X 
Transnistria stiri: 1352
Eurovision stiri: 497

Periculoasa securitate antiincendiu

12 apr. 2018,, 11:01   Societate
16813 0

Lidia Ceban

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), împreună cu Centrul Tehnic pentru Securitate Industrială şi Certificare (CTSIC), verifică modul în care sînt respectate standardele de securitate la incendiu în cadrul localurilor de divertisment, în centrele comerciale și la obiectele de menire socială și culturală ale țării.

Prim-ministrul a făcut apel la combaterea corupției în rîndul inspectorilor Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale (SPCSE), de care depind viețile oamenilor și, dacă este necesar, sancțiunile pentru încălcările constatate să fie înăsprite.

Așa s-au aranjat lucrurile, că verificările la scară largă privind securitatea la incendiu în localurile de divertisment din Moldova să fie efectuate numai după ce într-o oarecare țară se întîmplă vreo tragedie cu numeroase victime. Astfel, s-a întîmplat în decembrie 2009, după incendiul de la Clubul de Noapte „Hromaia loșadi” din orașul Permi din Rusia, în care au murit 156 de oameni, sau din noiembrie 2015, după incendiul de la Clubul de Noapte „Colectiv” din București, care a luat viața a 58 de oameni, și iată acum, după cea mai recentă tragedie similară de la Mallul din Kemerovo „Zimneaia vișnea“, unde au ars de vii aproape 60 de vizitatori, cei mai mulți dintre care erau copii.

Tragediile nu pot fi mici

Pînă la acesta, un alt val de controale în masă s-a desfășurat la Chișinău în ianuarie 2016. Motivul acestora l-a constituit incendiul care a izbucnit după ce a explodat butelia cu gaz de la Cafeneaua „La soacră”, care se afla alături de Piața Centrală. Tragedia s-a întîmplat la doar două luni de la incendiul de la clubul de noapte de la București, după ce experții IGSU au verificat în regim de urgență dacă toate localurile de divertisment și de alimentație publică cu o capacitate mai mare de 50 de persoane corespund normelor de securitate la incendiu. După cum s-a dovedit, pompierii au verificat localurile de divertisment și de alimentație publică mari, constatînd numeroase încălcări, dar, deoarece nu au existat indicații din partea autorităților municipale, au trecut cu vederea localurile de alimentație publică mici. Și, ca înadins, pe 9 ianuarie, anume într-unul dintre acestea s-a întîmplat nenorocirea.


În calitate de suspecți atunci figurau trei persoane. Era vorba de inspectorul-șef al Direcției generale comerţ, alimentație publică şi prestări servicii, responsabil pentru verificarea eliberării autorizației pentru activitatea cafenelei; șeful Secției securității antiincendiare a Direcției salvatori și pompieri, care răspunde de respectarea standardelor securității antiincendiare, și asistentul medicului-igienist din cadrul Centrului de Sănătate Publică din municipiul Chișinău, responsabil de verificarea calității alimentelor, condițiilor de preparare a mîncării și de organizare a muncii.

Procuratura Chișinău a acuzat persoanele reținute de luare de mită în schimbul trecerii cu vederea a încălcării regulilor de securitate la incendiu și a cerințelor tehnice pentru amenajarea localului de alimentație publică, prevăzute de legislația în vigoare. La sfîrșitul lunii ianuarie Colegiul Curții de Apel Chișinău i-a condamnat pe toți acuzații, dîndu-le pedepse cu executare reale. Funcționara de la Direcției Generală comerţ, alimentaţie publică şi prestări servicii și specialistul Centrului de Sănătate Publică au primit 6 ani și 6 luni de închisoare, cu interdicția de a ocupa funcții publice timp de încă 11 ani, inspectorul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență a fost condamnat la șapte ani de închisoare. Administratorul localului „La soacră” a fost condamnat la tot atîțea ani de închisoare, iar soția acestuia – la patru ani de închisoare.

Avocații acuzaților consideră că verdictele au fost prea dure și intenționează să le conteste la Curtea Supremă de Justiție. Nu sînt de acord cu verdictele și persoanele condamnate la închisoare. Între timp însă, cei patru decedați nu mai pot fi înviați, cum nu le poți întoarce sănătatea celor 13 cetățeni, care au primit arsuri de diferite grade de gravitate.

