X 
Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Proteste în Kazahstan după decizia guvernului de a ridica plafonul preţurilor GPL

5 ian. 2022,, 05:00   Externe
1996 0

Proteste ample au izbucnit marţi în mai multe oraşe din Kazahstan după ce guvernul a ridicat plafonul preţurilor gazului petrolier lichefiat (GPL) şi costul acestei extrem de populare alternative la benzină a crescut.

Protestele publice sînt rare - şi ilegale dacă organizatorii lor nu prezintă în prealabil o notificare - în fosta republică sovietică, unde parlamentul este lipsit de opoziţie.

La manifestaţii au luat parte mii de persoane. Protestele au început pe 2 ianuarie - după ce în ajun plafonul preţurilor GPL fusese ridicat - în oraşul Zhanaozen, din provincia sud-vestică Mangystau, riverană Mării Caspice şi foarte bogată în hidrocarburi. În 2011, în această provincie cel puţin 14 lucrători de la o exploatare petrolieră şi-au pierdut viaţa atunci cînd poliţia a reprimat o manifestaţie contra condiţiilor de muncă grele şi nivelului mic al salariilor.

Preţul GPL fusese reglementat, dar oficialităţile au argumentat că preţurile scăzute în mod artificial fac ca producţia de GPL să nu mai fie fezabilă.

Preşedintele Kasîm-Jomart Tokaev a anunţat marţi, pe Twitter, că o comisie guvernamentală a început să lucreze la Aktau, reşedinţa provinciei Mangystau, şi va găsi o soluţie ''în interesul stabilităţii ţării''.

El le-a cerut protestatarilor să dea dovadă de responsabilitate şi de dorinţă de a dialoga cu autorităţile.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?