Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4001

Cum au reușit „iresponsabilii” pandemiei să devenă poveşti de succes

29 iul. 2020,, 22:30   Externe
6491 0

Despre Suedia şi Belarus aflam prin aprilie-mai numai de rău. O strategie relaxată de combatere a pandemiei (Suedia) şi un preşedinte-jucător-dictator (Belarus) care recomanda terapia cu votcă pentru combaterea virusului Corona şi, în consecinţă, o explozie a cazurilor zilnice.

Lunile au trecut, lumea a intrat într-o fază mai liniştită la începutul verii, despre Suedia mai aflam doar că epidemiologul-şef e acum contestat din cauza eşecului înregistrat cînd vine vorba de azile (număr mare de victime), iar despre Belarus că n-au renunţat la fotbalul cu spectatori spre încîntarea caselor de pariuri cu afacerea pusă pe butuci, informează http://bursa.ro.

Acum, cînd pare că ne îndreptăm spre un val doi al pandemiei în lume, cînd iar se pomeneşte de restricţii şi îngheţarea economiei (de parcă avusese timp pentru dezgheţ) am aruncat o privire spre Suedia şi Belarus. Dacă peste tot cazurile noi explodează cu mai multă forţă, oare ce or mai face iresponsabilii pandemiei? Ei, bine, iresponsabilii sînt acum poveşti de succes, cel puţin cînd vine vorba de dinamica îmbolnăvirilor.

Suedia a avut în 26 iulie 42 de cazuri zilnice. Media mobilă de 7 zile arată 180, în scădere puternică de o vreme. În urmă cu o lună de pildă indicatorul respectiv era plasat la peste 1.000, cam ca în România în aceste zile. Pe 11 iulie au raportat 11 decese, dar asta după 3 zile fără nici unul (pe 23 iulie avuseseră 2). În Belarus au fost luni, 27 iulie, 119 cazuri de noi infectări cu media mobilă la 7 zile situată la 149. În urmă cu o lună, media mobilă era plasată în jur de 850. În ultima săptămînă numărul deceselor zilnice a fost cuprins între 4 şi 6.

Cum de au ajuns sperietorile pandemiei poveşti de succes? Ni se spunea doar să nu copiem modelele respective pentru că imunizarea colectivă e greu de atins şi oricum asta durează. Or, ce se întîmplă acum în cele două ţări arată ceva asemănător imunizării colective. După o explozie a cazurilor iniţial am avut o scădere constantă, iar puseurile nu au mai apărut. Ar mai fi de discutat de ce tocmai Suedia şi Belarus au dat cu tifla recomandărilor OMS. În cazul Suediei pentru că acolo strategia de combatere a pandemiei a fost gîndită de un epidemiolog-şef care şi-a permis să rişte să se înşele pe cont propriu în loc să aibă dreptate cu turma (greu de repetat asta din partea unor politicieni), iar în Belarus pentru că acolo este o dictatură şi se decide ce spune Lukaşenko nu OMS (în acest caz a funcţionat).


Să ne gîndim la ce ar fi de învăţat din experienţa celor două state. În primul rînd, ar fi de învăţat că o doză mai mică de isterie e benefică. Media s-a raliat la nivel global cu arme şi bagaje efortului de combatere a virusului, dar a făcut-o cu armele sale, accentuînd spectaculosul, exagerînd proporţiile. Iar publicul, identificînd concertul media ca exponent al opiniilor majorităţii, s-a isterizat la rîndul său. Or isteria nu combate pandemia decît în primă fază, apoi nimeni nu mai crede în nimic. În Suedia suportul populaţiei pentru strategia adoptată a fost puternic, iar acum, cînd s-a demonstrat că aceasta funcţionează, e cu atît mai mare.

De la Suedia ar mai fi de învăţat cum să nu izolăm focarele. Ei au avut la începutul pandemiei o rată foarte mare de decese în azile, lăsînd libere vizitele din exterior. Or, un focar potenţial se caracterizează printr-un număr relativ mare de oameni care petrec mult timp împreună, dar care mai au interacţiuni şi cu exteriorul astfel încît dacă de acolo pătrunde virusul răspîndirea în interiorul grupului e garantată.

Una peste alta, morală poveştii s-ar rezuma aşa-să izolăm mai bine focarele şi să lăsăm de această dată economia în pace, o nouă blocare ar face costurile greu de suportat, iar pandemia, fără a copia modelul suedez sau belarus (forţarea imunizării colective adică) va reveni de fiecare dată cînd se vor ridică restricţiile.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?