Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Cutremur puternic în China

7 aug. 2023,, 07:01   Externe
3530 0

Un cutremur cu magnitudinea de 5,5 grade pe scara Richter a lovit nord-estul Chinei duminică, a anunţat Institutul Geologic al SUA (USGS), autorităţile raportînd că cel puţin 21 de persoane au fost rănite şi peste o sută de clădiri s-au prăbuşit.

Locuitorii din zona afectată de seism au postat videoclipuri pe reţelele de socializare cu lămpi care se mişcă pe tavan, podele care tremură sau oameni care părăsesc clădiri, inclusiv o înregistrare în care mai multe persoane păşesc peste cărămizi împrăştiate pe sol, transmite Digi24.ro

Cutremurul a avut loc la ora locală 2:33 a.m. (6:33 p.m. GMT sîmbătă), la 26 de kilometri sud de oraşul Dezhou din provincia Shandong, la o adîncime de zece kilometri, conform USGS.

Postul de stat CCTV, citînd autorităţi provinciale, a menţionat cel puţin 21 de răniţi şi 156 de case sau clădiri prăbuşite din cauza cutremurului care a fost urmat de 52 de replici.

Seismul a fost resimţit pînă în oraşele Beijing, Tianjin şi Shanghai, la aproximativ 800 de kilometri de epicentru. Reţeaua de distribuţie a apei şi infrastructura de comunicaţii din zonă funcţionau normal, dar circulaţia a sute de trenuri era suspendată duminică dimineaţă.


Cutremurele nu sînt un fenomen neobişnuit în China, dar ele afectează rareori estul ţării, unde se află cea mai mare parte a populaţiei şi a marilor oraşe.

Conform opiniei unui membru al Biroului de Seismologie din Shandong preluată de presa locală, probabilitatea unui cutremur mai violent este una "foarte slabă".

0
0
0
7
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?