Civilizația europeană de la triumf la declin. P.2

Inerția percepției umane este puternică și de durată. Deși în prezent multe s-au schimbat devenind de nerecunoscut, și acum auzind ”Europa” oamenii simt o anumită pietate. Civilizația europeană într-adevăr secole în șir a fost avangarda și bastionul dezvoltării omenirii.

Unu la unu cu o lume străină

După ce hoardele de barbari au cotropit măreața Chină medievală, în a.1215 Beijingul a căzut sub loviturile chingizizilor, iar civilizația indiană, cu excepția teritoriilor din sud, a căzut sub loviturile musulmanilor, anume Europa a rămas în avangarda progresului uman. În a.1453 a căzut Imperiul Roman de Est, pe care noi îl numim Bizantin, și lumea europeană a rămas una la una cu lumea fanatismului și jihadului, străin ei. Coranul a înăbușit Biblia, și încăierarea lor a devenit esența următoarelor secole. Veacuri lungi Imperiul Bizantin al romanilor și grecilor a fost scut între Asia și Europa, ceea ce i-a permis acesteia din urmă să-și construiască lumea catolică, însă la 29 mai,1453 după ce un trădător le-a deschis osmanilor portița din marele zid al Constantinopolului, mărețul oraș, Țarigradul acelei lumi, a căzut. Pe zidurile lui a pierit și ultimul împărat al romanilor Constantin XII Dragoș, numit așa deoarece era membru al ordinului Dragonului și avea în vene sînge sîrbesc.

Ultimul a căzut Templul Sfintei Sofia, cel mai mare templu al lumii creștine, construit de împăratul Iustinian și împărăteasa Teodora în secolul VI. El a fost transformat în moschee, dar înainte de aceasta , spune legenda, ultimul preot l-a rugat de Dumnezeu și El i-a ajutat pe creștini să păstreze sfintele relicve. Peretele templului s-a deschis, ultimul preot a intrat în el și a adormit, iar peretele s-a închis sub privirile uimite ale osmanilor. El se va deschide doar după ce preoțimea ortodoxă și puterea va reveni în acest templu și va restabili puterea creștinilor.

După căderea Imperiului Bizantin, scutul de apărare a lumii creștine l-au preluat principatele Moldovei și Valahiei, regatul Ungaria și Republica Venețiană. Erau ajutate de ordinul Malta, care înainte de a.1521 s-a ținut curajos pe insula greacă Rodos, fiind un bastion puternic al lumii creștine. În special vom menționa aici rolul important al moldovenilor și valahilor din Țara Muntenească, căci anume ei și ungurii au apărat lumea europeană înainte de bătălia de la Mohacs, în a.1526. Și sîrbii, care au fost zdrobiți la Kosovo în a. 1389.

Cel mai puternic era pe atunci Domnul Moldovei Ștefan cel Mare, a cărui bătălie de la Vaslui este recunoscută de știința istorică mondială drept cea mai grandioasă victorie a oștilor creștine asupra forțelor turce și a lumii islamice (a.1476) .

După zdrobirea acestor forțe și înainte de victoria armatei poloneze asupra turcilor la Viena, ultimii doar înaintau, cucerind țările europene una după alta. I-a putut opri doar Regele polonez-lituanian Jan Sobieski, lucru pentru care Imperiul Austriac a mulțumit ulterior statului polonez-lituanian. În cinstea lui Jan Sobieski austriecii au construit în a. 1906 biserica Sf. Joseph pe dealul Kahlenberg, la nord de Viena. Linia ferată Viena-Varșovia poartă, de asemenea, numele lui Sobieski. Și Constelația Scutul lui Sobieski a fost numită în cinstea sa.

Culturile puternice ale europenilor antici

În acele secole, lumea ortodoxă era o lume cucerită și subjugată, însă ea a salvat Europa, care și-a putut reorienta resursele și politica externă, inclusiv cea expansionistă.

Acele evenimente i-au impus pe europeni să cugete asupra trecutului, prezentului și viitorului lor. Asupra rădăcinilor lor și a spiritului strămoșilor. S-ar părea, că civilizația care pierea a renăscut, aidoma păsării Phoenix, din cenușa istorică și politică, și a creat cultura și temelia civilizațională pentru viitoarele deșteptări și creații mărețe.

Așa dar, ce a pățit lumea creștină în Vest? Dacă lumea creștină din Est și ortodoxia au privit în interiorul lor, lucru inevitabil sub jugul cotropitorilor, în Vest a început Epoca Renașterii, cum este numită ea. Anume în ea trebuie căutate rădăcinile civilizației europene moderne. În Europa, Evul Mediu dezvoltat a fost un timp interesant.

Dar lumea europeană nu s-a născut în Epoca renașterii – istoria milenară a Europei avea rădăcini puternice.

