Transnistria stiri: 1425
Eurovision stiri: 509
Preşedintele stiri: 4002

Joe Biden cere "o pauză" în războiul dintre Israel şi Hamas

2 noi. 2023,, 13:04   Externe
2651 0

Preşedintele american Joe Biden, abordat în timpul unei reuniuni cu caracter politic cu privire la conflictul între Israel şi Hamas, s-a declarat favorabil unei "pauze" în război pentru a permite "prizonierilor" să părăsească enclava, a relatat France Presse, citată de Agerpres.

Biden, candidat la al doilea mandat, s-a exprimat în cursul unui eveniment destinat colectării de fonduri la Minnesota, cînd cineva din public i-a strigat: "În calitate de rabin, vă cer să lansaţi un apel la încetarea imediată a focului!". Cea care s-a prezentat drept femeie-rabin a fost îndepărtată apoi de la eveniment de gărzile de securitate, în timp ce striga: "Încetaţi focul acum!", notează EFE.

"Cred că avem nevoie de o pauză. O pauză înseamnă să dăm timp pentru a-i scoate pe prizonieri" de acolo, a declarat democratul de 80 de ani. Solicitată să facă unele clarificări cu privire la această afirmaţie, Casa Albă a precizat ulterior că prin "prizonieri" Joe Biden s-a referit la ostaticii pe care gruparea islamistă Hamas îi deţine în Fîşia Gaza.

"Eu sînt cel care l-a convins pe Bibi (premierul israelian Benjamin Netanyahu) să facă apel la o încetare a focului pentru a scoate prizonierii de acolo. Eu am vorbit cu (preşedintele egiptean Abdel Fattah) al-Sisi pentru a-l convinge 'să deschidă poarta'", adică punctul de trecere de la Rafah în sudul Fîşiei Gaza", a afirmat preşedintele american.

Executivul american a indicat apoi că Biden se referea la recenta eliberare a două ostatice americane de către gruparea islamistă palestiniană. În cursul acestui miting de campanie, Biden a spus că, în prezent, este o situaţie foarte dificilă atît pentru israelieni, cît şi "pentru lumea musulmană". Preşedintele democrat a subliniat că a susţinut întotdeauna o soluţie cu două state în conflictul israeliano-palestinian. Casa Albă a refuzat pînă acum să ceară o încetare a focului, apreciind că aceasta ar face exclusiv jocul Hamas, dar a făcut deja apeluri la "pauze umanitare" pentru a permite furnizarea de ajutoare sau realizarea evacuărilor.


La 24 octombrie, Washingtonul a făcut pentru prima dată apel la "pauze umanitare" în Gaza pentru a aduce ajutor civililor din Fîşie, în timpul unui discurs al secretarului de stat Antony Blinken în faţa Consiliului de Securitate al ONU, deşi nu s-a alăturat apelului la încetarea focului lansat cu puţin timp înainte de secretarul general al ONU, Antonio Guterres.

Războiul între Israel şi Hamas a intrat joi în cea de-a 27-a zi. Ca represalii la atacul sîngeros al grupării islamiste palestiniene din 7 octombrie, armata israeliană a bombardat de atunci fără încetare Fîşia Gaza, controlată de Hamas, şi desfăşoară în prezent operaţiuni terestre din ce în ce mai adînc în enclavă.

0
0
0
0
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?