X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Jurnalistul dispărut în consulatul Arabiei Saudite: Care este ipoteza oficialilor turci

11 oct. 2018,, 02:02   Externe
3319 0

Canalul TRT World, care aparţine guvernului turc, a difuzat imagini preluate de la camerele de supraveghere, în care jurnalistul Jamal Khashoggi poate fi văzut cum intră în consulatul Arabiei Saudite din Istanbul, scrie BBC, citat de News.ro.

De asemenea, în imaginile difuzate de TRT pot fi văzute mai multe vehicule care ajung la consulat, printre care şi o dubă neagră, care este căutată de autorităţile turce. În plus, TRT a arătat imagini şi cu un grup de bărbaţi trecînd de filtrele de securitate de la aeroportul din Istanbul.

Jurnalistul - un critic al puterii de la Riad care scria la cotidianul american The Washington Post (WP) - s-a dus la consulat pentru a face demersuri administrative în vederea apropiatei sale căsătorii.

Oficiali turci au afirmat sîmbătă seara că, potrivit primelor elemente ale anchetei, Khashoggi a fost asasinat în interiorul consulatului.
Autorităţile din Turcia analizează filmările camerelor de supraveghere de pe autostrăzi pentru a găsi duba neagră despre care cred că a transportat trupul jurnalistului. Investigatorii susţin că duba ar aparţine unei trupe de asasini saudiţi care l-au ucis pe Khashoggi

Marţi, autorităţile saudite au confirmat autorităţilor turce că pot să percheziţioneze consulatul.


Jeremy Hunt, ministrul de Externe al Marii Britanii, a transmis Arabiei Saudite că Regatul Unit aşteaptă răspunsuri urgente privind dispariţia lui Khashoggi. “Prieteniile depend de valori comune”, i-a precizat Hunt omologului său saudit, Adel al-Jubeir, în timpul unei convorbirii telefonice.

Preşedintele american, Donald Trump, a declarat că nu a vorbit încă cu oficialii saudiţi: “Încă nu am vorbit, dar voi face acest lucru la un moment dat”, a precizat el.

„Cerem guvernului saudit să susţină o anchetă privind dispariţia lui Khashoggi şi să fie transparenţi privind rezultatele investigaţiei”, a declarat Secretarul de Stat american, Mike Pompeo.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?