Galina Ceban: ”Un copil cu paralizie cerebrală este o binecuvîntare de la Dumnezeu”

Orice fată de mică visează să crească, să formeze o familie și să devină mamă. Pentru unele femei, ziua în care ele devin mame reprezintă una din cele mai fericite zile din viața lor, pentru altele este începutul unei căi plină de încercări.

Galina Ceban, este notar de profesie, iar în urmă cu aproape 18 ani, a dat naștere unui băiat care i-a schimbat viața.

Dănuț s-a născut înainte de termen și așa cum se spune că că copii prematuri sînt dați mamelor puternice, așa s-a întîmplat și cazul Galinei.

La vîrsta de 7 luni a primit diagnosticul de paralizie cerebrală provocată. Paralizia cerebrală este o tulburare cronică a mișcării din cauza leziunii sistemului nervos central, iar dacă în unele cazuri această tulburare apare în momentul formării fătului, în burtica mamei, în cazul lui Dănuț, ea a fost provocată de un tratament prescris greșit de un medic.

Cu toate acestea, Galina, deși unii i-au recomandat să își lase copilul, ba mai mult decît atît i se spune că are zile numărate, totuși ea a luptat pentru copilul său și a reușit imposibilul ar spune unii medici. Galina Ceban a reușit să demonstreze tuturor că nimic nu este imposibil pentru o mamă, iar în calea ei nu poate sta nimeni și nimic, nici măcar un diagnostic de paralizie cerebrală care sună ca o condamnare pe viață pentru unii oameni.

Vă învit să cunoașteți o mamă care a știut să lupte pentru dreptul la viață a copilului său!

***

Binecuvîntarea de a fi mamă de băiat

Dintotdeauna mi-am dorit un copil, însă medicii mi-au interzis să rămîn însărcinată pentru că avusesem un accident grav după care am fost țintită la pat timp de un an de zile. Am aflat că sînt însărcinată în 2006, cînd deja aveam două luni de sarcină. Eu iubesc foarte mult sportul, însă făcînd sală mii-am dat seamă că ceva s-a schimbat. Am făcut făcut un test de sarcină și cînd am văzut că este pozitiv am fost foarte fericită. Bărbatul cu care eram atunci, noi am amînat nunta pentru că decedase tatăl lui, a fost mai rezervat, parcă nu am văzut atîta fericire în ochii lui. Eu însă, eram foarte fericită.

Cînd ai aflat, că de fapt, ai un copil special?

La patru luni am observat că pupilele ochiului s-au îndreptat spre năsuc, atunci am mers la medic unde ni s-a spus că totul este din cauza că băiatul s-a născut prematur și ne-au încurajat că totul va fi bine trebuie doar să urmăm un tratament cu injecții și masaj. Peste un an am aflat că acest lucru total contraindicat pentru copiii născuți prematur. La 7 luni cînd a pierdut vederea, auzul iar mîinile și picioarele și-au schimbat forma, am crezut inițial că este vorba de ictus, însă într-un final am aflat că acest lucru s-a întîmplat din cauza tratamentului greșit care a fost prescris la 4 luni. După mai multe investigații ni s-a pus diagnosticul de Sindromul Dandy-Walker. Însă, de fapt dacă ar fi fost acest diagnostic unul corect, atunci acest sindrom ar fi fost unul căpătat în timpul formării fătului în burta mamei, altfel spus copilul se naște deja cu această boală. Eu, avînd încredere în medici, am făcut tot posibilul și imposibilul pentru a putea schimba lucrurile. Însă, la acești copii creierul nu este întreg, mai exact din toate cele patru părți poate să fie prezent doar unul, vermisul lipsește și este foarte important ce porțiune a creierașului lipsește. Atunci nouă ni s-a spus că el nu o să meargă, nu o să vadă, nu o să vărbească și va fi pur și simplu o legumă, mai mult decît atît nu ne dădeau nici o speranță de viață. Eu am crezut, dar am două verișoare dintre care una își făceau pe atunci studiile la universitatea de medicină îmi spuneau că nu trebuie să cred, pentru că nu poate fi acest diagnostic, iar a doua mi-a interzis să fac pe atunci tratamentul care ne fusese prescris la 4 luni, ea spune că la copiii prematuri este interzis masajul simplu, dar nu încă unul pe puncte care stimulează nervul. Pe atunci eu mergem la un medic neurolog care pe atunci era era șefa secției de neurologie la Centrul Maemi și Copilului și firesc avea încredere doar în medic dar nu în verișoare care erau abia studente. Cînd am văzut că totul se agravează, mi-am ascultat verișoarele, am găsit o clinică în Kiev, am mers și acolo ni s-a spus că copilul nu are hidrocefalie și nici Sindromul Dandy-Walker, acolo i-a fost pus sindromul epileptic provocat. Din cauza acelui tratament greșit la el au apărut convulsii, avea și cîte 100 de convulsii pe zi.

