Cugetări despre putere, morală și soarta lumii noastre. Partea 1

Toate îşi au vremea lor, şi fiecare lucru de supt ceruri îşi are ceasul lui.
2. Nașterea îşi are vremea ei, şi moartea îşi are vremea ei; săditul îşi are vremea lui, şi smulgerea celor sădite îşi are vremea ei.
3. Uciderea îşi are vremea ei, şi tămăduirea îşi are vremea ei; dărîmarea îşi are vremea ei, şi zidirea îşi are vremea ei;
4. plînsul îşi are vremea lui, şi rîsul îşi are vremea lui; bocitul îşi are vremea lui, şi jucatul îşi are vremea lui;
5. aruncarea cu pietre îşi are vremea ei, şi strîngerea pietrelor îşi are vremea ei; îmbrăţişarea îşi are vremea ei, şi depărtarea de îmbrăţişări îşi are vremea ei. (Ecleziastul 3 1-5)

Lumea noastră este zguduită de suflul timpului. În formarea sa, lumea noastră schimbă esența universului. Suflul timpului, esența timpului destăinuiește cele mai ascunse taine ale inimilor omenești și pleacă fără speranța de revenire, cum ar fi spus marele gnostic Giordano Bruno.

Noi trebuie să conștientizăm întreaga realitate a crizei umane. În aceste condiții, pentru autorii acestei crize dificultatea cea mai mare este să stoarcă din sine hrană proaspătă, pe care apoi o vor rumega masele și tot felul de partizani și ideologi ai panopticumului modern. La ei, aprecierea particularităților estetice și morale a cedat demult. Frumosul și infamul s-au schimbat cu locurile, aidoma prințului și cerșetorului. A dispărut subiectivul. Nebunia a cuprins întreaga planetă, care și-a uitat zeii, părinții și tradiția primordială sacră.

Ei văd altfel puterea. Ei văd altfel soarele. În negru-alb, totul e altfel, în special dacă admiri negrul, căci ei se hrănesc cu energiile nopții, energiile întunericului și ale descompunerii tuturor ființelor și lucrurilor. Pozitivul nostru este negativ pentru ei. Cei care au developat pelicule foto, să cugete asupra acestui fapt. Puterea lor este samavolnicie și violență, în conștiința lor toate-s altfel, și energia descompunerii, care nimicește omul, pentru ei este doar o lulea în dinți. Aroma ei le pare dulce și plăcută. De secole, așa își fac ei treaba. Esența ei este sacrificarea.

Răul nu are motive înălțătoare. Este o bestie, un animal cu mintea unui computer de Bruxelles și sufletul verzei de Bruxelles. Conducătorii – mercenarii lor, însă cu timpul nu le-au mai fost de ajuns rugurile inchiziției, subsolurile serviciilor speciale, luptele gladiatorilor, napalmul junglelor din Vietnam, ruinele Varșoviei și Dresdei, Holocaustul, «excepționalele» din timpul revoluțiilor, răstignirea magilor zoroastrieni și caldeeni.

Le trebuie mai mult. Le trebuie o energie de alt ordin, pentru a scăpa de capcana gravitațională a Terrei, unde ei demult se află încercuiți, trăiesc cu respirația reziduală și înțeleg că odată și odată materialul de sacrificare se va termina.

În «regatul apocaliptic al cantității» al lor, ei au identificat puterea ca pe o capacitate și posibilitatea de a-și îndeplini vrerea, de a influența forțat omul și natura, regnul animal, mișcarea și ideea, bucuria și tristețea, sentimentele înălțătoare și poftele trupești. A influența prin forța arbitrarului, dictatul statului, aparatul de represiune, energia captată a maselor largi și a planetei libere altă dată. Exploatarea acestei energii înseamnă stoarcerea vampirică a puterii vitale din masele sociale, pînă la epuizarea ei. Atunci urmează aruncarea și căutarea unei noi pășuni, cu tendința de a o transforma în cimitir, în pustiul Sahara într-o variantă globală și încă mai îngrozitoare.

E valabil și pentru planeta noastră capturată. Ea este stoarsă de sevă, puterea ei este trecută în energia concentrată a sfîrșitului, după care urmează un plescăit care îi bucură, convulsia ultimei clipe și eterna inexistență a lumii noastre. Iar răul universal, care străbate cosmosul, va merge să caute alte surse de existență pentru esența-i vampirică.

