Eurointegrarea Maiei Sandu, sau 2,5 milioane oi în ceață

O concepție “politic corectă” a integrării europene poate apărea la studierea documentelor UE, rapoartelor oficiale, referințelor asupra unor summituri și conferințe tematice. Dar există și o altă viziune, una simplă de tot, cuprinsă de ochiul țăranului moldovean, adică al reprezentantului poporului, în numele căruia, s-ar părea, s-a și pus la cale eurointegrarea. Eseul cunoscutului publicist Valeriu Reniță explică, cum se văd procesele cruciale pentru Moldova dintr-o ogradă sătească.

***

Conferința improvizatã de care e vorba, s-ar putea zice, cu statut internațional, a avut loc într-o seară târzie, de hram, în veranda vecinului. La masă, unde era adunată mai toată măhala, tineri și bătrâni, ședea un oaspete special, din Bulgaria, un bărbat de vârstă mijlocie, la cravată, care rupea puțin rusește, n-am mai reușit să aflu, însă, cine era și la cine venise. După a treilea pahar, consilierul, pe care tocmai îl alesesem cu toată mahala reprezentantul nostru în primărie, a întrebat, cu o voce răgușită, oarecum străină, dacă suntem sau nu mulțumiți de integrarea europeană a Maiei Sandu și de începutul negocierilor de aderare la UE? "Ai un toast? - l-a întrerupt cu drept de gazdă vecinul.- Hai mai bine să ieșim la o țigară, că să discuți una ca asta in fata copiilor e mai rău...ca fumatul! Bulgarul a ieșit și el cu noi și l-am servit cu un “Parlament”.

Cineva s-a dat cu părerea, că Maia are nevoie chiar ea, în primul rând, de integrarea europeană pentru a-și păstra puterea, fotoliul de președinte. Se vede cum se străduie din răsputeri să dovedească că e mai bună decât alții, mai deșteaptă decât guvernanții anteriori. Numai că nu prea seamănă să aibă o idee realistă despre ce ne așteaptă acolo, în UE, în afară de promisiunile cu râuri de lapte și maluri de miere! Noi l-am făcut deja pe Dumnezeu să râdă cu lacrimi de planul nostru de șapte ani până la aderare. De ce șapte și nu de șapte ori câte șapte? Cine garantează că după al treilea război mondial, despre care vorbesc unii politicieni europeni, vom avea la ce să aderăm, ori că Maia va fi la putere? Bulgarul întorcea capul ba la stânga, ba la dreapta, suflându-și fumul de țigară spre Lună și am înțeles că trebuie să-i traduc.

E limpede, că după ce vor începe negocierile de aderare, UE ne va acorda mai multe credite și granturi. Se vor realiza ici-colo proiecte de energie regenerabilă și de creștere a productivității pomușoarelor. În următorii 3-5 ani, apeductul nostru sătesc va semăna probabil cu cel din capitală, în loc de apa urât mirositoare de culoarea ruginii va curge una bună de băut. Asta dacă vom avea noroc, dacă primarului îi va merge capul. Poate că vor asfalta drumul în mahală, deși e puțin probabil... N-ajunge niciodată pentru toți... Dar nu-i nici o urgență: am pus mână de la mână și am turnat cum am știut noi mai bine niște asfalt rece reciclat. Va rezista încă vtre-o cinci ani. Dar nici peste cinci și nici peste zece ani nu vom deveni membri ai UE și chiar dacă vom deveni printr-o minune, mahala noastră uitată și săracă n-are cum deveni o prioritate pentru UE. Asta e sigur. Bruxelles-ul nu va sta mult pe gânduri ce să aleagă între procurarea unui F-35 și transformarea satului nostru într-un soi de Luxemburg.