Diagnosticul de Paralizie Cerebrală

Eu cred că am suferit doar o lună sau două, pînă în clipa cînd am înțeles că totul este în mîinile mele. Unii îmi spuneau că aceasta este crucea mea și eu prin asta plătesc pentru păcatele mele. Nu, nu este așa! Eu cred că, dimpotrivă, Dumnezeu mi-a dat mie așa copil ca eu să nu îl las, dar să am grijă și să îl pun pe picioare. Eu am luat acest lucru ca un cadou de la Dumnezeu. Da, în primul an îmi puneam multe întrebări. De ce mie? Mă mustra conștiința că s-ar putea asta să îmi fie dat pentru că am avut păcate în această viață, dar cînd am înțeles că nu este așa, am prins la puteri. Nu am luptat cu medicii care ne-au provocat aceste convulsii, nu am mers în judecată, dimpotrivă am depus toată dragostea, efortul și timpul în visul de a-l vedea din nou cum merge, cum vede și cum aude. Ceea ce s-a și întîmplat: el vede, el merge, el aude, el merge singur la baie de vreo trei ani și acum ultimul efort este că el deja mînîncă singur. Firesc că totul i se dă încă destul de greu, dar el deja mănîncă! Nu aș vrea să spun că mi-a fost greu, pentru că acum la 17 ani și jumătate eu am înțeles cu adevărat ce înseamnă să fii mamă. El acum, fără ca să cer, vine, mă cuprinde și îmi spune: Mamima eu te iubesc!Eu pentru asta mulțumesc domnului și în primul rînd lui pentru că s-a luptat și a muncit și a ajuns la acest rezultat. Însă vreau să spun că, dacă aici, în cap, îți pui scopul el o să se realizeze. Uau - el vede, uau - el merge și nu simți că în acești ani ai muncit. Da e muncă pînă la trei de noapte, fără somn, mai mult de 11 ani am dormit doar două ore pe noapte pentru că el nu avea somn, dar eu nu simt, dimpotrivă mi se pare că am întinerit în acești ani. El îmi dă viață, el îmi dă putere să trăiesc, datorită lui eu m-am relizat și pe plan profesional și personal, toate datorită lui.
Ce a fost cel mai greu în acești ani?

A fost foarte greu pentru trebuia să mă împart între muncă, pentur că ai nevoie de bani căci eram singură, dar și între timpul petrecut alături de el. De la 8 eram la serviciu, de la 3 pînă la 5 el dormea, iar de la ora 5 seara eu mă ocupam cu el. Așa am fost învățată de profesorii din Kiev, eu în fiecare zi munceam cu el, așa a fost pînă cînd am început să am un salariu mai mare care mi-a permis să achit o persoană care să stea cu el. Însă nimeni nu îi putea dărui dragostea de mamă, iată de ce implicarea mamei este cea mai importantă. Cu cît mai mult te implici și îi dăruiești iubire, cu cît ești mai încrezută că el va reuși evolueze, el întradevăr asta realizează! Iată de ce, dacă mi-am pus în gînd că el o să meargă - el merge, mi-am pus în gînd că el o să vorbească - el vorbește! Mereu cînd mergem cu el undeva, mămica mea spune: dați-vă la o parte că vine viitorul Președinte al Republicii Moldova. Eu știu că el o să fie președinte - asta simt.

Cine sînt medicii care te-au ajutat să înveți cum trebuie să te porți cu Dănuț?

