X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4001

Cinci ani întîrziere la reparația unui sector a traseului național R1. Care este cauza

5 aug. 2021,, 10:00   Economie
2634 0

O companie azeră are cinci ani întîrziere la reparația unui sector de drum a traseului național R1 ChișinăuUngheniSculeni, cu o lungime de 17.6 kilometri.

Acest sector al drumului, care trece prin localitățile Vatra și Strășeni, a fost reparat în proporție de circa 85%, potrivit Administrației de Stat a Drumurilor, scrie mold-street.com.

La începutul lunii martie 2021, ASD anunţa că proiectul de reabilitare a acestui sector de drum înregistrează un progres de 85,5%. Administraţia ASD spune că a desfășurat iarăşi o ședință cu cei de la Evrascon JSC (Azerbaidjan) în privinţa lucrărilor la acest segment drum, iar în prezent antreprenorul execută lucrări de construcție a stratului de fundație, așternere a stratului de asfalt, construcție a sistemului de drenaj și a trotuarelor.

„ASD și-a exprimat anterior îngrijorarea privind stagnarea lucrărilor de reabilitare, care trebuiau să fie finalizate încă în anul 2016 și a solicitat explicații și clarificări de la Antreprenor. Antreprenorul a asigurat că va primi suport financiar de la oficiul central al companiei-mamă (Azerbaidjan) în luna august a anului curent, pentru depășirea situației create”, susţine Administraţia de Stat a Drumurilor.

Proiectul de reabilitare a sectorului drumului R1 are o valoare de peste 23 milioane de euro, acordați Guvernului Republicii Moldova prin împrumut din fondurile Băncii Europene de Investiții.


Tot pe acest traseu Evrascon mai are de finalizat al doilea segment, care trece prin localitățile Cornești, Romanovca și Pîrlița din raionul Ungheni și are un cost total al lucrărilor de circa 15 milioane de euro, finanțați din fondurile BERD. Şi aici, la fel, sînt întîrzieri majore.

Anterior ASD susţinea că antreprenorul este obligat să plătească penalități în cuantum de 10% din suma totală a fiecărui contract pentru depășirea termenilor contractuali de finalizare a lucrărilor, adică aproximativ 3.8 milioane de euro.

Precizăm că beneficiar final al grupului Evrascon, care a tergiversat lucrările, figura Manaf Șirinov, care ar fi fratele vicepremierului azer Abid Șirinov, iar în ultimii ani compania se confruntă cu grave probleme financiare.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?