Nordul Unit: SUA și Rusia – perspective geopolitice în contextul provocărilor politice din Moldova

Nordul Unit: SUA și Rusia – perspective geopolitice în contextul provocărilor politice din Moldova

Astăzi relațiile dintre Rusia și SUA constituie cea mai actuală problemă politică, de soluționarea căreia depinde soarta nu doar a acestor două state, dar poate că a întregii lumi. Dar există pe planetă un punct, în care interesele acestor două state mari s-au intersectat în mod neașteptat, acest punct este Republica Moldova. Poate, anume aici își va avea începutul un proiect care va uni și nu va diviza civilizațiile.  

O problemă nerezolvată

În lumea contemporană, dinamica geopolitică uimește și sperie prin variabilitatea sa. Încă nu demult aliați apropiați, Rusia și SUA s-au îndepărtat reciproc. Pe timpul guvernării lui Bush–junior, președintele FR Vladimir Putin spunea, în timp ce vizita ferma familiei Bush, că se simte ca acasă, iar azi există discrepanțe politice așa de mari, că cele două state puternice  abia de-și rețin  iritarea în timpul negocierilor politice și economice.  Rusia nici nu a fost invitată la aniversarea  debarcării aliaților în Normandia, deși aportul URSS la victoria asupra celui de-al Treilea Reich este mult mai semnificativ ca cel al tuturor celorlalte state mari de la mijlocul secolului XX. 

Astăzi relațiile dintre Rusia și SUA constituie cea mai actuală problemă politică. Răcirea treptată a relațiilor dintre FR, SUA și, în plan mai larg, Occident în general, trebuie privite  pe fondalul apropierii dintre FR și RPC. China continentală este tot mai activă în relațiile cu Occidentul și Rusia.   

Apropierea dintre aceste două state, Rusia și China, este tot mai evidentă pe diverse dimensiuni. Și economia, și știința, și cooperarea militară internațională…  Pot însă rușii fi satisfăcuți pe acest fundal politic?  Face oare să uite vechile doctrine militare ale Chinei privind teritoriile din nord, pe care chinezii și azi le consideră ale lor? Este actual, mai ales în lipsa unui tratat de pace cu Japonia, un alt vecin important al FR. Cunoaștem că, în conformitate cu tratatele din sec. XIX, teritorii importante din Orientul Îndepărtat au trecut la Rusia. Acest fapt istoric neliniștește în continuare cercurile înalte ale Chinei. 

Puțină istorie. Pentru prima oară, hotarul celor două state a fost stabilit prin așa zisul Tratat Neurchinsky, încheiat la 1689 între Rusia și Imperiul Qing. Atunci acesta trecea de-a lungul r. Argun și mai departe pe catena muntoasă Stanovoy spre țărmul Mării Ohotsk (în est, hotarul nu a primit o identificare geografică clară).  

Însă punctul pe ”i” a fost pus de Tratatul de la Beijing din 1860 — istoriografia rusă, ca regulă, are în vedere tratatul bilateral încheiat între Rusia și Imperiul Qing, care a fost o continuare a Tratatelor Aigun și Tiencin. Acesta stabilea hotarul dintre Rusia și Imperiul Qing. Hotarul a fost trasat pe malul r. Amur, Ussuri și canalul Kazakevich. Astfel, aceste fluvii aparțineau întru totul Rusiei.  

Însă după cel de-al doilea Război Mondial și eliberarea Chinei de către armata sovietică și cea de eliberare națională a Chinei și după scurta perioadă de prietenie și colaborare, la începutul anilor 60 ai sec. XX relațiile s-au complicat.  China de fiecare dată punea problema  eritoriilor din nord. Apogeul confruntării a fost atins în 1969, la 2 martie pe r. Ussuri, insula Damansky (Zhenbaodao) au avut loc ciocniri între grănicerii sovietici și militarii chinezi. Alexei Cosîghin, președintele Consiliului de miniștri al URSS, a fost nevoit să meargă în China și să construiască relații de pace. Astăzi această insulă este transmisă părții chineze, însă pătrunderea activă a chinezilor în regiunile Orientului Îndepărtat nu contenește. Pe acest fundal, de facto, se poate vorbi despre acapararea pașnică a regiunilor rusești în Orientul Îndepărtat, cel puțin din punct de vedere economic și demografic. Toate acestea – în contextul complicării relațiilor dintre Rusia și Occident.     

Să nu fim naivi ca să credem că China cu o populație de un miliard nu tinde să-și extindă hotarele politice și de stat spre nord și vest. Ne-o spun și politicienii, și conspirologii, și chiar istoricii religiilor. Pe acest fundal politic devin foarte actuale relațiile  Rusiei cu Occidentul, mai ales cele dintre Rusia și SUA.   