În Republica Moldova avem o clinică foarte bună, se numește ”Voinicel”, acolo foarte mult te învață psihologul pentru mame. El m-a învățat cum să lucrez cu el, pentru că faptul că mergi cu el o oră sau două la clinici, este foarte puțin. O mamă, dacă vrea rezultate, trebuie să muncească începînd de dimineață de la primele ore acasă, ziua la clinică și seara iarăși acasă. Dar foarte multe lucruri m-a învățat Kievul. În pînă la vîrsta lui de 11-12 ani, mergeam de minim două ori pe an la Kiev pentru minim 10 zile. Ei m-au învățat cum să lucrez cu copilul. Din cauza că la noi în casă nu este ceartă și nu se vorbeșe urît, Dănuț nu este agresiv. Eu dacă vin supărată de la serviciu, fac un duș rece ca să scot emoțiile negative și ies în fața fiului pozitivă. Așa copii simt mai bine mama, decît alți copii. Iată de ce, dacă vii la el cu emoții negative, el ia de la tine acest negativ, iar dacă vii cu emoții pozitive și muncești, el absoarbe aceste emoții pozitive. Este cel mai bine ca mămica să se ocupe cu copilul. Kievul ne-a spus că diagnoza noastră este Paralizie Cerebrală provocată de convulsii. Noi i-am dat preparate anti-convulsivante pînă la 6 sau 9 ani. Acum au dispărut deja focarele, iar marele nostru plus este că noi nu ne-am născut cu asta, nouă ne-au fost provocate, iată de ce noi avem rezultate. Însă, vreau să spun mamelor la care se nasc așa copii, pot să reușească să iasă din asta, trebuie doar să crezi și să muncești. E mult mai ușor să stai, să plîngi și să te întrebi: de ce mie? Însă asta nu ajut cu nimic copilul.

Au fost zile cînd ai vrut să renunți?

La copil nu am vrut să renunț niciodată, însă eu am avut zile cînd de trei ori am strigat la copil, după care aveam mari remușcări. Firesc el are uneori pedepse dacă nu a făcut ceva, însă după eu îmi cer scuze, pentru că eu îi spun, mămica muncește acum pentru tine, însă după tu va trebui să muncești pentru mine. Cine o va ajuta pe mama cînd ea nu va mai putea, așa că fii bun și învață!

Dănuț merge la școală?

Da, sigur! El face lecții și acasă, dar și la școală deja. Iar acest lucru îl face tare fericit. Cei drept în clasă avem doar 6 copii, dar e bine.

Ai avut vreo susținere din partea statului?

Nu! Pînă la vîrsta de 14 ani nu am primit nici un ban. De fiecare dată cînd mergeam să depun cerere mi se spunea că sînt notar, de ce aș avea nevoie de banii statului? Oricum sînt doar 1299 de lei, tare nu o să te ajute. Și deja la 14 ani, mămica a revenit în Moldova și a spus că va face ca această indemnizație să o primească băiatul. Atunci am făcut procură și ea a făcut toate actele. O mie două sute nouăzeci și nouă de lei nu ne ajungeau nici pentru pampers, dar măcar i-am luat. Însă acum, de doi ani primim trei mii de lei lunar, iar această sumă o vom primi pînă la 18 ani, iar eu îi pun pe cont.

Ce i-ai spune unei mămici care are un copil special?

Să înțeleagă că ceea ce i s-a întîmplat nu este un păcat al ei, dar este un dar de la Dumnezeu și că totul este în mîinile ei. Dacă ea va fi pozitivă și nu doar cu copilul, dar și cu toți din jur și cu soțul pentru că bărbații la fel sînt copii care trebuie ajutați. Anume noi femeile, mama, contribuie la păstrarea familiei. Dacă ea va fi pozitivă, atunci toate visele se realizează. Noi visăm, vrem la mare într-o țară exotică și cîndva ne vedem visul împlinit, așa funcționează și în cazul acestor copii. Dacă tu îți pui scopul: el o să vadă, el o să meargă, el o să vorbească, el o să învețe, o să se căsătorească și încă nepoți o să îmi facă, acest lucru se va întîmpla. Eu sînt convinsă că așa se va întîmpla și la noi. O să vedeți și în poze și imagini video ce băiat frumos am, nu știu poate pentru că este al meu, dar oriunde aș merge toți îmi spun că am un băiat foarte frumos. Eu așa îl văd, eu așa am crezut că el va fi și el așa este.

Cum este Dănuț?

El este foarte pozitiv, dar iarăși mamelor niciodată să nu aduceți negativul în casă și niciodată să nu vă plîngeți. Ei sînt la fel ca alți copii, chiar aș spune că este mai bine decît la unii pentru că el își dăruiește atîta dragoste, cît alți copii normali nu pot dărui. El este un om al artei, lui îi place să cînte. Noi i-am cumpărat un pian acasă și deși nu l-a învățat nimeni, el cîntă foarte frumos. Tatăl lui biologic nici nu există, el a dispărut din viața noastră la un an de zile, însă acum soțul meu vrea să îl înfieze și să îi dea familia lui și vreau să spun că deși a apărut de șase ani în viața noastră, însă eu știu că el vine acasă datorită faptului că Dănuț strigă de bucurie. Atunci cînd îi aude mașina, el bate din palme și strigă: tati, tati. El este foarte pozitiv, el emană foarte multă căldură și dragoste și atunci cînd îl vezi, te topești. El este foarte sîrguincios.