Pe strada noastră nimeni niciodată nu s-a plâns nimănui de problema drumului ori apeductului și nu pentru că n-ar fi avut nici un rost… Presiunea în duș e slabă, uneori apa picură ca lacrimile mășcate și rare a unei sfinte, dar nu-i mare lucru, suportăm, deocamdată... Principalul e un loc de muncă, de asta e preocupată mahala de la independență încoace. Bineînțeles, loc de muncă bine plătit. La nunți, cumătrii și înmormântări numai despre asta e vorba. Ceea ce s-a putut găsi garantat pentru cei cu sănătatea în regulă, cu specialitate și experiență de muncă a fost locul de paznic, pardon, security pentru bărbați și servitoare pentru femei, de spălătoare de podele, adicătelea. O zi la serviciu și două sau trei acasă. Compatibil cu agricultura noastră sălbătăcită Ai destul timp pentru a da cu sapa, uneori, cu motoblocul vecinului în cele două hectare de porumb, o jumătate de hectar de livadă și cam aceeași suprafață de vie. Popșoiul - la găini, vinul, de regulă, ține loc de apă, iar merele și prunele - la procesare pe bănuți, asta, iarăși, dacă ai noroc, dacă ți le achiziționează. Cam atât despre poetica pâinii, sau drama profesiei de fermier, baza ocupării forței de muncă în economie. Ce ar putea schimba UE în următorii zece ani? Ne-a spus bulgarul... Guvernul va ridica la momentul potrivit impozitul pe pământ într-atât, încât va trebui să scapi de dânsul, la un preț de nimic. Petecul de pământ e singurul lucru de care atârnă sensul vieții unui țăran. Bulgaria, care aproviziona întreaga URSS cu conserve de legume, cumpără acum ardei și roșii din Turcia.

Ei bine, dacă primesc o mie sau două de euro pe terenul meu, zice vecinul, hai, chiar și cinci mii, cum îmi va schimba viața acest pumn de bani? Dacă îmi cumpăr pe ei o rablă de ‘Volkswagen”, voi deveni european? Ce-mi poate spune Maia despre asta? Păi, probabil că nu știu să visez. Și că mi-e frică să mă împrumut și să investesc. Pentru că UE, după cum spune ea, este viitorul nostru luminos, adică un braț de oportunități pentru o viață de calitate. Sunt de acord, în bar vom avea o gamă mai bogată de produse, iar în Kaufland acestea vor fi de o calitate mai bună, ceea ce pare puțin verosimil... Apoi, ce urmează? Nu vom avea nici porumbul nostru, nici găinile noastre, nici măcar vinul nostru, ca să dai peste cap un pahar și să uiți de toate relele. Este puțin probabil că salariile paznicilor și ale slujnicelor să crească până la cele ministeriale... Proiecte de tipul "373" (3 - % dobândă în valută, 7 - % dobândă în lei, 3 - ani de grație a creditului) nu pot face din fiecare moldovean businessman și mai curând, din cauza instabilității, se vor transforma în "-70"? Țara nu poate fi schimbată și retehnologizată prin master-class-uri și seminare, ci prin încurajarea liberei inițiative. Sau în următorii zece ani UE ne va construi fabrici și uzine moderne? De ce-ar face-o? În următorii cinci-zece ani, economia mondială va deservi industria militară, se vor îmbogăți doar corporațiile transnaționale, care beneficiază de pe urma războaielor din Europa, Orientul Mijlociu și Orientul Îndepărtat. Prin urmare, singura modalitate de a ne salva, nu sufletul, ci picioarele - fuga în diasporă, la gastarbaiterii noștri! Toate drumurile moldovenilor, cum se spune, duc la Roma, sau, după încheierea războiului, la Moscova. Bulgarul a căutat îndelung, unde să-și arunce chiștocul și a spus: "Avem noi o glumă amară după aderarea la Uniunea Europeană: Bulgaria are două căi de ieșire din criză: terminalul A și terminalul B". Așa stau lucrurile.... Cine va fi responsabil pentru viitorul nostru bulgar peste cinci-zece ani?