Identificarea și pedepsirea făptașilor

Astăzi Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale din capitală este din nou în centrul atenției. La două zile după tragedia de la Kemerovo, premierul Pavel Filip a convocat o ședință, la care i-a invitat pe toți șefii instituțiilor de stat responsabili de protecția împotriva incendiilor. El a cerut încă o dată să fie verificată cu atenție funcționarea sistemelor de avertizare și de protecție împotriva incendiilor în toate localurile de divertisment și instituțiilor social-culturale.

„Cauza numeroaselor tragedii este neglijența. În ciuda normelor clar stabilite, este important să fie verificat modul în care acestea sînt respectate de către persoanele responsabile de aceste obiective”, a afirmat premierul.

La ședință a fost elaborat un plan de acțiuni. În primul rînd, a fost luată decizia de a fi întocmită o listă a instituțiilor social-culturale și de agrement, care sînt vizitate de un număr mare de persoane. În al doilea rînd, să fie create mai multe comisii care să verifice agenții economici responsabili de cluburi, centre comerciale și alte obiective vizitate în masă. Ei vor verifica modul în care sînt respectate reglementările privind normele antiincendiu, dacă există căi de acces pentru pompieri și ambulanțe. Pentru a crea o imagine mai completă a modului în care stau lucrurile la diferite obiective, Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale a decis să modifice componența comisiilor. Premierul speră că astfel de verificări vor face posibilă depistarea inspectorilor corupți care eliberează ilegal autorizații. „Din păcate, nu toți specialiștii înțeleg cît de mare este responsabilitatea lor și că multe vieți umane depind de ei”, a constatat Filip. De asemenea, el a cerut, dacă este necesar, să fie înăsprite pedepsele pentru încălcarea normelor securității antiincendiare.

Încă o măsură de profilaxie vor fi exercițiile de simulare a unui incendiu, care trebuie să aibă loc în marile puncte comerciale și la alte obiecte. Toți agenții economici primesc îndrumare privind respectarea standardelor de siguranță la incendiu.

Administratorii au fost rugați și avertizați

Imediat după întîlnirea la nivel înalt, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență i-a somat pe administratorii localurilor de divertisment să respecte măsurile de siguranță la incendii, pentru a evita consecințele tragice.

Agenții economici trebuie să verifice modul în care funcționează sistemele automate de avertizare, alarmele, ustensilele pentru stingerea incendiilor și îndepărtarea fumului în caz de incendiu. De asemenea, este necesar să fie verificate toate aparatele electrice, din cauza defecțiunilor cărora se pot declanșa incendii. Toți administratorii localurilor de divertisment sînt obligați să asigure funcționarea atît a sistemului intern de alimentare cu apă antiincendiu, cît și a hidranților externi, să organizeze trecerea liberă și să elibereze căile de evacuare. La toate aceste obiective este interzisă utilizarea gardurilor, barelor și blocarea ușilor de intrare.

Pompierii au reamintit că în toate localurile de divertisment trebuie să fie suficiente mijloace de protecție primară, indicatoare cu ieșirile de evacuare, iar angajații înșiși trebuie să fie instruiți privind normele de siguranță împotriva incendiilor și a acțiunilor lor în caz de incendiu.

Atenție, alarmă de incendiu!

În plus, începînd cu 29 martie, inspectorii IGSU au început să desfășoare simulări ale alarmelor de incendiu, pentru antrenament, în centrele de divertisment vizitate de mii de oameni în fiecare zi, evacuînd vizitatorii din încăperi afară. Potrivit Serviciului de presă al IGSU, în timpul acestor simulări, angajații Inspectoratului analizează în ce măsură punctele în care se adună oameni în masă sînt pregătite pentru situații de risc. Primele simulări au avut loc în unul dintre centrele comerciale situate pe strada Negruzzi. Acestea au început cu o avertizare pe difuzorul pentru vizitatorii centrului precum că în clădire a izbucnit un incendiu, fiind depistat focarul, și că toată lumea trebuie să părăsească clădirea. Simularea s-a desfășurat în prezența personalului IGSU, care a urmărit dacă responsabilii pentru siguranța la incendiu din instituție au acționat în conformitate cu reglementările în vigoare. Ieșirile de evacuare au fost verificate în practică, specialiștii au observat modul în care oamenii au reacționat la situație și modul în care s-au comportat cînd au părăsit centrul comercial.

