Noua versiune a Codului civil: ce-i așteaptă pe moștenitori?

Noua versiune a Codului civil: ce-i așteaptă pe moștenitori?

Codul civil al RM, recent adoptat și publicat în redacție nouă, include numeroase modificări și completări, la elaborarea cărora o echipă mare de experți în cele mai diferite domenii a muncit aproape patru ani.  

Specialiștii consideră progresiste multe dintre aceste inovații, care facilitează activitatea practică și aplicarea uniformă a legislației. În același timp, unele amendamente provoacă discuții contradictorii.   

Anterior Noi.md a relatat despre istoria elaborării și adoptării noii versiuni a acestui act juridic fundamental, precum și a unor prevederi renovate ale lui, inclusiv cele ce țin de tranzacțiile electronice și procurile irevocabile, statutul și obligațiunile administratorilor, dreptul la propria imagine și protecția vieții private. În plus, cititorii noștri au putut lua cunoștință de modificările în domeniul protecției drepturilor consumatorilor , reflectate în legislația civilă. 

Tema publicației finale este una actuală, cu care așa sau altfel se confruntă fiecare cetățean. În CC a fost inclusă ”Cartea a patra – Moștenirea”, care cuprinde prevederi, tradiționale și noi, privind partajarea moștenirii, stabilirea dreptului de moștenitor și a imposibilității moștenirii, statutul de moștenitor și alte momente importante. 

Despre conceptele de bază

Noua versiune a CC păstrează principiile de bază ale dreptului la moștenire. Ca și mai înainte, moștenirea se face prin lege sau prin testament. Persoana își poate redefini în orice moment voința, scriind un nou testament. Moștenitori pot fi nu doar cetățenii care erau în viață în clipa decesului testatorului, dar și copiii născuți ulterior, dacă ei au fost concepuți înainte de decesul testatorului. Statul poate fi moștenitor testamentar, precum și poate moșteni bunurile unei succesiuni vacante (pentru care nu există alți pretendenți).

Dacă, fiind în viață, testatorul nu a reușit să-și scrie testamentul sau acesta nu cuprinde toate bunurile sale, transferul drepturilor de proprietatea către succesori  are loc în funcție de gradul de rudenie. CC distinge moștenitori de gradul unu, doi, trei, patru și cinci. Spre exemplu, dacă succesori de gradul unu pot fi descendenții direcți ai defunctului, de gradul cinci vor fi cele mai îndepărtate rude. Moștenitorii de grad diferit vor fi chemați unul după altul, începînd cu cei de gradul unu.

Indiferent de existența testamentului, unele persoane au dreptul să pretindă la o cotă obligatorie – cel puțin jumătate din cota moștenită, care i se cuvine fiecăruia în cazul moștenirii prin lege. Este vorba despre moștenitorii prin lege de gradul unu, părinții defunctului, precum și soțul supraviețuitor, dacă la momentul decesului testatorul avea față de acesta obligațiuni directe de întreținere în conformitate cu Codul familiei. Juriștii menționează, că această regulă a rămas din CC vechi pentru a proteja persoanele social vulnerabile. Tradițional, ea este aplicată în cazul copiilor, părinților și a altor persoane aflate la întreținerea defunctului.     

Nu poate deveni moștenitor cetățeanul care a ucis testatorul sau a atentat la viața acestuia, a împiedicat întocmirea ori modificarea testamentului, a impus întocmirea sau anularea lui, a tăinuit ultima voință sau a falsificat testamentul. În aceste cazuri moștenitorul este declarat nevrednic și este eliminat din proces. Dacă părintele este decăzut din drepturile părintești, copilul său îl poate moșteni numai dacă așa prevede testamentul. În alte situații, averea persoanei decăzute din drepturile părintești revine altor rude legale.

Dacă moștenitorii nu au putut partaja averea, acest lucru îl face instanța. Iar dacă cineva a obținut moștenirea totală sau parțială pe căi ilegale, moștenitorul adevărat poate cere restituirea acesteia  pe parcursul a 10 ani din clipa în care a aflat despre drepturile sale. 

