Transnistria stiri: 1399
Preşedintele stiri: 4054

Cabinetul de miniștri a aprobat Raportul privind executarea bugetului de stat în anul 2023

29 mai. 12:20   Economie
1968 0

Cabinetul de miniștri a aprobat Raportul privind executarea bugetului de stat în anul 2023. Prioritățile Guvernului au urmărit menținerea stabilității macroeconomice, finanțarea măsurilor economice și sociale, susținerea mediului de afaceri și protecția socială a populației, în special a persoanelor vulnerabile.

De asemenea, au fost realizate obiectivele privind consolidarea independenței energetice, asigurarea securității alimentare, consolidarea infrastructurii de transport și de securitate, dar și asigurarea continuității reformelor interne.

Printre principalele măsuri finanțate se numără compensarea, pentru consumatorii casnici, a diferenței de preț la gazele naturale și energia electrică, în acest scop fiind alocate peste 3,3 miliarde de lei. Pentru acordarea plăților la energie și a ajutoarelor în perioada rece a anului, destinate consumatorilor vulnerabili, au fost cheltuite circa 851 de milioane de lei. În același timp, au fost acordate plăți unice unor angajați ai instituțiilor bugetare, inclusiv din instituțiile de învățămînt.


Anul trecut, au fost reparate și modernizate peste șase mii de km de drumuri, pentru care s-au cheltuit 3,1 miliarde de lei. Producătorii agricoli au primit subvenții în valoare de 1,7 miliarde de lei și ajutoare de 200 de milioane de lei. Dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii a fost sprijinită prin intermediul programelor Organizației de Dezvoltare a Antreprenoriatului, în valoare de circa 197 de milioane de lei.

Pentru aprovizionarea cu apă și canalizare, amenajarea localităților, extinderea rețelelor de iluminare stradală au fost direcționate peste 1,5 miliarde de lei.

În total, în anul 2023, la bugetul de stat au fost acumulate venituri în sumă de 64,6 miliarde de lei, iar cheltuielile au constituit 80,7 miliarde de lei. Executarea bugetului de stat s-a încheiat cu un deficit de 16,1 miliarde de lei, la nivel de 5,91% din produsul intern brut.

În cadrul ședinței de astăzi a Guvernului, au fost aprobate și rapoartele privind executarea bugetului asigurărilor sociale de stat și executarea fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală în anul 2023.

1
0
0
0
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?