Pe 30 martie, o comisie a IGSU a mers să verifice și Cinematograful „Patria-Loteanu”. Inspectorii, împreună cu reprezentanții Centrului Tehnic pentru Securitate Industrială şi Certificare, au solicitat de la responsabilul de protecția antiincendiu din cadrul Cinematografului să demonstreze sistemul de avertizare, stingere a incendiilor și pe cel de eliminare a fumului.

Angajatul Cinematografului le-a demonstrat controlorilor panoul de control al tuturor zonelor, sistemul de avertizare, i-a condus pe pompieri prin toate ieșirile de evacuare ca, în cele din urmă, să fie desfășurată evacuarea educațională a spectatorilor din sala Cinematografului în care se proiecta un film. Potrivit administratorului, capacitatea sălilor Cinematografului este de la 100 la 200 de persoane. La ocuparea maximă a sălilor, în incinta Cinematografului se pot afla concomitent pînă la 500 de persoane.

La finalul verificărilor, administratorul Cinematografului a fost avertizat despre necesitatea de a respecta cu strictețe securitatea la incendiu, promițînd că puțin mai tîrziu vor transmite raportul privind inspecția și prescripția în care vor fi indicate toate abaterile de la normă depistate, neconforme cu standardele siguranței la incendiu.

Pericol real

Inspectorii din cadrul IGSU intenționează să testeze securitatea la incendiu și să organizeze alarme cu exerciții de simulare la aproximativ 1000 de obiective de menire social-culturală, în magazine și în localuri de divertisment. Dar dacă în aceste cazuri a fost vorba de simulări ale incendiilor, atunci într-un liceu din capitală și într-un local de alimentație publică, zilele acestea copiii și vizitatorii au fost supuși unui adevărat pericol.

Problema e că după tragedia de la Kemerovo, la Chișinău, deja de două ori a existat pericol real de incendiu. Primul caz a fost înregistrat pe 3 aprilie, la ora 8:40, la Liceul „Nicolae Milescu-Spătaru”. Din cauza unui ceainic care luase foc în camera gardienilor, de la primul etaj al clădirii, a ieșit fum puternic. Toți copiii și personalul școlii au fost evacuați în stradă. Martorii oculari spun că ieșirile de urgență nu au fost deschise imediat, iar alarma de incendiu s-a pornit doar după 15 minute, iar pompierii au sosit cu oră mai tîrziu, cînd incendiul a fost localizat de către personalul Liceului. Din fericire, nu au fost victime, deși elevii au povestit că unor copii li s-a făcut rău, din cauza fumului.

Cel de-al doilea caz de incendiu și de fum dens a fost înregistrat pe 4 aprilie la o cafenea de pe strada Cantemir. Potrivit purtătoarei de cuvînt al Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, Lilia Pușcașu, cauza izbucnirii incendiului a fost grăsimea acumulată în sistemul de ventilație din bucătăria cafenelei. S-a reușit localizarea și stingerea incendiului cu ajutorul angajaților punctului de alimentație publică.

În ambele cazuri a fost posibilă evitarea răspîndirii incendiului și a jertfelor umane. Dar ambele aceste cazuri au demonstrat clar că de astfel de incidente trebuie să fim întotdeauna pregătiți serios.

Regulile de comportament trebuie știute din copilărie

Experții spun că este necesar ca despre măsurile de securitate și comportamentul în situații de urgență să li se vorbească nu numai angajaților instituțiilor și localurilor unde se adună mulți oameni, dar și elevilor din școli, studenților de la universități și colegii, angajaților întreprinderilor.

Potrivit elevului clasei a 8-a a unui liceu din capitală, Timotei Morari, o dată, de două ori pe an, la liceul lor sînt desfășurate exerciții de simulare, în timpul cărora toți elevii părăsesc organizat clădirea școlii prin ieșirile de urgență. De asemenea, din răspunsul liceanului reiese că ei au ore de clasă tematice cu participarea reprezentanților Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, pompierilor și angajaților Poliției, care le povestesc cum trebuie să se comporte în caz de incendii, cutremure și alte incidente sau cataclisme.

Dacă nu vrei, te vom obliga!