Dar în pofida păstrării principiilor de bază precedente, noua reglementare a moștenirii provoacă numeroase întrebări și reacții negative ale specialiștilor, avocaților, notarilor.  

Dacă există un testament, cu mici excepții, partajarea se face în baza lui. 

Dacă testament nu există, se aplică principiul partajării ”conform legii” și aici au fost introduse modificări substanțiale. 

A fost schimbată componența persoanelor care fac parte dintr-un grad sau altul de rudenie.   

Gradele de rudenie conform legii în redacția veche

{{327406}Gradul 1 - copiii, soțul supraviețuitor, părinții testatorului; 

Gradul 2 - frații, surorile, bunelul și bunica din partea tatălui și a mamei testatorului;

Gradul 3 - unchii și mătușile testatorului 

Gradul de rudenie conform legii în redacția nouă (după 01.03.2019)

Gradul 1 - copiii testatorului. 

Gradul  2 - părinții defunctului și rudele descendente . 

Gradul 3-  buneii și bunicile testatorului și descendenții lor. 

Gradul 4 -  străbuneii și străbunicile testatorului și descendenții lor. 

Gradul 5 - străbunii mai îndepărtați ai defunctului și descendenții lor. 

Linia descendentă este formată din gradele care merg de la persoană către fiu sau fiică, nepot sau nepoată, strănepot sau strănepoată și așa mai departe către urmașii celui decedat.

Ruda descendentă, care este în viață în clipa deschiderii moștenirii, exclude moștenirea de către alți descendenți, care au legături de rudenie prin ea.  

Locul rudei descendente, care a decedat înainte de deschiderea moștenirii, este ocupat de descendenții ei (ordinea succesiunii prin lege ).

Copiii defunctului moștenesc averea în cote succesorale egale.

Copiii (notă: nepoții testatorului) îl înlocuiesc pe părintele decedat (notă: copilul testatorului),  moștenesc în părți egale cota succesorală la care avea dreptul părintele decedat. 

Drepturile soțului supraviețuitor

A fost modificat principial statutul soțului supraviețuitor al testatorului. 

În versiunea precedentă, soțul supraviețuitor avea o cotă egală cu cea a moștenitorilor de gradul unu (copiii și părinții defunctului). Acum soțul supraviețuitor are un statut aparte cu o cotă fixă, o pătrime din averea succesorală la partajarea ei între moștenitorii de gradul unu, și jumătate - la partajarea între moștenitorii de gradul doi. 

Ce înseamnă aceasta? Anterior soțul supraviețuitor împărțea totul egal, ca regulă cu copiii. Logica legii părea corectă și echitabilă, deoarece anume soții au fost persoanele care au format averea, copiii participă la partajare reieșind din principiul responsabilității sociale reciproce dintre părinți și copii. Părinții au obligația să îngrijească copiii. După care copiii au obligația să îngrijească părinții. 

Echitabil este și principiul moștenirii în părți egale, spre exemplu, dacă în familie există un singur copil, atunci averea succesorală se împarte în două, dacă doi - 1/3, dacă patru - 1\5 etc. În prezent soțul supraviețuitor are dreptul la cota fixă de 25%. Nici mai mult, nici mai puțin. E mult ori puțin? Ce sens are această cotă fixă, care nu poate fi modificată? 

Important e că anterior soțul era succesor de gradul unu și toată averea succesorală era partajată la nivelul gradului unu. În practică, asta însemna că dacă nu erau copii, soțul supraviețuitor primea toată averea.     

Acum, dacă nu există succesori de gradul unu sau dacă aceștia au refuzat să accepte moștenirea, partajarea se face între succesorii de gradul doi, din care fac parte părinții defunctului și rudele descendente.  

Apare întrebarea corectitudinii acestei formule, de ce soțul supraviețuitor, care a muncit toată viața la crearea acestor bunuri, trebuie să le împartă cu frații și surorile sau nepoții soțului decedat? Este clar că aportul acestora la formarea averii e puțin probabil. Această formulă lezează grav drepturile soțului supraviețuitor .       

