X 
Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Săpături arheologice în inima capitalei: ce au descoperit arheologii

18 iun. 2023,, 16:54   Capitala
4565 0

Cercetările arheologice la beciurile casei Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni de pe strada Grigore Vieru, 11, unde se presupune existența urmelor clădirii Muzeului Bisericesc, se află în plină desfășurare și avansează către o nouă etapă, notează Noi.md cu referire la o postare a edilului capitalei Ion Ceban.

Acest proiect este implementat de Primăria municipiului Chișinău, Direcția generală arhitectură, urbanism și relații funciare, Pretura sectorului Rîșcani, în colaborare cu Asociația ,,Monumentum”.

Echipa de arheologi continuă să exploreze cu atenție aceste beciuri, sperînd să descopere noi indicii și dovezi despre istoria și arhitectura clădirii.

La etapa actuală a cercetărilor, au fost înregistrate următoarele progrese:

  • Restaurarea bolții unei încăperi din rețeaua de beciuri.
  • Restabilirea zidurilor fundației pe latura de est a clădirii, pînă la cota de calcare actuală a terenului adiacent.
  • Restaurarea bolții accesului către beciuri de pe terasa din spatele clădirii.

Urmează să fie investigate în detaliu urmele acestei clădiri istorice remarcabile, care reprezintă practic cea mai veche construcție din Chișinău.


În acest sens, se planifică inițierea unui proiect de consolidare și muzeificare a acestor urme arheologice valoroase.

Scopul acestui proiect este de a reabilita memoria locului și de a reconstitui istoria acestor edificii deosebit de importante pentru istoria Chișinăului.

De asemenea, cercetările arheologice pot contribui la dezvoltarea turismului cultural și la promovarea orașului ca destinație turistică.

Săpăturile arheologice au fost demarate în anul 2021, fiind coordonate de profesorul Sergiu Musteaţă, în baza unui proiect executat de arhitectul Mihail Andrieș.

6
3
0
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?