Proprietara unui salon de coafuri din capitală, Irina, a povestit pentru NOI.md că la angajarea la serviciu a personalului, ei sînt instruiți în mod obligatoriu cu privire la securitatea la incendiu, dar și ea însăși se străduie ca inspectorii să nu aibă niciun fel de pretenții. Însă, potrivit celor afirmate de interlocutoare, adesea, înșiși inspectorii care vin cu controlul îi obligă pe agenții economici să plătească. Conform spuselor ei, sînt cazuri cînd nu administratorii instituțiilor oferă mită ca să fie lăsați în pace, ci inspectorii cer bani, promițînd că vor găsi nereguli, chiar dacă acestea nu sînt. Anume din acest motiv proprietarii de localuri se văd nevoiți să dea mită unor inspectori, pentru a nu avea de-a face cu ei.

Informare insistentă

Desigur, vina pentru jertfele omenești în incendii o poartă nu numai inspectorii și oficialii corupți, care închid ochii la încălcări contra mită, dar și agenții economici care, mituind și promițînd să elimine toate neajunsurile, nu fac acest lucru. Sînt de vină și administrațiile care nu-i informează pe vizitatori despre căile de ieșire din clădire. Expertul, fostul șef al Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale al municipiului Chișinău, Nicolae Chimerciuc, consideră că administrațiile cinematografelor, centrelor comerciale și ale altor obiective de menire social-culturală ar trebui să le ofere oamenilor informații vizuale maxime referitoare la comportamentul lor în situații de urgență.

Astfel, în cinematografe, înainte de derularea filmului, trebuie să fie difuzat un material video informativ scurt în care publicului să i se vorbească referitor la modul în care poate ieși din clădire în caz de incendiu. În centrele comerciale mari, peste tot, trebuie plasate la vedere săgeți care să indice în ce direcție să meargă ca să părăsească rapid clădirea.

Vrei să supraviețuiești, respectă regulile!

Șanse mari de supraviețuire are persoana care, odată ce s-a pomenit într-o clădire în care a izbucnit un incendiu, se comportă corect în timpul evacuării. În primul rînd, experții le recomandă să nu se panicheze, să nu alerge, căutîndu-și rudele, ci să se îndrepte spre ieșire. Este necesar să se alăture unui grup de oameni și, împreună cu aceștia, să se deplaseze conform indicatoarelor. Fumul are proprietatea de a se ridica în sus, de aceea, pe cît e posibil, oamenii trebuie se deplaseze ”în patru labe”. Dacă nu există o astfel de posibilitate, iar în jur sînt mulți oameni, trebuie acoperit nasul și gura cu o batistă sau cu o haină. De asemenea, este important să nu cădeți, pentru a nu fi călcați în picioare. Experții spun că la cădere o persoană are, literalmente, cîteva secunde ca să se ridice, apucîndu-se de pantalonii sau fusta cuiva. Da, este posibil să primiți din partea persoanei care e în picioare o lovitură sau să fiți împins, dar nu trebuie să acordați atenție acestui fapt, deoarece sarcina dvs. principală este să vă ridicați de la podea, astfel încît să nu fiți călcat în picioare. De asemenea, la deplasarea prin mulțime, este important să vă asigurați măcar puțin spațiu, pentru ca să puteți respira. Pentru a face acest lucru, se recomandă să încrucișați brațele la piept, apucîndu-vă cu degetele de umeri, iar coatele să le îndreptați ușor înainte.

În timp ce autoritățile s-au apucat de verificarea securității la incendiu în locurile aglomerate, pe rețelele de socializare, unor utilizatori au fost îndemnați să nu rămînă indiferenți și să fie vigilenți și responsabil la ei acasă, la școală, la grădiniță, la policlinică, în cazul în care "ușile de urgență sînt închise cu lacăte, ieșirile de urgență sînt blocate cu gunoi sau mărfuri, în cazul în care se oferă mită pentru semnarea documentelor privind securitatea la incendiu sau dacă sînteți forțați să folosiți materiale de construcție ușor inflamabile în locuri publice etc. Fiecare, în măsura posibilităților, trebuie să încerce să-și facă viața lui și a celor din jurul său un pic mai sigură.

Potrivit datelor statistice publicate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în anul 2017, în Moldova au fost înregistrate 1609 incendii, care au cauzat pagube materiale de 58 de milioane 579 de mii de lei. În incendii au murit 79 de persoane, inclusiv 7 copii. Majoritatea incendiilor au izbucnit din asemenea motive precum: incendiere intenționată, scurtcircuit; încălcarea normelor de securitate la exploatarea sobelor și a coșurilor de fum; fumatul într-un mod și într-un loc necorespunzător; jocul copiilor cu focul și altele.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?