Transnistria stiri: 1399
Preşedintele stiri: 4055

Încă o țară vrea să se alăture BRICS

12 iun. 23:00   Externe
2514 0

Ministrul de externe al Thailandei, Marit Sangiemphong, a anunțat că țara sa dorește să se alăture BRICS în viitorul apropiat.

Ministrul de externe al Thailandei a făcut acest anunț în cadrul reuniunii Dialogului BRICS cu țările în curs de dezvoltare, care a avut loc la Nijni Novgorod.

„Sînt onorat să anunț dorința sinceră a Thailandei de a deveni membru BRICS în viitorul apropiat”, a declarat ministrul.

Potrivit lui, cu cît mai repede vor fi incluși noi parteneri potențiali ai BRICS, cu atît mai puternică va fi vocea BRICS pe arena mondială.

„Aș fi foarte recunoscător pentru sprijinul dumneavoastră pentru aderarea deplină a Thailandei și sper că aceasta va fi anunțată la viitorul summit BRICS din octombrie, care va avea loc în Rusia”, a adăugat ministrul thailandez de externe.


El a menționat că Thailanda are multe de oferit BRICS și va depune toate eforturile pentru a consolida legăturile BRICS în cadrul structurilor regionale, subregionale și multilaterale, și anume ASEAN, BIMSTEC, Dialogul de cooperare asiatică (ACD), G77 și ONU.

"Ar trebui să intensificăm și în continuare cooperarea Sud-Sud pentru a completa cooperarea Nord-Sud. În acest sens, Thailanda este pregătită să inițieze o colaborare tehnică concretă cu țările BRICS pentru a împărtăși cele mai bune practici, concentrîndu-se pe securitatea omului în patru aspecte, și anume sănătatea, ocuparea forței de muncă, alimentația, mediul înconjurător și energia", a declarat Sangiemphong.

19
3
0
0
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?