X 
Transnistria stiri: 1425
Eurovision stiri: 509
Preşedintele stiri: 4002

Protestele în Serbia continuă

29 dec. 2023,, 19:15   Externe
2359 0

Mai multe grupuri de tineri au blocat vineri una din principalele artere ale capitalei Belgrad și accesul în Ministerul Administrației Publice, într-un nou protest al opoziției sîrbe, care acuză fraude în favoarea partidului președintelui Aleksandar Vucic la alegerile legislative din 17 decembrie.

Protestatarii cer renumărarea voturilor și verificarea listelor electorale, scrie Digi24. Planul principalei formațiuni de opoziție, coaliția denumită „Serbia împotriva violenței”, care a pierdut alegerile, este de a menține aceste blocaje pînă sîmbătă la prînz, cînd participanții la protest se vor alătura unei manifestanții mai ample a opoziției organizată de o inițiativă civică nou creată, ProVot (ProGlas).

Protestatarii au montat o adevărată tabără de corturi și au închis intersecția cu strada unde se află sediul Ministerului Administrației Publice. De asemenea, ei au organizat programe muzicale și proiecții de filme, au amenajat bucătării și vor desfășura în acea tabără dezbateri cu „experți” despre alegeri și drepturile alegătorilor.

Opoziția dorește anularea alegerilor, invocînd presupuse fraude, cum ar fi că alegători sîrbi din Bosnia au votat ilegal la Belgrad în scrutinul din 17 decembrie sau că pe listele electorale se aflau „votanți fictivi” care au votat cu formațiunea de dreapta naționalistă a președintelui Aleksandar Vucic, Partidul Progresist Sîrb (SNS), care a cîștigat alegerile cu 46% din voturi, în timp ce coaliția „Serbia împotriva violenței” a obținut numai 23,5% din voturi.

Președintele Aleksandar Vucic respinge acuzațiile de fraudă și a declarat că deține dovezi conform cărora protestele insistente ale opoziției sînt „orchestrate din străinătate”. Dar și observatorii internaționali au sesizat nereguli la scrutinul din 17 decembrie, printre care au menționat într-un raport preliminar cumpărarea de voturi, folosirea abuzivă a resurselor publice sau existența unor conflicte de interese în cazul unor oficiali cu funcții publice implicați de asemenea în activitatea de campanie electorală.

4
0
0
0
6

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?