X 
Transnistria stiri: 1425
Eurovision stiri: 509
Preşedintele stiri: 4002

Chișinăul întîmpină primăvara cu o "curățenie generală"

18 mar. 13:45   Capitala
2628 0

Continuă campania de salubrizare de primăvară în capitală. Zilnic în procesul de salubrizare a oraşului sînt antrenați circa 400 de muncitori.

Săptămîna trecută au fost evacuate 201 de rute de deșeuri. Pentru evacuarea deșeurilor din oraş, pe parcursul săptămînii trecute, au fost scoase 20 de unități de tehnică, plus 4 mini încărcătoare, transmite Noi.md.

Săptămîna precedentă s-a intervenit de asemenea mecanizat la spălarea trotuarelor, a stațiilor de așteptare a transportului public, a coșurilor pentru gunoi, dar și a altor elemente.

Muncitorii au fost implicați și la salubrizarea curților blocurilor locative din gestiune, a terenurilor de acumulare a deșeurilor, a locurilor de uz comun, stațiilor de așteptare, dar şi la demolarea/demontarea elementelor neautorizate.


Lucrări de salubrizare au fost desfășurate și în parcurile și scuarurile din oraș, fiind lichidate gunoiștile neautorizate și colectat gunoiul din parcuri și păduri-parc.

De asemenea, continuă lucrările de curățare a fîșiilor riverane ale lacurilor existente, în Parcul „Valea Trandafirilor”, Parcul „Valea Morilor”, dar și pe albia rîului Bîc.

În paralel, sînt desfășurate activități de reînnoire a spațiilor verzi, prin plantarea de arbori și arbuști. De asemenea, în toate sectoarele capitalei au început lucrările de curățare a trandafirilor, dar și lucrări de formare a coronamentului arborilor.

Pentru săptămîna curentă sînt prevăzute lucrări de spălare a trotuarelor pe bd. Dacia, bd. Cuza Vodă și bd. Traian.

În sectorul Centru vor continua lucrări similare în zona istorică: pe bd. Ștefan cel Mare și Sfînt, str. V. Alecsandri, str. 31 August 1989, str. București, str. Mihai Kogălniceanu, dar și din cartierul Telecentru.

În sectorul Buiucani vor fi salubrizate/spălate stațiile de așteptare din str. V. Lupu, str. Paris, str. O. Ghibu. În sectorul Ciocana, vor fi continuate lucrările respective pe bd. Mircea cel Bătrîn și spălarea mobilierului urban de pe aceiași arteră.

Cetățenii capitalei sînt îndemnați în continuare să păstreze curățenia în parcuri și pădurile-parc și să se implice voluntar în Campania de salubrizare de primăvară, pentru ca orașul Chișinău să fie mai curat, mai verde și mai atractiv.

4
0
0
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?