Ce au de împărțit?

Să ne întrebăm: ce au de împărțit Rusia și SUA? Nimic. Aceste țări au hotar comun (în apele strîmtorii Bering), dar nimeni nu pretinde la teritorii străine. Ele au fost aliate și în Primul război mondial, și în cel de-al doilea. Mai mult, în anii războiului civil din SUA, Rusia a susținut nu guvernul lui Davis și confederații, dar pe cel al lui A. Lincoln, care a aruncat mănușa hegemonismului mondial al familiei Rothschild. După 1917, un număr enorm de emigranți albi a plecat spre SUA, s-a instalat  în noul mediu social și a dat acolo rădăcini. Constructorul de avioane Igor Sikorsky și inginerul inovator Vladimir Zvorîchin  au îmbogățit știința americană cu descoperiri și  realizări noi, - iată doar o mică parte  din numărul mare de exemple. În anii războiului rece, relațiile dintre URSS și SUA lăsau de dorit, dar nu au ajuns la confruntări. Împreună cu SUA, Rusia constituie un proiect al viitorului - Nordul Unit, proiect anunțat de conservatori și tradiționaliști în sec. XX. Iar întoarcerea Rusiei spre China ar putea duce la confruntări ale intereselor geopolitice și economice.      

”Marele triumvirat”

Pe de altă parte, există și opinia că triunghiul Rusia-SUA-RPC este unul important pentru înțelegerea viitorului. Acest mare triumvirat formează carcasa relațiilor politice din următoarele decenii. În anul 2001, la Shanghai, în cadrul Forumului de colaborare Asia-Pacific, la inițiativa lui J. Bush s-a declarat că doar acest ”mare triumvirat” se poate isprăvi cu viitoarele provocări. S-a stabilit că politica planetară anti-teroristă  va fi efectuată împreună de FR, SUA și RPC. Dar, spre exemplu, în Pakistan, India și Nepal, RPC sprijină cele mai destructive forțe politice. Pe acest fundal Rusia trebuie să decidă: este cu India sau cu China? Nu poți sta pe două scaune în același timp. India este aliatul nostru istoric, iar China și aliatul său, Pakistan, sprijină separatiștii indieni și islamiștii radicali. Pentru Rusia este mai acceptabilă India – una dintre democrațiile mari ale lumii, aliatul URSS și Rusia, care nu are pretenții față de noi sau RPC cu care odată și odată Rusia va avea probleme serioase?  

Vom menționa în acest context următoarele. Recent, politicianul american Steven Bennon  a menționat că SUA concurează cu China. Este evident. De facto, mai toate țările, așa sau altfel, concurează între ele - SUA și Rusia, Germania și SUA, India și China. Plus la concurența economică, care există practic între toate națiunile, diferențele culturale și de civilizație, combinate cu contrazicerile geopolitice, creează un potențial pentru conflicte.    

Rusia va trebui să aleagă cu cine va merge în triumvirat. Foarte probabil, că alegerea în folosul Chinei va aduce Rusia la o catastrofă. Alegerea în folosul Occidentului și a Americii poate oferi  esurse avantajoase de dezvoltare. De facto, pentru Rusia este lupta între atlantism și euro-asianism. Nu este o întrebare fără rost, deoarece de soluționarea ei depinde viitorul Rusiei, dar și a Moldovei.  

Vom cita aici vorbele lui Alexandr Dughin, eminent filozof și politolog rus: ”Euro-asianismul este ideea unui nou imperiu suveran renăscut, însă nu sovietic deja, deoarece acea ideologie a murit, și nu rus, deoarece noi încă nu avem un vector religios pentru Rusia.  La această nouă etapă euro-asianismul   propune refacerea  unui spațiu mare – acolo unde a fost Uniunea Sovietică.  Proiectul în cauză se împotrivește dur occidentalilor și liberalilor. Putin  a venit din regimul atlantic al lui Elțin și în 6 ani a întors cursul nostru politic la 180 grade. La început, direcția  generală era montarea Rusiei în lumea occidentală – pentru a deveni un stat normal, se spunea atunci”.

Atlantismul oferă o altă cale - integrarea Rusiei în lumea occidentală. Dar și aceasta este departe de perfecțiune. Nici liberalismul radicalilor cu tendința-i de a distruge familia și tradițiile nu este calea noastră. Cu privire la liberalism, filozoful francez Alen de Benua scrie: ”Libertatea liberalilor este, de fapt, libertatea proprietății. Își are rădăcinile nu în existență, ci în posesiune. Omul este liber în măsura în care este proprietar - propriul proprietar. Ideea despre faptul că a fi liber înseamnă libertatea de a-ți aparține, a fost împrumutată de Marx... Liberalismul leagă individualismul de piață și declară că  libera funcționare a acesteia este garanția libertății individuale. Prin asigurarea schimbului bun de mărfuri, piața garantează independența fiecărui subiect al economiei de piață”.

