Întreabă-te cum s-a ajuns aici
E posibil să ştie prea multă lume parolele tale? Să ai o parolă prea banală? Ai duşmani sau te-ai despărţit recent de persoana iubită, iar el sau ea avea acces la conturile tale de pe net? Faci des tranzacţii cu bani, online?
Ei bine, atunci ar trebui să ai grijă, să îţi schimbi mai des parolele, să alegi unele care să nu fie atît de comune şi, mai ales, să încerci, pe cît posibil, să le ţii pentru tine şi să nu le notezi undeva unde pot fi găsite de persoane străine.
Resetează-ți parolele
Chiar dacă ţi-a fost spart doar contul de email, spre exemplu, resetează-ţi absolut toate parolele. Schimbă-le imediat cu unele mai complicate şi complet diferite de cele pe care le aveai pînă acum. În nici un caz nu încerca să le schimbi între ele.
Update
Fă-ţi update la toate programele de securitate şi rulează o scanare completă pentru a te asigura că dispozitivul pe care îl foloseşti este în siguranţă şi nu este în continuare atacat sau virusat.
Aplicații inutile
Accepţi orice cerere de prietenie, orice invitaţie la jocuri şi aplicaţii online? Majoritatea programelor care par inofensive sustrag informaţii din contul tău şi astfel eşti o ţintă uşoară pentru hackeri. Dezabonează-te şi dezinstalează toate aplicaţiile puerile şi fără sens pe care le ai, dar nici măcar nu le foloseşti.
Adăuga comentariu