Astăzi însă puterea lor își mobilizează iscusit forțele pentru a suge tot ce este viu în corpul capturat, izvorul învins, mediul hrănitor pentru existența parazitului.

Puterea paraziților este construită pe o pseudofilozofie ce le permite să-și aprecieze dominația ca pe un triumf al cotropitorului, justificat de victorie și nevoia de energia hrănitoare a victimelor. Autoritatea aparatului de violență este esența puterii lor, urmarea metodologiei lor de stăvilire a lumii care altă dată a aparținut omenirii libere. În multitudinea de abordări a puterii, esența lor este una: capturare și reprimare. Arbitrarul și violența – iată tijele, tentaculele acestei caracatițe eterogene. Economia, gospodăria, cultura, morala – doar suprimarea și arderea a tot ce este altfel, nimicirea a tot ce este natural, omenesc în lume. Puterea lor este manifestarea esenței fiarei care s-a năpustit asupra turmei de oi.

În fruntea acestei împărății infernale paranoice se află Puterea politică. Violența legiferată, teroarea față de tot ce provine din altă rădăcină. În fruntea acestui proces - un fel de prototip, un monstru în care s-a transformat vechea monarhie, statul de altă dată. Un monstru ascuns sub masca umanoidului, care cugetă și acționează reieșind din logica jefuitorului, puterea lui este o forță oarbă ce tinde să se înșire pe întregul teritoriu ocupat.

De fapt, ei nu au un principiu original al puterii. Au doar o voință neagră, rea, bolnavă de a captura lumea, a o strica, a o reface conform conștiinței și sufletului lor paranoic. Dar poate oare revoluția mișca istoria? Căci ea este o rebeliune, ea nu are propriul principiu al puterii. Scopul ei este să ocupe fotoliul altora, să ia, să priveze, să redistribuie. Rebeliunea nu poate mișca procesul, în spatele lui trebuie să fie un alt izvor, un principiu ascuns din careva motive. Undeva există o altă putere ascunsă de priviri, care își tăinuiește temporar fața. Fața ei este așa de strașnică, că se ascunde chiar și de această lume cucerită a robilor, sub masca ideii revoluției ca răscoală nobilă a păturilor de jos împotriva elitelor. Dar revoluția este bătălie sistemică, reformatare, răsărirea unui mutant. Ea nu este lupta unui principiu al puterii cu altul. Ea este spontană, ideile ei – temporare, ca și chemarea hoților: «Jefuiește cele jefuite!». Nu este un război. Pentru a lupta, trebuie să ai în interior un pivot, un conținut, propriul stindard. Revoluția Mondială nu-l are. Pivotul ei este întotdeauna în tabăra dușmanului, a oponenților, căci robul merge în luptă numai dacă este sprijinit de o forță externă.

De unul singur nu poți roade cătușele, cineva trebuie să-ți aducă o pilă. Trebuie să existe măcar o forță necontrolată de putere, măcar o entitate, care nu este încătușată. Iată de ce revoluția întotdeauna este rebeliunea agenților de influență, esența ei este trădarea, trecerea de partea dușmanului, ascunderea și subminarea seculară. Forța motrice a ei este în afara conștiinței și voinței maselor atrase în ea.

Cine dar stă în spatele lor? Cineva, care preferă să nu arate cosmosului chipul său, căci nu are dreptul de a conduce această cea mai bună lume existentă, și toate acțiunile sale-s doar o subminare internă a oponentului, care menține armistițiul de multe milenii. Dar adevărul va ieși la suprafață. Raza adevărului va lumina vizuinile întunecate în care zac pocitaniile, unde se ascunde sursa răului. Va veni alt timp și judecata lui. Azi, pentru a-și întemeia puterea, adepții răului vorbesc despre stat ca despre un tron care își schimbă doar domnitorul.

Filozofie zombi, căci sufletul este inseparabil de corp. Statul nu poate fi același, dacă inima i-a fost luată și implantată în alt corp, sau chiar au uitat să o facă, au declarat că corpul poate trăi fără inimă. Această abordare presupune că statul nu este un subiect, și că el conduce obiecte la fel lipsite de creier, zombi. Ei așa și trăiesc cu ideea că statul este sursa puterii, au adăugat doar nebunia despre democrație – chipurile, masele-s izvorul puterii. Un nonsens total! Reiese că în democrație oile trebuie să conducă ciobanul, că doar ele-s mai multe. Cine e beneficiarul? Doar lupul. El este mereu gata și așteaptă clipa în care oile își vor începe autoadministrarea apocaliptică. Reieșind din această filozofie, ciobanul la fel ca țarii Jamshid și Darius, ca regina Maria-Antoaneta și țarul Nicolai II , trebuie să meargă în următoarea Casă Ipatiev, pentru ca nimeni să nu le încurce să facă blestemății.