Acest om al lumii liberale devine parte a mașinăriei de piață, el nu este departe de conceptul omului-mașină a filozofului francez Julien Ofre de Lametri. Aceste idei au fost promovate de savantul austriac Fridrich von Haiek, care a fondat versiunea cum că ”doar economia de piață creează ordinea publică”. Cică, binele comun nu există, comportamentul moral, tradițiile, poruncile strămoșilor  nu rezultă din tradițiile etice, ci din doctrina interesului de piață. Și omul în această lume este om în măsura în care el ca individ este montat în societatea comercială, în piața cu motivele ei și ideile tehnologice.     

Dacă popoarele și țările nu vor reuși să renunțe la interesele egoiste de moment, s-ar putea împlini cele mai sumbre prorociri ale trecutului. Iar de acestea există foarte multe. Dar oricine ar fi autorul lor – țăranul sîrb Mitar Tarabich, clarvăzătorul neamț Alois Iplmayer, călugărul franciscan necunoscut sau schimnicul rus Serafim, - toate prorocirile se reduceau la viziuni apocaliptice. Chiar dacă erau diferite privind cine cu cine va lupta, războaiele groaznice, incendiile nimicitoare, foamea și ruinarea există practic în fiecare prezicere.  Nu poate fi ceva întîmplător.  

Din cele expuse, putem trage o concluzie finală. Azi doi jucători geopolitici de bază, SUA și Rusia, trebuie să-și apropie interesele.  Trebuie să înțeleagă că ”Nordul unit civilizat” este unica alternativă a haosului și ilegalității social-politice.  Doar cu eforturi comune aceste țări vor putea stopa incendiul posibil al celui de-al Treilea Război mondial și dispariția omenirii.  Aceste țări au mult mai multe valori comune. În ambele țări, azi se află la putere forțe conservatoare, care au grijă de valori ca familia, căsătoria, religia. Este foarte important. Unde mai pui și rădăcinile creștine comune. Rusia își construiește proiectul ortodox tradițional. America are un proiect puritan, căci SUA au fost create de protestanții radicali, oameni profund credincioși, iar valorile libertine încă nu au acaparat cea mai mare parte a națiunii. Dacă se va instaura o colaborare de durată SUA-Rusia, la ea va adera și Europa, și America Latină, și Australia, și India. Astfel, viitoarelor provocări le va putea fi contrapus un bloc puternic și un scut politic serios.  

Dar dacă elitele occidentale moderne vor încerca să rezolve problema prin evidențierea proprie, a intereselor și valorilor lor, ne așteaptă un eșec, deoarece forțele opuse proiectului Nordului Unit  au puterea de a ne mătura pe toți, unul cîte unul.  Rusia va fi gonită spre o confruntare cu Occidentul și distrusă prin divizarea în părți contradictorii.  Europa se va confrunta cu islamismul radical, pe fundalul revoluțiilor sociale și a atacurilor coloanei a cincea, formată din imigranți și marginali sociali. SUA și Canada vor obține un război colosal cu valurile de imigranți agresivi din sud și confruntări sociale și rasiale. Poate că ele vor rezista acestui atac, însă vor fi în singurătate dacă nu vor merge împreună cu Rusia și Europa.       

Este interesant că unirea Nordului poate influența semnificativ și politica Chinei, marea țară capabilă să promoveze o politică rațională în circumstanțele date.

Noi vom merge pe altă cale

…E rău să trăiești la hotar. E rău să fii marginea Europei la hotar cu Estul.  E rău să fii marginea Rusiei la hotar cu Occidentul. Moldova este un stat în centrul geopolitic. Fiind un centru geografic, RM este și unul geopolitic, dar viitorul nostru geopolitic este în civilizația unică a Nordului bogat, în acel spațiu politic, în care toate popoarele Europei și Eurasiei vor găsi o cale istorică comună.  

Acestea vor avea loc – nu trebuie doar să asmuțim culturi și continente. Avem nevoie de unire, nu de confruntare. Viitorul nostru este în uniunea dintre Rusia și Europa, Rusia și India, Rusia și SUA. El este înrădăcinat și în marele proiect geopolitic al Europei, de la Lisabona la Vladivostok. Viitorul nostru este  în proiectul ”Europa națiunilor”. Iar, deocamdată, calea noastră este neutralitatea țării și atragerea, în drumul ei istoric, a națiunilor, culturilor, civilizațiilor și în implementarea visurilor luminoase ale celor mai buni oameni din lume. Visuri de libertate, armonie, pace și virtute, visuri despre un stat echitabil cu oameni fericiți indiferent de orientarea lor geografică sau geopolitică, ei fiind cetățeni auto-suficienți ai Moldovei neutre, ca acei care poartă răspundere pentru  calea noastră în fața viitoarei Europei mari, care încă va veni în lumea noastră.     