Deci, prima rădăcină. Pentru Europa ea este la fel de importantă ca Constantinopolul. Începem de la Europa veche, dispărută în legendele antice. Ce a fost acea civilizație, de la care am moștenit complexele megalitice, columnele și obiectele din aur ale strămoșilor iscusiți? La baza ei era cultura sciților antici, a sarmaților, tracilor și, în special, a celților. Monumentele lor istorice colosale. Mitologia: poveștile irlandeze și scoțiene despre Fain, războinicii legendari ai Insulelor Britanice, „ciclul Uladian” al miturilor popoarelor celtice, vechea epopee celtică „Mabinogion” (numele tradițional atașat ciclului de povești galeze, creat în principal în Perioada galeza medie), vechea lor religie, arta celtică timpurie, cultură materială. Cronicile druizilor irlandezi și poveștile lui Strabon și Iulius Cezar despre aceste popoare antice au ajuns și în zilele noastre. În timpul războaielor sale, Cezar în „Note despre războiul galic” a descris viața, cultura și societatea unei alte ramuri a celților - galii, care au trăit pe teritoriile Franței moderne, Italiei de Nord și Spaniei. Marcus Porcius Cato scria: „Există lucruri cărora galii se dedică în întregime - arta războiului și grația vorbirii”. Într-adevăr, la ei arta războiului era foarte dezvoltată, că doar au cucerit odată Roma, orașul etern, pe care nici marele Hannibal nu a reușit să-l cucerească.

Curajul mare al tracilor și celților era cunoscut în antichitate, el era condiționat de credința lor în reîncarnare, metempsihoză, renaștere și nemurire a sufletului. Aceste idei le erau din copilărie insuflate celților și galilor de preoții-druizi și de barzii, care compuneau imnuri sacre despre aceasta. Ei aveau și scriere - Ogham, adică noduri pe funii, care transmiteau cuvinte și silabe. Dar nu doar celții locuiau în Europa antică. Tacitus i-a descris pe germani ca pe niște războinici puternici, care trăiau practic sub conducerea poporului, adică într-o societate democratică, liderii lor fiind aleși doar pe durata acțiunilor militare.

Dar pentru noi prezintă interes o altă ramură a europenilor antici – geții și sarmații occidentali, numiți daci. Aceste două popoare mari și-au creat, în prima jumătate a mileniului I înainte de era noastră, propriul stat, cu capitala Sarmisegetusa, denumire care așa și se descifrează: uniunea sarmaților și geților. Vom menționa, că dacii au creat o civilizație foarte dezvoltată. Două imperii ale geto-sarmaților au glorificat-o în istoria omenirii. Acesta este imperiul lui Burebista și regatul lui Decebal, care timp de mulți ani a rezistat expansiunii romane și s-a arătat a fi un rege înțelept și un comandant priceput.

Antichitatea strălucită

Desigur, fără o scurtă privire asupra măreței istorii a Eladei antice - Grecia și Roma imperială, o descriere a rădăcinilor civilizației europene nu ar fi completă. Grecii au creat o mare cultură, rădăcinile căreia se trăgeau din cultura cretano-micenică din estul Mediteranei, renumită prin labirint și Palatul Knossos, scrierea neînțeleasă de pe discul lui Phaistos, a cărei descifrare încă își așteaptă cercetătorul. Și în plus, grecii au creat cultura polară a orașelor și structura democratică a societății.

Filozofia grecilor i-a glorificat pentru multe milenii și a influențat renașterea Europei și a întregii lumi. Astăzi aceste lucrări colosale ale lui Platon, Aristotel, Pitagora, Thales, Anaximandru și altor genii formează tezaurul spiritului uman și al înțelepciunii omenești. Compatriotul nostru, marele Mircea Eliade, considera că întreaga cultură europeană a crescut din înțelepciunea greacă, în special din Socrate, pe care din păcate îl cunoaștem doar citat de contemporanilor săi. Despre Grecia putem vorbi mult. Poezie, mitologie, arhitectură, sculptură, artă teatrală , sport – Jocurile Olimpice, Delfice, Corintice... Este greu să supraestimăm influența lor asupra lumii noastre!

Roma – și fără ea nu pot fi conștientizate rădăcinile culturii și civilizației europene. Civilizația romană a fost apogeul dezvoltării lumii antice și a Europei antice. Ea a dat lumii o colosală experiență de administrare a statului, un sistem juridic dezvoltat, numit dreptul roman, care azi stă la baza majorității statelor europene. Ea a dat lumii și o mare literatură, poezie, și filozofie, și ritorică, și artă militară. Plutarh, Cicero, Tacitus, Titus Livius, Boethius - de-a lungul secolelor, mulți oameni de știință și cugetători au cules idei și inspirație din lucrările lor. Roma a uimit lumea cu arhitectura ei imperială. Colosseum, Forumul Roman, apeducte, drumuri care duceau spre Roma. Aceasta este a doua rădăcină a culturii și civilizației europene.

Pe culmile spiritualității

A treia rădăcină este creștinismul și cultura creștină a Europei medievale. Marele cugetător tradiționalist francez Rene Guenon considera că dezvoltarea superioară a lumii occidentale a fost cultura și civilizația ei creștină. Se poate discuta, dar faptul că creștinismul a contribuit enorm la dezvoltarea Europei, este indiscutabil un fapt istoric și antropologic. Influența creștinismului asupra formării acelei Europe, pe care noi o cunoaștem de la căderea Imperiului Roman de Vest, este inestimabilă.