Procedura și termenele succesiunii  

Vechea redacție a CC stabilea reguli clare și simple. Pe parcursul a 6 luni după deces, toate persoanele care se considerau în drept să pretindă la moștenire, depuneau o cerere la notar. După șase luni, notarul elibera certificatul de moștenitor, dacă nu existau litigii. Persoanele care nu au depus cererea timp de 6 luni aveau dreptul să înainteze instanței o cerere justificată de restabilire a dreptului succesoral. 

Această regulă funcționa foarte corect. Cei care participau la viața defunctului, cunoșteau despre decesul lui, cei care nu comunicau cu acesta, indiferent de motive, ratau termenul de 6 luni și, ca regulă, erau eliminați din lista succesorilor.

Această formulă avea un plus enorm, care ținea de felul cum dispuneau de bunurile succesorale persoanele care le-au moștenit. Au trecut 6 luni, au primit certificatul, au înregistrat averea (dacă era necesar) și mai departe dispuneau de ea după bunul plac. Riscul că peste 2-3 ani cotele moștenite trebuiau să fi revizuite se reduceau la zero. Asemenea cazuri erau de 1-2 la o mie de dosare. 

Conform noii versiuni a CC, situația s-a schimbat cardinal în mai rău. Nu mai există termenul de 6 luni. Legea nu stabilește un asemenea termen. De aici – numeroase întrebări, care laolaltă cu alte norme complică rău situația.  

Reieșind din sensul legii, succesorii de drept obțin statutul de moștenitor imediat după decesul testatorului. Moștenitorii au dreptul să obțină imediat certificatul de moștenitor.  

Notarul este obligat să investigheze cazul și să-i anunțe pe toți succesorii cunoscuți și pe cei care au refuzat succesiunea. În practică, apar numeroase semne de întrebare. Ce înseamnă ”succesori cunoscuți”? Întrebarea-cheie: cunoscuți cui? Și cum anume este determinat acest cerc de persoane cunoscute? Este vorba despre cei care s-au adresat notarului sau despre cei pe care îi cunosc rudele, sau despre cei care figurează în registrele de stat? Este o identificare reieșind din registrul populației RM? Sau despre identificarea oricăror succesori potențiali, împrăștiați prin lume? Legea nu răspunde la aceste întrebări și aceasta e foarte regretabil, deoarece aplicarea ei în practică trece în sfera înțelegerii personale, ceea ce este inadmisibil în principiu și determină calitatea actului normativ în întregime. 

Redacția actuală presupune că noul succesor poate apărea în orice zi. 

Problema în cauză trebuie examinată odată cu regula care stabilește, că pretențiile asupra averii succesorale pot fi înaintate pe parcursul a 10 ani. Da, legea prevede, că o asemenea revendicare poate fi făcută în raport cu persoana care a moștenit bunurile în baza unor drepturi care nu-i aparțineau de fapt. Cine va stabili dacă există sau nu temei, legea nu stabilește, ceea ce duce din nou la o interpretare liberă și la posibilități largi de abuzuri. Conform regulii generale, instanța va decide, dar oricum reiese, că timp de 10 ani există riscul ca averea moștenită să fie astfel revendicată, ceea ce înseamnă incertitudine și lipsă de stabilitate în relațiile juridice. În practică, asta înseamnă că persoana care a primit moștenirea nu poate dispune de ea pe deplin timp de 10 ani, deoarece există riscul pierderii dreptului de moștenitor, chiar dacă proprietatea a fost îmbunătățită, modificată sau pur și simplu îngrijită și menținută în stare bună timp de 10 ani. Aceste riscuri trec automat asupra persoanelor care au cumpărat averea de la moștenitor, chiar dacă cumpărători au fost mai mulți. Și dacă mai plusăm și realitățile sistemului judiciar, obținem o situație cu totul tristă.   

În rezultat, există probabilitatea ca peste 3-5 ani să apară numeroase litigii, pornite în baza acestei prevederi legale. 

Egalizarea cotelor: reguli și excepții 

Foarte discutabilă este și prevederea privind egalizarea cotelor. În anumite cazuri, în special dacă nu există un consens între rude, asta poate complica semnificativ și  tergiversa procesul succesoral.   

