X 
Criza energetică stiri: 1620
Cutremure stiri: 271

„Renegații”, un fenomen în ajunul aniversării de la adoptarea unei rezoluții

15 sep. 18:10   Analitică
4140 0

Acest film, asemeni luminii unui far, străpunge bezna mitologiei care ascunde motivele tragediei ce se produce în prezent.

Autorii documentarului „Renegații”, unul parcă filmat cu încetinitorul și fără exces de finețuri, își țes narațiunea printre mormintele date uitării unde au fost înhumați politicienii care au activat în prima jumătate a secolului trecut, printre locurile executărilor în masă efectuate de colaboraționiști și marșurile în memoria legionarilor din Waffen SS. Vizionând primele cadre spectatorul ar putea avea impresia că este, într-adevăr, un film doar despre colaboraționiștii din timpul Războiul Doi Mondial. De fapt, acest subiect este declarat chiar la începutul filmului. Totuși, destul de repede, devine clar: ideea documentarului este mult mai profundă. Autorii peliculei, cinematografiștii francezi și letoni, fac o legătură, strânsă și indisolubilă, între evenimentele din 1938 de la München, adoptarea rezoluției istorice a UE în anul 2019 și confruntarea care are loc acum în Ucraina.

Curajul de care au dat dovadă autorii documentarului „Renegații” este demn de admirație și respect, or ei au sfidat convențiile, iar opoziția față de ceva universal acceptat este pedepsită, în cel mai bun caz, prin obstrucție, iar în cel mai rău prin excludere, interzicere. La fel ca interdicția de păstra în memoria istorică și a conștientiza subiectul apostaziei politicienilor din perioada interbelică, apostazie soldată cu 60 de milioane de morți și o durere greu de îndurat pentru un număr și mai mare de oameni.

Cel de-al Treilea Reich al naziștilor s-a bucurat de susținerea tuturor țărilor europene, iar rezoluția „Privind importanța comemorării europene pentru viitorul Europei” adoptată de Parlamentul European reprezintă punctul final într-un șir de acțiuni menite să șteargă de pe fața pământului acel act de trădare a propriilor popoare. Iată, de fapt, care este subiectul documentarului. Anume la acest lucru se referă mărturiile prezentate în filmul „Renegații”. Inclusiv cele ale europarlamentarilor germani care, la 19 septembrie 2019, au refuzat să voteze pentru rescrierea cinică a istoriei, pentru un fel de vivisecție a acesteia.

Rezoluția stabilește noi vinovați pentru cea de-a Doua conflagrație mondială: „Uniunea Sovietică comunistă și Germania nazistă”. Acestea au semnat Tratatul de neagresiune ce conținea „clauze secrete”, care ar fi fost declanșatorul acelui masacru inuman. Se afirmă că anume aceasta ar fi esența crimei lor, motiv pentru care se fac responsabile în egală măsură pentru tot ce s-a întâmplat ulterior. În rezoluție nu există niciun cuvânt referitor la responsabilitatea Marii Britanii și a Franței care au dat undă verde Germaniei în 1938. Foarte curând după tocmeala cinică pe care Neville Chamberlain și Edouard Daladier au pus-o la cale la München împreună cu Adolf Hitler și Benito Mussolini, exemplul Cehoslovaciei sfâșiate urma să devină un argument convingător pentru apostazia și celorlalte state europene. Ele au încheiat tratate de neagresiune cu Germania cu mult înaintea Uniunii Sovietice care, de altfel, în 1938, a fost unica care a încercat să apere Cehoslovacia.


Iar când nazismul deja își începuse, nestingherit, orgia sângeroasă în Europa, Londra era vizitată, în mai 1941, de Rudolf Hess, adjunctul lui Hitler pe linie de partid. Astfel, Rudolf Hess sosise în capitala britanică pentru a prezenta proiectul unor noi acorduri. Conținutul acestora au avut parafa „Secret” până în anul 2017, după care a fost găsită o modalitate de a da uitării și însuși colaboraționismul din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

De ce? Răspunsurile despre motivele actelor de colaboraționism sunt oferite în documentarul „Renegații” cu aceeași lentoare caracteristică pentru întreaga peliculă. Dar anume din această cauză se face auzit fiecare cuvânt. Armistițiul încheiat de mareșalul Pétain cu Hitler n-a fost în măsură să-i salveze pe participanții la Rezistența Franceză executați și torturați, deși regimul colaboraționist Vichy a cooperat cu naziștii pe toate dimensiunile, inclusiv în ceea ce privește trimiterea evreilor în lagărele de moarte. Colaboraționismul din Letonia a privat de dreptul la viață cetățenii letoni arși chiar de proprii conaționali în pădurea de lângă Salaspils. Locurile unde urmele crimelor erau nimicite cu ajutorul focului sunt marcate acolo prin șiruri lungi de pietre. Politicienii care-i strângeau mâna lui Hitler nu făceau altceva decât să aspire la putere şi la supraviețuire politică, iar oamenii simpli care-şi puneau uniforma SS jinduiau la câștiguri şi sentimentul că le este permis totul.

Este o moștenire istorică abominabilă. Putem scăpa de ea într-un singur mod — recunoscând, conștientizând şi eliminând orice căi de renaștere a acesteia. Istoricii, filozofii, scriitorii ne oferă în permanență niște repere pentru această muncă laborioasă. Vă recomand „Trecutul incomod” de Nikolai Epple și „Inamicul imaginar” de Mihail Maizuls. Oricare altă metodă nu este altceva decât un act de colaboraționism cu fantomele trecutului, cu stârpiturile monstruozității care sunt şi mai înfiorătoare din cauza slăbiciunii provocate de multiplele patologii genetice, slăbiciune pe care ei nu vor s-o recunoască, motiv pentru care năzuiesc şi mai exasperat spre supraviețuire şi putere.

Acest colaboraționism a început în anul 1946 la Fulton, când Winston Churchill, în premieră, a calificat prezența trupelor sovietice în Europa drept „regim de ocupație”, şi a atins apogeul în anul 2019, când, ghidându-se de slogane în susținerea dezvoltării şi a apărării libertăților, Parlamentul European a impus interdicția pentru orice tentative de a conserva adevărul istoric şi a statuat că Rusia, în calitate de succesor de drept al URSS, se face vinovată de toate relele, indiferent de ce sau de cine ar fi fost provocate acestea. Excluderea acestei țări din componența Consiliului de Securitate al ONU, alimentarea sentimentului de ură pe care-l nutresc oponenții ei şi înarmarea lor, ațâțarea celui mai mare conflict armat din spațiul postsovietic sunt verigile unui lanț, iar cei care trudesc la acest lanț sunt mânați de același sentiment că lor le este permis totul.

Ziua de 2 septembrie, ziua celei de-a 77-ea aniversări de la încheierea celui de-al Doilea război mondial, a fost cumva trecută sub semnul tăcerii. Or comemorând acele vremuri sfidezi convențiile, încalci niște tabuuri, pui în pericol democrația. Mai bine zis, ceea ce a mai rămas din democrație după istoria criminală a apostaziei politice, a violării consecvente a intereselor popoarelor şi țârilor care secole la rând şi-au edificat niște idealuri de echitate şi libertate. Din fericire, acest instinct este atât de profund încât este imposibil să fie nimicit. O dovadă în acest sens ar fi şi documentarul „Renegații”.

Piotr Darii

6
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

În care categorie de vulnerabilitate ați fost plasat după înregistrarea pe compensatii.gov.com?
Cartea neamuluiКатрук Валерий
Balade despre strămoșiСандуляк Владислав