X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Prețurile gazelor în Letonia vor crește cu aproape 90 la sută

10 iun. 2022,, 18:15   Externe
2502 0

Gospodăriile letone se pot confrunta, în iulie 2022, cu o creștere fără precedent a prețurilor la gaze, variind de la 65,6 la 89,9 la sută, în funcție de volumul consumului. Acest lucru a fost anunțat de compania națională de gaze din Letonia Latvijas Gāze, relatează Latvijas Vestnesis.

Astfel, pentru gospodăriile care consumă pînă la 250 de metri cubi de gaz pe an, tariful va crește cu 65,6 la sută (de la 1,1 la 1,8 euro), iar pentru familiile cu nevoi anuale de la 250 la 500 de metri cubi – cu 74,7 la sută (de la 0,9. la 1,6 euro). Creșterea maximă a costului combustibilului așteaptă gospodăriile care consumă între 500 și 25 de mii de metri cubi pe an. Pentru ei, prețul va crește cu aproape 90 la sută – de la 0,8 la 1,5 euro pe metru cub.

Anterior, Rusia a cerut țărilor europene să plătească pentru importurile de gaze conform unei noi scheme – companiile deschid conturi în valută și ruble la Gazprombank, iar atunci cînd fondurile primite de bancă sînt transferate în ruble, exportatorul califică livrările drept plătite. Țările baltice, în frunte cu Letonia, au refuzat să acționeze în cadrul cerinței care împiedica sancțiunile occidentale, iar de la începutul lunii aprilie, gazul rusesc a încetat să mai fie livrat în regiune.

În prezent, Letonia primește combustibil prin terminalul de gaz natural lichefiat de la Klaipeda și instalația subterană de stocare a gazelor din Inčukalns. Conform situației la 10 iunie, depozitele din Letonia sînt pline în proporție de 41,6%.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?