Cît de realist este planul UE de a reduce la jumătate utilizarea pesticidelor?

Au fost publicate sute de lucrări științifice despre amenințările legate de utilizarea intensivă a pesticidelor.

Totuși încercarea de a scăpa de acestea s-a dovedit a fi o provocare mult mai mare.

Utilizarea globală a substanțelor chimice aproape s-a dublat între anii 1990 și 2018, crescînd de la 2,3 la 4,1 milioane de tone, potrivit Organizației pentru Alimentație și Agricultură (FAO) a ONU.

Utilizarea pesticidelor, redusă la jumătate pînă la finalul acestui deceniu?

Însă mai există un pic de speranță, cel puțin în Uniunea Europeană. La sfîrșitul lunii iunie, grupul de națiuni a propus obiective obligatorii pentru a reduce pesticidele riscante cu 50% pînă în 2030. În plus, au propus o interdicție totală în zone precum parcurile publice, grădinile, locurile de joacă, căile publice și locurile sensibile din punct de vedere ecologic.

„Trebuie să reducem utilizarea pesticidelor chimice pentru a ne proteja solul, aerul și alimentele și, în cele din urmă, sănătatea cetățenilor. Pentru prima dată, vom interzice utilizarea pesticidelor în grădinile publice și locurile de joacă, asigurîndu-ne că sîntem cu toții mult mai puțin expuși în viața de zi cu zi”, a declarat comisarul european pentru sănătate și siguranță alimentară, Stella Kyriakides, într-un comunicat.

Fermierii vor fi compensați financiar pentru orice pierderi prin intermediul Politicii Agricole Comune (PAC) a UE în timpul tranziției, timp de cinci ani. Acest lucru este deosebit de important deoarece multe ferme au fost construite pentru un sistem agricol cu pesticide. Însă, în cele din urmă, planul ar oferi o ușurare: prețurile la îngrășămintele sintetice au crescut în ultimul an, punînd poveri financiare directe asupra fermierilor care depind de substanțe chimice pentru randamente mari ale culturilor, scrie Popular Science.

Obiectivele Uniunii Europene

„De la începutul ‘revoluției verzi’ încoace, țările din întreaga lume s-au bazat foarte mult pe pesticide pentru a crește producția agricolă”, spune Laurie Beyranevand, director al Centrului pentru Agricultură și Sisteme Alimentare de la Vermont Law School, din SUA.

„În multe privințe, sistemul nostru alimentar și modul în care ne producem alimentele se bazează foarte mult pe utilizarea pesticidelor, ceea ce înseamnă că fermierii ar putea avea nevoie de instruire și de sprijin pentru diferite sisteme de gestionare a dăunătorilor”, spune Beyranevand.

Propunerea înaintată acum face parte din strategia mai amplă „Farm to Fork”, care este o reevaluare post-COVID-19 a sistemului alimentar al UE, axată pe schimbarea producției, procesării și distribuției, consumului și risipei de alimente pentru a avea un sistem durabil și pentru a atenua impactul schimbărilor climatice.

Iar Farm to Fork face parte dintr-un obiectiv și mai amplu numit European Green Deal, care își propune să neutralizeze emisiile de gaze cu efect de seră și să decupleze economia de utilizarea resurselor.

Ce probleme ar putea apărea odată cu utilizarea pesticidelor în cantități mai mici?

Propunerea ar putea deveni lege încă din 2023, împreună cu prima legislație privind biodiversitatea care a fost adoptată în UE din 1992 încoace, cînd a intrat în vigoare Directiva Habitate, care asigura protecția florei și faunei pe cale de dispariție, precum și a 200 de tipuri diferite de habitat.

Cu toate acestea, nu toată lumea este de acord cu planul. Președintele francez Emmanuel Macron și-a arătat preocupările legate de securitatea alimentară, subliniind nevoia de „independență agricolă” în detrimentul durabilității, în lumina crizelor alimentare.

Aceste griji, însă, nu au neapărat un corespondent în realitate. „În timp ce mulți sugerează că sistemul alimentar va suferi consecințe grave dacă fermierii sînt limitați în capacitatea lor de a folosi pesticide, acest lucru reprezintă o narațiune falsă”, spune Beyranevand.

Există modalități de a cultiva în mod durabil și de a continua să hrănești lumea, adaugă Kathleen Merrigan, director executiv al Centrului Swette pentru Sisteme Alimentare Durabile de la Universitatea de Stat din Arizona, SUA.

Managementul integrat al dăunătorilor (IPM), de exemplu, include o serie de tehnici, cum ar fi stabilirea pragurilor pentru populațiile de dăunători înainte de a lua orice măsuri pentru a le controla, monitorizarea și identificarea anumitor organisme, implementarea instrumentelor precum rotația culturilor și selectarea plantelor rezistente la dăunători.

Controlul dăunătorilor prin substanțe chimice foarte țintite sau prin capcane și prășire este o soluție de urgență.

Alte metode, cum ar fi creșterea leadershipului feminin în agricultură, ar putea fi un răspuns, adaugă Merrigan. Un studiu FAO din 2011 a constatat că avînd femei fermier cu același acces la resurse ar putea duce la recolte cu 20-30% mai mari.

Pesticidele nu vor fi interzise definitiv

Rezolvarea risipei alimentare este, de asemenea, esențială, deoarece aproximativ o treime din alimente este aruncată în fiecare an, la nivel global.

„Ceea ce vreau să spun este că avem suficientă hrană pentru a hrăni lumea acum și avem peste 800 de milioane de oameni care sînt înfometați. Așa că, atunci cînd oamenii spun: ‘Nu putem schimba modul în care producem alimente pentru că nu ne putem permite să avem oameni înfometați’, le pot răspunde ‘Ei bine, avem deja oameni înfometați’”, spune ea.

Este important de reținut că această propunere nu interzice definitiv pesticidele. Ele încă sînt un „instrument important” pentru controlul dăunătorilor, notează Leslie Hickle, CEO al companiei de tehnologie de monitorizare a insectelor FarmSense.

Implementarea acestora va deveni probabil și mai complicată pe măsură ce planeta se schimbă, biodiversitatea continuă să se chinuie și mediul se degradează. Dar cu tehnologia și strategiile concentrate atît pe protejarea mediului, cît și pe aprovizionarea cu alimente, sînt posibile sisteme agricole mai durabile, continuă ea.

Educația publică continuă și presiunea vor ajuta la promovarea acestor obiective. „Indignarea publică, alimentată de cartea de știință a mediului ‘Silent Spring’ a lui Rachel Carson, de scurgerile de petrol din California și de incendiul rîului Cuyahoga, a fost cea care a dus la formarea EPA”, spune Hickle.