Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Eduard Sîrbu: "Tiraspolul se teme de introducerea unor noi taxe de către Chișinău"

23 ian. 06:30   Economie
5915 0

Problema privind colectarea taxelor vamale de la agenții economici din regiunea transnistreană începînd cu 1 ianuarie 2024 a fost politizată excesiv de către Tiraspol, dar ambele părți au făcut unele greșeli sau au întreprins acțiuni nu tocmai corecte.

O astfel de opinie a exprimat avocatul și expertul în legislația vamală, Eduard Sîrbu, în cadrul emisiunii "Без галстуков” cu Alexandru Stahurski la postul de televiziune N4, transmite Noi.md.

Potrivit lui, situația nu este simplă, dar nu există părți care au absolută dreptate sau părți care nu au absolută dreptate.

"Unele greșeli sau, să spunem, acțiuni nu tocmai corecte, din punctul meu de vedere personal, a făcut atît Serviciul Vamal al Republicii Moldova, cît și autoritățile transnistrene. Pe de altă parte, mi se pare că această problemă nu este atît de natură juridică sau economică. Ea este totuși mai mult politică", a declarat expertul în legislație vamală.

Totodată, el a atras atenția asupra argumentelor prezentate de Oleg Serebrian, viceprim-ministru pentru Reintegrare, care a comparat suma taxelor pe care vor trebui să le achite agenții economici din Transnistria, conform noilor reguli, cu taxele pe care aceștia le achitau deja anul trecut, doar că sub forma unui alt impozit.


Eduard Sîrbu a amintit că, potrivit legislației moldovenești, pînă în 2024, exista patru tipuri de taxe, achitate la vamă. Unul dintre ele se numea "taxa pentru proceduri vamale", altul - "taxa vamală", precum și erau percepute alte două taxe: TVA și accize. Pînă în vara anului 2023, agenții economici transnistreni au fost scutiți de plata primei taxe - taxa pentru proceduri vamale. Ea era mică, la import, agenții economici moldoveni o achitau în mărime de 0,4 la sută, dar agenții economici transnistreni erau scutiți de plata acesteia. Dar apoi autoritățile moldovenești au schimbat legislația și au decis să introducă această taxă pentru agenții economici din regiunea transnistreană, iar în aceste șase luni ei au achitat în bugetul Moldovei circa 60 de milioane de lei.
Potrivit avocatului, expert în legislația vamală, atunci nimeni din Transnistria nu a organizat proteste, nu a spus că este vorba de o blocadă economică.

"Totul a decurs destul de liniștit și economia regiunii transnistrene a scos aceste 60 de milioane de lei în șase luni, din cîte am înțeles, fără anumite probleme ", a declarat Eduard Sîrbu.

Potrivit lui, de la 1 ianuarie 2024, această taxă nu va mai exista, atît pentru agenții economici din dreapta, cît și din stânga Nistrului. În schimb, va exista o taxă vamală - a doua categorie de impozit, care pînă acum o achitau toți agenții economici moldoveni, iar suma nu este cu mult mai mare, potrivit calculelor aproximative ale Serviciului Vamal exprimate de Oleg Serebrian.

Ținînd cont de eventualele scutiri, așa-numita scutire preferențială, aceasta va fi de circa 90 de milioane de lei.

"Eu nu văd o diferență enormă, cel puțin pentru a declara cu voce tare că gata, acum economia regiunii transnistrene va fi blocată, distrusă", - a subliniat avocatul, expert în legislația vamală.

Pe de altă parte, în opinia sa, autoritățile transnistrene se tem, probabil, că introducerea taxei vamale pentru întreprinderile transnistrene este doar primul pas, care probabil va fi urmat de al doilea și al treilea, urmînd să fie introdusă impozitarea în privința TVA și accizelor.

"Și aceasta va fi deja o sumă de bani mult mai impunătoare. Deocamdată, nu au fost publicate nicăieri astfel de proiecte de lege, dar este greu de prevăzut ce se va întîmpla în continuare", a declarat Eduard Sîrbu.

5
1
0
1
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?