Există lucruri imposibile pentru o mamă?

Imposibile - nu! Pentru o mamă totul este posibil. Chiar dacă sînt mame care sînt într-o depresie post-natală, nimic nu o poate opri pe o mamă. O mamă poate doar să nu aibă dorința de a lupta. Însă nu există nimic imposibil. Nouă ni s-a spus la un an și două luni că el este orb pe viață. Eu, îmi aduc aminte și acum de o doamnă din Kiev, care îmi spune că el o să vadă! Unii îmi spuneau că la el este afectat nervul de vedere care nu poate fi operat, eu totuși insistam și speram că el într-o zi va vedea. Eu spuneam că o să facem o intervenție, două, cîte va fi nevoie. Cu toate acestea mi se spunea că la el totul este paralizat și că nu se mai poate nimic de schimbat și că el nu va vedea niciodată. Peste jumătate de an, mergînd la biserică, el în fiecare duminică este împărtășit, peste o jumătate de an după acea discuție ei nu îi venea a crede că el vede. Atunci ei au făcut o comisie, pentru că era ceva de domeniul irealului. Eu am spus atunci că el o să vadă, iar Dumnezeu a făcut o minune și copilul vede foarte bine.

Familia este...

Familia este o relație dintre două persoane. Copii sînt un cadou de la Dumnezeu, însă familia este o muncă dintre două persoane. Este foarte simplu să te căsătorești, însă să menții o relație frumoasă în cuplu se poate obține doar prin multă muncă. Pentru mine o familie perfectă este atunci cînd ambii doresc să fie fericiți și ambii muncesc pentru acest scop. Cînd are unul un orgoliu, altul cedează și tot așa. Familia, copiii, sînt un dar de la Dumnezeu, iar familia este relacția dintre două persoane - el și ea. Eu sînt fericită și tot ce a fost eu practic nu îmi amintesc. Să mă întrebați acum cum eu mergeam la volan și îi schimbam scutecul, eu pur și simplu nu îmi amintesc, pentru mine asta nu a fost greu.

Cum crezi că va fi viitorul lui Dănuț?

Eu îl văd în familie, eu îl văd muzician, un om al artei, lui îi place foarte mult să și deseneze. Îi văd căsătorit și cu copii! Eu sînt convinsă că eu nu o să stau la pat, dar acele două zile care le voi sta la pat el o să vină și o să mă ajute, ă să îmi taie unghiile, sau o să îmi dea o cană cu apă. Eu sînt sigură că tot ce eu mi-am dorit o să se împlinească. Eu sînt sigură că Dumnezeu ne iubește și ne va împlini visele.

Fericirea este

Fericirea pentru mine este libertate. Pentru mine fericirea este cînd ei din viață tot ce este pozitiv.

Acasă este...

Acasă e cuibușorul de nebunii în sensul direct și indirect, Acasă este armonia și căldură care femeia o face în cuplu. Însă pentru mine acasă nu este doar acasă, dar este țara mea, Moldova mea. Am călătorit foarte mult, am avut părinți care m-au răsfățat de mic copil, acum deja soțul mă răsfață, dar vrea să spun că acasă, ca în Moldova mea nu este nicăieri, eu totuși rămîn acasă, căci aici, ca în Moldova nu este nicăieri.

Care este mott-ul vieții tale?

Iubeșteți soțul ca pe Isus Cristos, iar soțul trebuie să își iubească soția ca pe biserică. Este atît de frumos, este atît de curat. Eu de fiecare dată cînd îmi imaginez pe Isus Cristos și biserica îl văd îmbrăcat în alb pe un lan plin cu grîu și mași roșii. Pentru mine această imagine este una caldă și frumoasă. Atunci cînd îmi este greu eu îmi imaginez soțul meu, regele, eu așa îi spun și eu aici și sîntem în doi fericiți. Asta mă ține în viață.

Care este cel mai mare vis al tău?

Îmi doresc foarte mult măcar încă un copil, nici serviciul nu mă ține, sînt gata să îmi dau și licența.

Interviu realizat de Cristina Moisei