă.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?