X 
Transnistria stiri: 1352
Eurovision stiri: 497

Protestele din Franța s-au soldat cu pierderi în valoare de 2,5 miliarde euro

15 noi. 2019,, 20:01   Externe
2706 0

Mii de angajați din domeniul sănătății din Franța au ieșit în stradă la Paris și în alte orașe, joi, pentru a protesta față de reducerile de costuri suferite de sistem în ultimii ani, notează Le Monde.

”Salvați spitalele publice!”, este strigătul angajaților din sistemul sanitar francez, care au ieșit cu miile în stradă, pentru a se plînge de anii de austeritate. Protestatarii au agitat pancarte cu mesaje precum ”Spitalul se sufocă, să-l salvăm”, sau ”angajați extenuați, pacienți în pericol”, potrivit Le Monde.

Lucrătorii din sănătate consideră că reducerile de costuri au afectat serios sistemul sanitar, altădată invidia lumii. Statisticile confirmă nemulțumirile. În jur de nouă miliarde de euro au fost tăiați din 2005 și pînă în prezent. Consecințe: eliminarea a sute de paturi de spital și salarii stagnante, care au împins personalul medical spre sectorul privat.

Ce vor manifestanții, ce oferă guvernul

Manifestanții cer acum investiții urgente de 3,8 miliarde de euro în spitalele publice, un buget dublu față de cel alocat în proiectul de cheltuieli pentru 2020.


Primele proteste din sistemul sanitar au început de fapt în luna martie, cînd angajații a sute de camere de gardă au intrat în grevă. Aceștia au acuzat că pacienții sînt nevoiți să aștepte pe holuri, din cauza lipsei paturilor.

Președintele francez Emmanuel Macron s-a grăbit să vină în întîmpinarea nemulțumirilor și a promis decizii ferme pentru săptămîna viitoare. ”Trebuie să ne asumăm responsabilitatea de a investi mai mult decît ne-am propus inițial”, a spus Macron.

Spațiul de manevră este însă redus. Ministrul Economiei, Bruno Le Maire, a avertizat că ”dacă cheltuim banii pentru spitale”, ”va trebui să îi luăm din altă parte”.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?