Esența inovației este următoarea: moștenitorii au dreptul să ceară de la alte persoane rambursarea contravalorii bunurilor primite de la testator în dar sau cu titlu gratuit. Regula acționează numai în raport cu actele de donație perfectate după 1 martie 2019, cu condiția că în actul de donație sau în testament nu este indicat faptul, că regula egalizării cotelor nu se extinde asupra bunurilor primite în dar.   

Inovația presupune că pentru egalizarea cotelor la partajare, rudele descendente ale testatorului au obligația să depună tot ce au primit de la decedat în timpul vieții acestuia. Principiul nu se aplică în cazul în care testatorul a dispus  scutirea de egalizare. Mențiunea dată poate fi inclusă în actul de donație sau dispoziția testamentară.  

Sumele acordate gratuit pentru acoperirea cheltuielilor curente, precum și a cheltuielilor pentru studiile superioare sau profesionale, urmează a fi introduse în măsura în care ele nu corespundeau stării de proprietate a testatorului. Principiul egalizării cotelor nu se aplică în cazurile în care este vorba despre îndeplinirea obligațiunilor de întreținere sau alte obligațiuni stabilite de lege. 

Prevederile CC conțin și alte reguli, care acționează la egalizarea cotelor. Printre acestea, au fost prevăzute drepturi speciale pentru rudele descendente, care  un timp îndelungat  prin munca proprie, ajutorul financiar sau de alt ordin, au contribuit la păstrarea și sporirea averii testatorului. La partajare acestea au dreptul să ceară egalizarea de la alte rude descendente, care pretind la moștenire. Același principiu se aplică în cazul rudei care a renunțat  la salariul său de specialist pentru a acorda mai mult timp îngrijirii testatorului.

Am expus mai sus prevederile discutabile din noua redacție a CC, dar trebuie să menționăm că există și un șir de inovații, care au primit aprecieri pozitive. 

Spre exemplu, a fost prevăzută posibilitatea comercializării cotei succesorale. Tranzacția se perfectează notarial. Cumpărătorul obține dreptul să ceară egalizarea cotelor, obligațiunile în fața creditorilor averii succesorale, dar se menține și responsabilitatea vînzătorului în fața creditorilor. CC oferă testatorului dreptul de a numi în testament unul sau mai mulți executori. El mai poate încredința unei terțe persoane numirea executorului, imediat după deschiderea moștenirii. Pentru aceasta el va depune o cerere la notar. În unele cazuri, dacă există certitudinea deplină că așa a fost voința defunctului, notarul numește un executor testamentar în persoana unui administrator autorizat, a unui avocat sau o altă persoană care a fost de acord să-și asume  aceste obligațiuni. 

Executorul dispune de un cerc larg de drepturi și obligațiuni, ce țin de administrarea averii succesorale. Printre acestea, dreptul de a dispune cu titlu gratuit de obiectele care o constituie, însă doar cu scopul respectării obligațiunilor sau a decenței morale. De cele mai multe ori executorul execută partajarea averii succesorale în conformitate cu prevederile legii. În acest scop este alcătuit un plan de partajare, reieșind din părerile moștenitorilor.  

CC limitează moștenitorul care dispune de averea succesorală în cazul în care aceasta este administrată de executorul testamentar. Este obligatorie inventarierea întregii averi și transmiterea listei respective către moștenitor. În cazul unei administrări de durată, moștenitorul poate cere  rapoarte anuale. Iar executorul este în drept să insiste asupra unei remunerări și asupra rambursării cheltuielilor suportate.  

Executorul trebuie să îndeplinească indicațiile din testament, care în anumite cazuri pot fi anulate de instanță.  Să zicem, dacă averea succesorală este în pericol. Executorul este tras la răspundere pentru prejudiciul adus moștenitorului, dacă va fi găsit vinovat de neglijarea atribuțiilor sale. 

Conform regulii generale, dispoziția testamentară este valabilă timp de 30 ani după  deschiderea moștenirii. CC prevede, că executorul poate renunța la atribuțiile sale în orice clipă, prin depunerea unei cereri la notar. În baza cererii persoanelor interesate și dacă există motive întemeiate, instanța poate îndepărta executorul din funcția sa. Spre exemplu, dacă el își neglijează atribuțiile sau este incompetent în administrarea corectă a averii succesorale.  

