Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Boțan spune că o coaliție PSRM-PDM este cea mai firească, în acest moment

10 mar. 2020,, 15:15  
2264 0

Expertul politic Igor Boțan spune că, după patru luni de aflare în opoziție, PDM s-a convins că cea mai bună soluție este să-și asume o parte din responsabilitate în eventuala coaliție cu PSRM.

Opiniile au fost expuse la dezbaterile publice „Coaliția de guvernare PSRM-PDM: necesități, posibilități, motive, impact asupra societății?”, transmite IPN.

Potrivit lui Boțan, chiar dacă ar exista probabilitatea altor coaliții, acestea sînt mult mai mici, în comparație cu formalizarea unei coaliții între socialiști și democrați.

„De ce? Pentru că se află pe același segment al spectrului politic – stînga-centru-stînga. Pentru că promovează practic același mesaj „pro Moldova”” și în acest sens pot fi aduse zeci de exemple. Din punctul meu de vedere, este cea mai firească coaliție posibilă”, spune expertul.

Totodată, Boțan spune că există o corelație foarte puternică în ceea ce ține de noua coaliție și factorul internațional. „Partea bună este că nu există forțe politice care contestă implementarea prevederilor Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. Și acesta este un lucru important. Un alt lucru important ține de promovarea politicii externe echilibrate, care are costurile sale”, a spus el.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?