X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4001

Încă două persoane au primit cetățenia R. Moldova prin investiție

17 feb. 2020,, 17:14   Economie
2610 0

Încă doi cetățeni străini care și-au depus anterior dosarele au obținut cetățenia R. Moldova prin investiții în perioada în care asupra proiectului a fost pus un moratoriu.

Datele au fost oferite de premierul Ion Chicu după ședința din această dimineață cu șeful statului și președinta Parlamentului.

Vineri la Guvern a avut loc o ședință în cadrul căreia toate autoritățile responsabile au prezentat rapoarte după ce au evaluat situația.

„Sînt și riscuri și avantaje ale acestei legi. Guvernul nu mai poate să prelungească moratoriul. Este deja pe dimensiunea Parlamentului să facă acest lucru. Eu cred că trebuie de luat decizia de a mai amîna termenul pentru această lege. În caz de anulare a legii, despăgubirile care urmează a fi achitate sînt destul de semnificative”, a declarat Ion Chicu, evitînd să spună despre ce sumă este vorba.

{{420688}Anterior s-a vehiculat suma de 3,5 milioane de euro. „Dacă o să anulăm legea și o să fim atacați în instanță, în arbitraje, urmează să evalueze aceste despăgubiri. Dacă se ajunge în arbitraj, acolo se stabilește suma”, a precizat Chicu, transmite Noi.md cu referire la TV8.


Premierul mai spune că după acordarea celor cinci cetățenii pe un cont special au ajuns 500 de mii de euro de la potențialii investitori. Banii nu au fost investiți, deocamdată, în economia R. Moldova, ci sînt păstrați pe acest cont.

În august 2019, compania „Henley & Partners” care gestionează Programul de dobîndire a cetățeniei prin investiții anunța că au fost finalizate trei dosare privind obținerea cetățeniei prin investiții. Șase cetățeni străini au obținut cetățenia R. Moldova, iar investițiile promise în cadrul acestor procese sînt de 545 de mii de euro.

Amintim că moratoriul asupra Legii cetățeniei prin investiții expiră pe 20 februarie. În vara anului trecut, Parlamentul a aprobat în primă lectură un proiect ce prevede anularea acestei legi. Deputații din opoziție insistă acum pe votarea proiectului în lectură finală.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?