De mirare, însă această rădăcină importantă a culturii abraamice a Europei astăzi este extirpată fără milă de către politicienii, filozofii, culturologii și scriitorii «progresiști» occidentali. Se creează impresia, că anume ei doresc să o excludă din memoria generațiilor și să nu admită influența ei asupra viitorului Europei contemporane. Straniu, nu-i așa? Dar numai la prima vedere. Vom mai reveni la aceste stranietăți, deocamdată însă să vedem cum a influențat cultura creștină chipul Europei și al europeanului.

Creștinismul este un mare jalon în dezvoltarea omenirii contemporane. moderne. Revelațiile Fiului lui Dumnezeu au devenit napalmul, care a aruncat în aer lumea antică și a dat un impuls colosal dezvoltării lumii noastre. Și anume Europa a devenit unul dintre centrele medievale ale procesului de transformare a omului și a societății umane.

În epoca creștină omul s-a resimțit parte a marelui proiect de dezvoltare a cosmosului, parte a creației Divine. Fiodor Dostoievski , descriind acest etos medieval, a scris că, dacă adevărul nu este în Hristos, atunci eu rămîn cu Hristos, și nu cu adevărul. Acest rezumat a devenit axioma teologiei medievale, care ne-a dat nu doar un aparat enorm în domeniul scolasticii, dar și misticismul lui Bernard de Clairvaux și Augustin, și etica sacră, și estetica creștină. Menționăm, că la început creștinismul era o tradiție profund ezoterică. În lucrarea «Creștinismul și inițierea» Rene Guenon scria: «În ciuda originii sale inițiatice, creștinismul este în prezent exclusiv o religie, adică o tradiție de nivel pur exoteric și, prin urmare, nu poartă în sine alte posibilități în afară de cele inerente oricărui exoterism (exoterismul este o învățătură religioasă sau filozofică destinată celor neinițiați. Opus ezoterismului, învățăturii secrete – nota red.). El nici nu pretinde la nimic mai mult, are doar sarcina de a asigura «salvarea». Evident, inițierea respective se poate suprapune pe această tradiție, mai mult, în mod normal ea trebuie să se suprapună, căci o tradiție cu adevărat deplină întotdeauna are două nivele — ezoteric și exoteric. Dar cu timpul, în vestul contemporan o atare formă a creștinismului inițiatic nu mai există».

Într-adevăr, acel creștinism care a influențat formarea lumii europene timpurii a fost o tradiție ezoterică profund sacră. Ritualismul, botezul, împărtășania, nunta, confirmarea - toate au fost aspecte profund sacre și ritualuri care au străpuns toate aspectele vieții societății europene medievale.

Cămara lumii sacre

Reiese, că creștinismul a creat nu doar carcasa ideologică, teologică a lumii europene, ci a structurat această lume și această societate la nivelul inițiatic, conferindu-i un caracter sacru. Societatea Europei medievale se sprijinea pe statutul profund inițiatic al celor mai înalte pături aristocratice și sacerdotale ale populației, ca să nu mai vorbim de Pontiful Roman și de puterea imperială. Dacă prima putere teologică a fost de la Hristos și constructorul roman de poduri, de la corporațiile preoțești romane, atunci baza puterii imperiale și regale a fost conceptul sîngelui lui Hristos și a Sf.Graal.

Misterul Sf. Graal a devenit un tezaur colosal al lumii sacre medievale. El a format etosul de bază al acelei lumi. El a inspirat lumea medievală la mari realizări și a creat baza pentru întreaga literatură și filozofie aristocratică medievală. Ideea Sf. Graal a pătruns în ordinele cavalerilor medievali, tradițiile aristocratice de familie, poezia Minnesingers, trubadurii și toată literatura de atunci. Ciclul Graalului a inspirat cruciadele și poveștile cavalerești. Chrétien de Troyes, Wolfram von Eschenbach, Thomas Malory și alți autori au construit suprastructura ideologică a lumii medievale, cultura, etica și misterele inițiatice ale acesteia.

Anume în acele timpuri Europa a dăruit lumii un fenomen ciudat. Noi îl numim misterele cavalerești sau ordinele cavalerești, care au creat în Europa cea mai puternică forță și fundamentul ideologic, care a existat pe acest continent timp de multe secole. Ele există și astăzi, deși într-o formă trunchiată și jalnică, în forma unui grotesc și a unui paradox, dar asta este soarta a tot ceea ce, fiind măreț, s-a desprins de realitate și de rădăcinile sale. Cum spune minunatul film al lui Mark Zaharov, „vinul se transformă în oțet, iar Munchausen se transformă în Theophilus”. De altfel, nu numai ordinele cavalerești degenerează. Dar despre aceasta – în altă parte a studiului nostru.

Veaceslav Matveev

(va urma)