"Celebrități, magnați și politicieni au început să sosească vineri în capitala financiară a Indiei pentru a participa la nunta fiului cel mic al lui Mukesh Ambani, cel mai bogat om din Asia, eveniment ce numai subliniază bogăția uimitoare și influența în creștere a miliardarului", se arată în articol, potrivit ria.ru.
Fiul lui Ambani, Anant, are 29 de ani, iar aleasa inimii sale este Radhika Merchant, fiica fondatorilor gigantului farmaceutic indian Encore Healthcare. Potrivit CNN, la ceremonie au participat vedetele de televiziune Kim și Khloe Kardashian, interpretul Nick Jonas și fostul prim-ministru al Marii Britanii, Tony Blair. Printre invitați se numără și o serie de vedete de la Bollywood și fostul președinte al Indiei, Ram Nath Kovind, au adăugat reporterii.
Potrivit Associated Press, cheltuielile totale pentru festivitățile de nuntă sînt estimate la sute de milioane de dolari. Jurnalista Leter Kala a declarat pentru The Guardian că un asemenea lux uluitor este neobișnuit chiar și pentru India. În opinia sa, soții Ambanis doresc să se prezinte ca un fel de "Windsor indieni", comparîndu-se după statut cu dinastia regală britanică.
"Este o imagine uimitoare, cererea pentru ocuparea celui mai înalt loc al familiei Ambani nu numai în India, ci și în lume. <...> Ea este singura familie din India care va fi iertată pentru consumul demonstrativ de o asemenea amploare. Nimeni în această țară nu are o asemenea putere și capital social", a precizat ea.
Mukesh Ambani a moștenit holdingul petrolier Reliance Industries de la tatăl său în 2002. Reliance este considerată cea mai mare corporație privată din India. Holdingul include compania Jio, unul dintre cei mai mari operatori de telefonie mobilă din lume.
Forbes estimează averea totală a lui Ambani la 123,7 miliarde de dolari. Revista l-a plasat pe omul de afaceri pe locul 9 în clasamentul miliardarilor lumii potrivit totalurilor anului 2023, Ambani fiind cea mai bogată persoană din listă, care nu provine din țările occidentale.
Adăuga comentariu