Eurovision stiri: 497
Transnistria stiri: 1342

Judecătoare: „Implicarea politicului în sistemul judecătoresc este inadmisibilă”

12 feb. 13:30   Societate
1224 0

Deși, aparent, sistemul judecătoresc are în prezent toate „ingredientele” pentru o funcționare sănătoasă, deciziile scandaloase din ultima perioadă, au creat în societate percepția de haos.

Totuși, președinta Consiliului executiv al Asociației Judecătorilor, consideră că nu există „haos” în sistem, dar mai degrabă o „situație complicată”, iar „criticile politicului” și „personalizările” sînt inadmisibile, deoarece afectează imaginea unui proces echitabil. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Cutia Neagră PLUS”, notează Noi.md cu referire la tv8.

Întrebată despre situația dificilă din sistemul judecătoresc, care creează impresia unui război cu politicul, președinta Consiliului executiv al Asociației Judecătorilor, judecătoare la Curtea de Apel, Angela Bostan a declarat: „Eu consider că nu este haos, este o situație foarte complicată, de departe de a fi haos. (...) Situația e complicată, privind funcțiile vacante ale judecătorilor, CSJ este așa cum este, ca urmare a demisiei masive și instantele au intrat în blocaj, avem acele critici ale politicului, ale societății civile asupra unor chestiuni care se petrec în sistem”.

Judecătoarea susține că există situații cînd nu se respectă principiul separării puterii în stat, respectiv există „expuneri ale politicului, chiar dacă în unele situații acestea sînt obiective”, care ar putea crea impresia unei presiuni și încercări de influențare.

„Poate politicul și are altă intenție, dar în sistem și per judecător, deseori acestea se percep ca fiind personalizate,(adică pe anumite situații concrete, pentru anumite hotărîri concrete emise, se atestă o poziție absolut bine targhetată, în privința unor hotărîri și unor judecători), ceea ce în viziunea mea, este inadmisibil pentru că și acel sistem politic și acei actori, participanți ai procesului judiciar au la îndemînă acele instrumente procesuale pentru a contesta o hotărîre judecătorească, fără a fi personalizate, fără a scoate în evidență anumite nume, fiindcă această percepție este alta decît poate este scopul acestui obiect”, a menționat Angela Bostan.


De altă parte, membrul CSM, Ion Guzun, susține că au fost situații cînd era necesară o intervenție coordonată, în special în cazul dosarelor de rezonanță.

„Cînd lucrurile scapă de sub control, CSM-ul, părerea mea, noi, trebuia să reacționăm și nu am făcut-o și noi nu am făcut-o. Noi sîntem opt membri, nici nu sîntem pe deplin funcționali. Fără o Inspecție proactivă, fără un Colegiu pentru Selecîia și Evaluarea Judecătorilor și fără o componență deplină a CSM, eu cred că mergem la o turație de 70%”, a spus Ion Guzun.

8
2
0
3
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre protestele fermierilor?