Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

BNM va emite seturi de monetărie cu monedele de 1, 2, 5 și 10 lei (FOTO)

15 oct. 2018,, 12:22   Economie
4802 0

Banca Națională a Moldovei (BNM) a luat decizia de a emite seturi de monetărie cu monedele de 1, 2, 5 și 10 lei, în scop de reprezentanță, numismatic sau în calitate de suvenir, la numeroase solicitări parvenite de la instituții publice, organizații comerciale, agenții de turism și cetățeni.

Înainte de a plasa comanda de producere, banca centrală solicită potențialilor cumpărători să indice cantitățile indicative pe care ar dori să le procure, fără obligații contractuale la această etapă. Aceștia sînt rugați să expedieze o cerere preliminară la adresa electornică operatiuni.numerar@bnm.md pînă pe data de 31 octombrie 2018.

Pe lîngă cele patru monede, prezentate pe avers și revers, setul conține o descriere a specificațiilor tehnice și a elementelor de siguranță, precum și legenda acestora.

Seturile vor putea fi procurate de la BNM de către instituțiile guvernamentale, iar de ceilalți doritori, agenți economici sau persoane fizice - de la băncile licențiate.

Setul a fost elaborat cu ocazia evenimentului oficial din 28 februarie 2018, cînd a fost lansată o serie nouă de monede metalice de 1, 2, 5 și 10 lei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?