Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Producătorii de fructe din Republica Moldova au stabilit un nou record

10 aug. 2022,, 13:15   Economie
2540 0

În lunile iunie-iulie, Republica Moldova a exportat o cantitate record de cireșe comparativ cu anii precedenți - peste 14 mii de tone, în același timp accesînd noi piețe de desfacere, a anunțat ieri Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID).

Potrivit sursei citate, evoluția sectorului se datorează eforturilor producătorilor agricoli și investițiilor în noi soiuri și tehnologii de producere prin intermediul asistenței complexe oferite de proiectul USAID Agricultura Performantă în Moldova (APM).

Proiectul APM a contribuit la: procurarea primelor echipamente de sortare și calibrare a cireșelor din Republica Moldova; producerea cutiilor de carton personalizate pentru exportul de cireșe; certificarea în premieră a cireșelor conform standardelor GLOBALG.A.P.; identificarea de noi piețe de export pentru cireșele din Moldova: Spania, Italia, Franța, Germania, Olanda, transmite Moldpres.

„USAID susține producătorii de fructe din Republica Moldova pentru a-i ajuta să implementeze soluții inovatoare, să sporească volumul producției de calitate, să devină competitivi și să acceseze piețe internaționale de valoare înaltă”, rezumă Agenția SUA.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?