Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Europarlamentari bulgari: "Obiectiv prioritar - admiterea deplină în spaţiul Schengen"

11 ian. 13:45   Externe
2668 0

Comisia Europeană (CE) trebuie să se pronunţe în mod explicit, dacă frontierele fluviale şi porturile intră în domeniul de aplicare al acordului privind admiterea parţială şi treptată a Bulgariei şi Romîniei în Spaţiul Schengen.

Întrebarea este adresată după ce toate documentele oficiale ale Uniunii Europene vorbesc despre eliminarea controlului la frontierele maritime şi aeriene interne.

Solicitarea scrisă vine după o serie de întrebări şi semnale de la transportatorii bulgari, care pînă în prezent petrec ore şi zile, aşteaptînd la coadă pentru legăturile de feribot cu România, la punctele Oriahovo – Bechet şi Silistra – Călăraşi, notează Noi.md cu referire la g4media.ro.

„După ani în care aceste companii au suferit pierderi din cauza aşteptării la cozi pentru verificări la punctele de control, este destul de logic ca acum afacerile să se întrebe dacă acordul privind admiterea parţială în Schengen acoperă toate frontierele de apă – atît maritime, cît şi fluviale”, au comentat europarlamentarii, Emil Radev şi Andrei Novakov.

„Am arătat în mod repetat că admiterea deplină a Bulgariei în Spaţiul Schengen se numără printre principalele noastre priorităţi. Aderarea la Schengen şi cu frontierele terestre rămîne obiectivul nostru important, prin urmare, lupta nu se încheie cu admiterea parţială convenită, dar insistăm ca aceasta să fie interpretată şi implementată clar”, a menţionat Radev.

Potrivit celor doi europarlamentari, este logică eliminarea controlului în porturile fluviale în cadrul acordurilor la care s-a ajuns deja pentru aderarea treptată a Bulgariei la Schengen.

Totodată, cei doi solicită CE să se pronunţe asupra acestei chestiuni, înainte ca acordul să intre în vigoare, pe data de 31 martie anul acesta.

2
1
1
2
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?