Machu Picchu, ameninţat de o construcţie

Machu Picchu, ameninţat de o construcţie

Autorităţile din Peru şi-au propus să construiască un aeroport în apropierea complexului arheologic Machu Picchu, dar proiectul este contestat de istorici, scrie slate.fr.


Machu Picchu, o realizare impresionantă a civilizaţiei incaşe, suferă deja de asaltul buldozerelor. Potrivit slate.fr, o porţiune de teren situată la 40 de kilometri de acest complex arheologic datînd din secolul XV este deja defrişată pentru a face loc ridicării unui aeroport.


Acest aeroport, dorit de autorităţi, ar urma să asigure legături directe cu marile oraşe ale Americii Latine şi Statelor Unite. Arheologii însă îl contestă, avertizînd în privinţa afectării vestigiilor incaşe şi ecosistemului local.


Criticii proiectului se tem totodată că noul aeroport, prevăzut să devină operaţional în 2023, ar putea afecta bazinul de alimentare a lacului Piuray, care asigură aproape jumătate din cantitatea de apă consumată în Cuzco, un oraş istoric de peste 400.000 de locuitori. Responsabilii locali rămîn însă de neclintit.


„Acest aeroport va fi construit cît mai repede cu putinţă, căci este foarte important pentru aglomeraţia Cuzco“, a declarat ministrul de Finanţe Carlos Oliva.
 


Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load