Transnistria stiri: 1425
Eurovision stiri: 509
Preşedintele stiri: 4002

Bolea, către agricultori: „Vă vreau pe toți milionari, la propriu, și meritați să fiți milionari”

14 sep. 2023,, 14:28   Economie
3248 0

Agricultura, cea mai importantă verigă economică a Republicii Moldova, se confruntă cu un amalgam de probleme, între care deficitul forței de muncă, veniturile mici ale agricultorilor, productivitatea joasă și îndatorarea.

Sectorul are nevoie de o revoluție pentru a fi readus pe linia de plutire. Este opinia ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, expusă joi, în cadrul unei ședințe cu cei mai mari angajatori și contribuabili din sectorul agricol. Președinta Maia Sandu, prezentă la întrunire, a remarcat că fermierii și agricultorii vor fi în continuare susținuți, astfel încît, pînă în 2030 în Moldova să fie o agricultură la standarde europene, notează Noi.md cu referire la anticoruptie.

Ministrul Agriculturii a menționat că pe parcusul primului an de mandat în calitate de ministru a identificat problemele stringente din sector, între care deficitul forței de muncă, productivitatea joasă și îndatorarea. O altă problemă, în opinia ministrului, este lipsa de viziune, adică lipsa planificării pentru mai mulți ani înainte. Oficialul a mai precizat că deși în ultimii ani agricultorii au primit subvenții în sumă totală de 6,5 miliarde de lei, „modul în care au fost oferite aceste subvenții nu au produs efect economic”.

Ministrul și-a exprimat regretul că agricultura „e în continuare are subdezvoltată, în stare de comă”. „Scopul nostru e ca pe masa cetățeanului din Republica Moldova să fie produse autohtone la prețuri mici, astfel încît producția să nu depindă de fluctuațiile care se întîmplă la nivel internațional. Noi producem grîu și exportăm, dar importăm macaroane, ceea ce este un dezastru economic. Trebuie să includem în lanțul valoric grîul pe care-l produceți. Împreună vom lucra la schimbarea acestor lucruri”, a menționat Bolea.

Bolea le-a spus agricultorilor că-și dorește să-i vadă milionari. În acest sens, ministrul i-a îndemnat pe aceștia să-și reorienteze modul de producere a materiei prime și să preia modelele altor țări. Pentru realizarea acestui obiectiv, ministerul își propune ca împreună cu agricultorii să elaboreze un program de dezvoltare bazat pe politica comună europeană.


„Vă vreau pe toți milionari, la propriu, și meritați să fiți milionari. (...) Consider că una dintre obligații este să atrageți la dumneavoastră micii agricultori, să nu lăsăm pe nimeni în spate. Toți agricultorii sînt importanți, satele se țin pe baza micilor producători agricoli. Avem proiectul Satul European, și ce se întîmplă. Primarii mă invită să-mi arate satele dezvoltate, iluminate, dar îmi spun că nu au oameni. Locurile de muncă trebuie create, trebuie create condiții pentru activitatea agricolă. Este o prioritate și pentru voi să-i mențineți și să-i susțineți pe micii producători. Ei nu trebuie să-și construiască fiecare depozitul lui separat, iar atunci cînd se adresează la voi nu trebuie să-i jupuiați. Voi cu capacități mari de vînzare trebuie să-i adunați pe toți în jurul vostru”, a mai declarat ministrul Agriculturii.

Președinta statului, Maia Sandu, i-a încurajat pe agricultori să-și îmbunătățească activitatea pentru a crea o agricultură la standarde europene. „Putem ajuta agricultorii să fie competitivi și să cîștige mai mult. Este necesar să îmbunătățim modul în care facem agricultură și să livrăm produsele noastre pe piața externă. Ne propunem să folosim toate oportunitățile. Provocările sînt mari, de aceea vom continua să susținem fermierii și agricultorii corecți, care plătesc impozite. Ne dorim ca pînă în anul 2030 să aducem UE acasă, să creăm o agricultură europeană în țara noastră. Moldovenii nu se tem de muncă, de aceea ne propunem să dezvoltăm o agricultură performantă, cu produse de calitate”, a spus Maia Sandu.

Deși ministrul Agriculturii a menționat că „întîlnirea este una reprezentativă” și că au fost invitați agricultori și fermieri din toate raioanele RM, Asociația „Forța Fermierilor”, care a organizat proteste în repetate rînduri și a cerut autorităților să susțină agricultorii micro, mici și mijlocii, a menționat că nu a primit nici o invitație. Aceștia anunță că vor organiza Congresul Agricultorilor, cu participarea masivă a producătorilor agricoli, unde analiza detaliat degradarea sectorului agrar în perioada 2022-2023, vor formula o poziție civică a agricultorilor în raport cu guvernul sau unor demnitari de stat și vor veni cu soluții.

1
0
0
1
6

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?