Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4001

Directorul Moldovagaz merge în vizită de lucru la Moscova

24 noi. 2022,, 17:21   Economie
2725 0

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a anunțat că directorul Moldovagaz, Vadim Ceban, efectuează în aceste zile o vizită de lucru la concernul rus Gazprom, unde va discuta cu reprezentanții ruși despre notificarea privind reducerea volumului de gaze furnizate Moldovei.

„Noi am văzut acea notificare, dar în acea notificare nu este foarte clar ce înseamnă reducerea volumelor. Domnul Ceban este într-o vizită de lucru la Gazprom zilele acestea. Sper că va veni cu mai multe detalii și ne va spune ce se are în întrevedere. Noi considerăm total nejustificat acea notificare, noi achităm în întregime consumul de gaze, mă refer la malul drept al Nistrului, iar alegațiile, precum că Ucraina nu livrează acele cantități de gaze, nu sînt adevărate”, a declarat Andrei Spînu, în cadrul unei conferințe de presă, notează tv8.md.

Menționăm că Gazprom va livra cu 56,5% mai puțin gaz în luna decembrie decît este specificat în contract. Anunțul a fost făcut de secretarul de stat responsabil de energetică Constantin Borosan pe pagina sa de Facebook.

0
0
0
2
3

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?