Noi trebuie să înțelegem principalul. Nu contează că sîntem ruși ori moldoveni, liberali ori socialiști, contează ca menirea noastră lăsată de Dumnezeu este de a fi Oameni. Țara noastră este un pod între Est și Vest și nu poți sta pe el în încercarea de a-i distruge pilonii.   

Să nu încercăm, la începutul mileniului trei, să construim un monolit scitic sau roman din sufletele oamenilor. Azi statele și culturile izolate în sine prezintă un anacronism,  un vestigiu al epocii revoluțiilor burgheze. Nici antichitatea, nici evul mediu nu a cunoscut spații geopolitice închise. Acestea au fost născocite de copiii revoluțiilor burgheze iacobine, copiii epocii de distrugere a lumii vechi. Nu i-a cunoscut trecutul, îi va uita viitorul.  Doar intuițiile statice supranaționale, doar statele supranaționale pot servi ca aripi pe care poți ajunge în viitor. Aceasta este salvarea de cei care ne-au divizat în comunități naționale egoiste.     

 Nimeni nu cheamă să renunțăm la identitate, dar naționalismul moldovenesc nu a pus niciodată factorul național mai presus de orice. El a existat, însă era un element secundar. De aceea Ștefan Cel Mare a fost recunoscut de Sfîntul Scaun ca apărător  nu al romanilor, vlahilor sau moldovenilor, dar ca apărător al Europei creștine unite. Ce ar fi fost cu India, dacă supremația ar fi fost de partea națională și nu de cea hindusă și budistă? Ce va fi cu Brazilia și SUA în acest caz, cu RSA sau China? Cum atunci să trăim noi? Care este viitorul Moldovei? Pe ce cale va merge ea?  

Contradicțiile dintre Est și Vest, lumea indo-europeană și spațiul post-sovietic eurasiatic în frunte cu Rusia, cu regret, încă nu au fost rezolvate. De aceea, anume aici, la intersecția dintre lumea atlantică și cea ortodoxă, soarta a format, prin voința popoarelor noastre, Moldova – statul care trebuie să devină un nou sprijin al umanismului, păcii și neutralității, o insulă a viitoarei bunăstări, stabilități și armonii.  Ea a fost așa în sec 14-16 și va mai fi, dar după ce va birui filozofia umanismului, a lumii sociale și etnice, lăsate nouă de Dumnezeu. O lume încununată de omul care se bucură de viață, cetățeanul, fratele, grădinarul și arhitectul țării sale – țara-livadă, țara-templu, consacrat mamei noastre – Pămîntul.  Țara în care plăcile geopolitice ale Estului se apropie de cele ale Vestului, nu invers.  Anume aici azi are loc testarea proiectului Nordul Unit. A acelei civilizații viitoare, care va forma centura lumii și a stabilității. Washington, Paris, Berlin, Varșovia, Moscova și Delhi. Poate, și Tokio. Noi trebuie să unim acest spațiu într-un tot întreg.  

Anume aici, în Moldova, se decide dacă vom avea parte de un viitor bazat pe un compromis între interesele Estului și Vestului, dacă ca continua acest proiect, creat încă pe timpurile lui Ștefan cel Mare.   

Nu-s vorbe tari. Foarte recent, am fost cu toții martori cum eforturile comune ale Estului și Vestului dau un rod minunat. Pentru prima oară în foarte mult timp interesele marilor state s-au unit într-un punct și acest punct  a fost mica noastră Moldovă. Cineva a considerat-o o minune, de fapt a fost o legitate. Deoarece Moldova întotdeauna a fost punctul sacru în care s-au intersectat liniile globale ale sorții. Și acum anume noi am devenit locul de unde poate fi lansat procesul apropierii, nu a divizării marilor jucători politici. La doar cîteva săptămîni după evenimentele moldovenești, la Ierusalim (la fel de simbolic) reprezentanții  ruși și americani împreună cu autoritățile  israeliene au ajuns la o înțelegere privind reglementarea conflictului din Siria și privind lucrul asupra unui ”pachet mare” de probleme internaționale. Iar, recent, Rusia, anterior exclusă din APCE, a revenit la muncă cu toate atribuțiile de rigoare. Așa că lumea se schimbă vizibil. Și a început această mișcare în Moldova noastră.   

Veaceslav Matveev

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load