Dar care este cel mai important lucru în viață după paharul de vin și strachina de zeamă? Dreptatea, bineînțeles… Iar pe strada noastră există o mare problemă cu doamna Dreptate. Pensiile nu se schimbă în bine, se schimbă legile care țin pensiile mici. Ori să luăm exemplul vecinului nostru, cel care a făcut rost de cele 5-7 mașini de asfalt reciclat. Fost pușcăriaș. Judecat pe un dosar fabricat, iar după închisoare s-a dovedit și că a fost condamnat în baza unui articol neconstituțional. Se mai întâmplă. Dar procesul de achitare se întinde de trei ani, exact cât durează reforma judiciară și nu i se mai vede capătul. Adăugați la acești patru ani de închisoare încă opt ani de abuzuri din partea anchetatorilor Procuraturii anticorupție și a judecătorilor. Un deceniu jumătate smuls din viață. Credeți că reforma justiției după modelul acceptat de UE îl va ajuta pe vecinul nostru? Ba deloc, răspunde Tic-Toc. Nici presei și nici justiției nu-i ajută la asanare această paradă, care se îndreaptă cu pași viforoși spre Europa. Dimpotrivă. Și toate astea se pot afla și fără comentariile din Tic-Toc. De ce Tic-Toc? Pentru că nu mai e nimic de urmărit la posturile noastre de televiziune, care abia de-și trag sufletul... Ori dispar după bunul plac al politicienilor de la putere, ori mărșăluiesc și ele spre viitor cu pas cadențat în ciubote soldățești.

Credeți că îngroș culorile, povestind despre discuția din seara de hram? Poate nu sunt suficient de atent ca jurnalist la recomandările practice, oferite de partenerii noștri europeni, poate că există un scenariu simplu și clar, o teorie limpede a integrării noastre europene? Oare ghidul nostru pentru UE pot fi acele treizeci și ceva de capitole de negocieri despre care un simplu moldovean nu va ști niciodată nimic, tot așa cum nu a putut extrage pentru sine ceva pozitiv și util din Acordul de asociere cu UE de 1000 de pagini? Apropo, acesta nu spunea nimic despre faptul că Ucraina trebuie să decidă pentru noi, dacă ne ia sau nu la remorcă în Europa. Ați auzit vreodată pe cineva dintre înalții funcționari, vorbind despre faptul că Moldova trebuie și să cotizeze la UE, sau despre amenințările la adresa suveranității noastre din partea UE, ori poate că ele nu există? De când a aderat la UE, rețelele de distribuție a energiei electrice din Bulgaria au fost cumpărate de companii cehe, austriece și germane; utilitățile de apă ale orașului - de companii franceze; exploatarea minereului de cupru - de companii belgiene. Mina de aur de la Chelopech a fost vândută unei companii canadiene pentru aproape nimic, 2 milioane de dolari, iar acum Bulgaria primește doar 2 la sută din aurul extras acolo. Și la noi în țară s-a dat startul unei asemenea campanii: frații români, care și-au vândut aproape toată țara străinilor, au decis să se revanșeze în Moldova: în schimbul ajutorului frățesc, preiau rețelele alimentării cu apă ale mai multor raioane din preajma Prutului (ne vor vinde apă din râu), celor de gaze și electricitate.

Două milioane și jumătate de oi în ceață, iată ce înseamnă eurointegrarea Moldovei în accepția președintei Sandu.. Pentru mahala noastră înseamnă o vagă speranță că vom rezolva problema apeductului și vom repara drumul. Dacă mai instalăm patru leduri deasupra străzii, vom semăna un piculeț cu Luxemburgul. Dar nu există absolut nicio speranță că belșugul și dreptatea vor ajunge și în satul nostru. De Crăciun, Maia ne-a urat să credem cu toții în miracole. Și are dreptate, pentru că nu mai există demult Europa la care visam, pe când ne aflam în spatele Cortinei de Fier… Numai un miracol poate renaște din cenușa "toleranței" și depravării acea Europă creștină, cultă și luminată. Important e să nu murim în drum spre viitorul luminos. Știți ce-a zis fostul pușcăriaș la finalul conferinței improvizate, nu ca să fie neapărat auzit… I-a scăpat vorba din gură, când a închis după noi ușa verandei și a pornit șchiopătând spre masă: "Nu există decât un singur drum, cel, pe care l-ai parcurs."