Lumea lipsită de un cioban binevoitor este groaznică. O societate cuprinsă de spaima apocaliptică a deznădejdii, în care condamnatul la moarte construiește viitorul luminos al supraveghetorilor săi. E regretabil că acești condamnați acaparează pentru boșii lor spații noi, după care urmează răsplata pentru muncă, sudoare și lacrimi – ei merg în locurile de detenție.

În această abordare, pentru noi statul este un rău. Puterea este înțeleasă drept un factor străin în raport cu subiectul – obiectivizarea forței, sursa simbolică a ei, tronul care urmează a fi acaparat. Această viziune asupra puterii, în opinia noastră, este tot un rău, viclean și total, căci el nu distruge bastionul dușmanului, ci îl devorează și construiește pe suporturile și sistemele lui portante o nouă Bastilie.

E inacceptabil să privezi o persoană, un subiect, de capacitatea de a personifica absolutul și perfecțiunea. Cel care o face îl lipsește pe om de esența lui, îi interzice dreptul de a avea în sine acele principii bune, care formatează și dirijează această lume. Conform acestei logici perverse, piatra, metalul, lemnul poate conține în sine o putere blagoslovită de zei, sursa, principiul inițial al bunătății, înțelepciunii, energiei. Iar omul , - singurul care în această lume trăiește după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, - nu poate! El este un nimic, plastilină, o masă biologică sclavă… Nonsens!

Puterea străină omului și solului agravează procesul formării lui. Fără noțiunea păcatului, fără suflet, și deci fără morală, adepții ei merg tot mai departe în anihilarea principiilor supreme ale lor, dar și ale materialului experimental pentru sacrificare. În apărarea venirii conducătorului și salvatorului său, a diavolului, prorocul lor creează «Statul și revoluția», unde cheamă direct la nimicirea neamurilor ce provin din alt dumnezeu, îi cheamă la răscoală pe cei stigmatizați, justifică orice omoruri și tragedii cu ideea revoluției. Revoluția ca lege – iată morala și ghidul acțiunilor lor. Rebeliunea împărăției întunericului împotriva luminii, răscoala magilor negri ai lunii împotriva lumii lui Dumnezeu – Dumnezeul răstignit altă dată de întuneric, Cel care s-a autosacrificat pentru a demasca inamicul și a însemna timpul nou, timpul dominației întunericului, epoca Secolului de Fier. Ei îl răstignesc pe Zeul Soare în pragul erei Răului, a erei lui Kali-Iuga, a epocii furiei lor fără precedent, în care fiara și zeii ei cu chip de animal și dragon răstoarnă Soarele și-l aruncă pe Baldur-Hristos în beznă. Pe scurt, «un crocodil mare l-a înghițit pe Soare ».

Dar azi în zori de zi noi scriem aceste cuvinte, amintindu-ne de predicția oraculului din Delphi, ultimele cuvinte din pytphia Delphi: «Într-o zi Apollo va reveni, și de această dată – pentru totdeauna ».

Exprimînd în aceste rînduri durerea sufletului, apelînd la voința omului, la conștiința și înțelepciunea care i-a mai rămas, dorim să dezvăluim esența forței care va veni. Dorim să cunoaștem originile puterii, voința , energia și forța ei.

Ce este puterea? În ce raport este ea cu scurgerea timpului, cu morala și voința, cu mitul despre veșnica revenire și mai ales – cu omul, cu arhetipul și esența lui?

Să parcurgem dar împreună, prieteni, calea cunoașterii originilor puterii, a originilor neamului omenesc, pentru ca într-un final să definim puterea ca pe o forță inerentă doar omului, zeul-grădinar și constructorul, arhitectul înțelept, să dezvăluim esența omului, dacă ne va permite Ea, Marea Zeiță a Cosmosului și a Înțelepciunii, pe fiul căreia noi îl așteptăm de secole pe această planetă minunată, de rai, care a fost acaparată de fiară.

Veaceslav Matveev

(va urma)