Transnistria stiri: 1402
Preşedintele stiri: 4055

Fiul președintelui american, găsit vinovat de posesie ilegală a unei arme de foc

11 iun. 22:45   Externe
2289 1

Fiul președintelui american Joe Biden, Hunter Biden, a fost găsit vinovat marți de o instanță penală federală de deținere ilegală a unei arme de foc în 2018, perioadă în care era dependent de droguri, a anunțat presa americană.

Juriul format din 12 persoane, la tribunalul din Wilmington, în Delaware, a răspuns afirmativ la cele trei capete de acuzare: două privind minciuni în documentele necesare pentru achiziționarea unui revolver în octombrie 2018 și un al treilea privind deținerea ilegală a acestuia, potrivit AFP.

Aceasta este prima condamnare penală împotriva unui copil al unui președinte în exercițiu.

Anunțul verdictului intervine în ziua în care Joe Biden urmează să țină un discurs despre limitarea proliferării armelor de foc, un flagel în Statele Unite. „Robert Hunter Biden a ales să dețină ilegal o armă de foc” în timp ce „era consumator de crack și toxicoman”, l-a acuzat procurorul Hines, arătînd o fotografie cu un Colt Cobra, arma din centrul dosarului, notează hotnews.ro.

El a pledat nevinovat, iar avocații săi afirmă că „nu mai consuma droguri atunci cînd a achiziționat această armă (care) n-a fost niciodată purtată sau folosită în cele 11 zile în care s-a aflat în posesia ei”.


Fiul președintelui riscă o pedeapsă teoretică de pînă la 25 de ani de închisoare, dar poate fi impusă și o pedeapsă alternativă.

Hunter Biden, un avocat și om de afaceri, în vîrstă de 54 de ani, care s-a transformat într-un artist și care a ieșit de ani de zile din adicții de droguri și alcool, este o țintă privilegiată a adversarilor tatălui său, în primul rînd a lui Donald Trump - care-l consideră călcîiul lui Ahile al locatarului în exercițiu al Casei Albe.

El a fost inculpat în decembrie cu privire la fraudă fiscală, pentru că s-a sustras printr-o ”stratagemă” obligației de a plăti impozite în valoare de 1,4 milioane de dolari. El a pledat nevinovat în acest dosar, în care procesul urmează să aibă loc în septembrie, în California, unde locuiește.

Aceste două procese ar putea afecta încercarea lui Joe Biden de a marca un contrast față de adversarul său republican, vizat în patru proceduri penale. Președintele american Joe Biden a declarat că nu-și va grația fiul, pe Hunter Biden, în cazul în care acesta va fi condamnat.

Întrebat într-un interviu televizat dacă este pregătit să accepte rezultatul procesului, Biden a răspuns cu un „da” scurt. Prezentatorul ABC News David Muir l-a întrebat pe Biden și dacă exclude o eventuală grațiere, la care președintele a răspuns afirmativ, potrivit unui comunicat publicat de postul de televiziune.

6
1
0
0
4

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?