CC în redacție nouă reglementează amănunțit chestiunile ce țin de obligațiile averii succesorale, cerințele înaintate de creditori, comportamentul moștenitorului în cazul depistării insolvabilității sau a unor datorii excesive, etc. 

Legea îi obligă pe moștenitori să sprijine membrii familiei decedatului, care au locuit și au fost întreținuți de acesta în timpul vieții, pe durata primelor 40 de zile de la deschiderea moștenirii. Mărimea acestui sprijin nu poate fi mai mică ca cea asigurată de testator. În plus, pe durata acestui termen ei pot folosi locuința și obiectele de uz casnic. Acest principiu nu se aplică dacă în testament au fost stabilite alte reguli.   

De la teorie la practică

Notarii moldoveni, la care am apelat pentru comentarii, menționează că periodic autorii amendamentelor la CC  teoretizează excesiv problema dreptului de moștenitor, și că există posibilități pentru a perfecționa aceste prevederi. În același timp, unele modificări au fost apreciate pozitiv, dat fiind că-s dictate de practica judiciară și au ca scop formularea unor decizii eficiente. 

Unul dintre experți, notar cu o experiență de peste  20 de ani, subliniază că azi tema modernizării și concretizării regulilor ce țin de partajarea averii este foarte actuală în Moldova. Se explică și prin sporirea valorii bunurilor transmise cu drept de moștenire. Dacă anterior cele mai scumpe obiecte erau o casă de locuit, o vilă, un automobil, în prezent componența și valoarea averii succesorale s-a extins simțitor. 

În opinia interlocutorului nostru, ar fi bine ca legislatorul să se exprime mai clar în privința respectării echilibrului dintre interesele moștenitorilor și voința exprimată de testator, a reglementării problemei admisibilității derogării de la voința defunctului privind  procedura de utilizare a bunurilor moștenite. Că doar de facto moștenitorii devin proprietarii ei deplini chiar din clipa deschiderii moștenirii, ceea ce înseamnă că pot dispune liber de aceste bunuri. 

"CC oferă moștenitorilor dreptul de a se înțelege înde ei și a încheia un acord de partajare a averii primite, iar procedura de partajarea poate fi modificată. Asta e logic, dat fiind că de multe ori, dacă moștenitorii respectă strict voința testatorului, ei s-ar putea confrunta cu complicații, chiar și cu consecințe de nerezolvat. Pe de altă parte, se poate crea impresia că la modificarea procedurii  de partajare a averii este denaturată voința testatorului. Dar moștenitorii au acest drept, deoarece după primirea moștenirii ei pot dispune de avere la bunul lor plac. Spre exemplu, în testament și în certificatul de moștenitor  este indicat, că fiica  primește 10% din avere, iar acordul de partajare  îi oferă un apartament care costă 70% din averea succesorală. Ar fi de dorit ca aceste aspecte să fie reglementate mai clar", a menționat notarul.

În același timp, potrivit expertului, practica notarială se confruntă adesea cu situații în care persoane total străine devin moștenitori și ele nu doresc să ajungă la careva înțelegeri cu alți moștenitori-proprietari privind utilizarea averii moștenite. Bine, dacă după discuții îndelungate este găsită posibilitatea de a depăși divergențele și a încheia un acord de partajare a acestei averi. Dar dacă nu se ajunge la un compromis, oricine dintre moștenitori poate apela la instanța de judecată pentru a-și cere cota-parte, și atunci procedura se va prelungi și va împiedica utilizarea proprietății.  

Interlocutorii noștri subliniază, că perfectarea moștenirii este o problemă delicată, care poate crea dificultăți persoanelor fără pregătire. Înainte de a purcede la perfectarea moștenirii, ei recomandă oamenilor să consulte un notar sau un alt specialist competent și să studieze prevederile Codului civil, în care este descrisă întreaga procedură de moștenire și drepturile moștenitorilor. 

E de menționat faptul că legea stabilește clar că noile reguli de moștenire se aplică în cazurile în care decesul a survenit în perioada de acțiune a versiunii noi a CC, adică după 01 martie 2019.  

Victor Surujiu

 

 

 

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load