Întîlnire fără precedent între Trump și Kim Jong-un

Întîlnire fără precedent între Trump și Kim Jong-un

Donald Trump a acceptat invitația din partea liderului nord-coreean, Kim Jong-un, de a organiza o întîlnire fără precedent pentru a discuta despre viitorul programului nuclear, informează The Guardian


Înalți funcționari sud-coreeni au apărut în fața Casei Albe pentru a face anunțul și au transmis invitația pe care Kim Jong-un i-o face lui Trump. Casa Albă a confirmat că președintele SUA este pregătit să-l întîlnească pe Kim „pînă în luna mai”, la un moment exact și într-o locație care trebuie stabilită.


Dacă această întîlnire va avea loc, va fi prima dintre liderii celor două țări.


Bill Clinton a fost aproape de o întîlnire cu tatăl actualului lider nord-coreean, Kim Jong-il, în anul 2000, însă aceasta nu a mai avut loc.


Oficialii de la Casa Albă au subliniat că SUA nu va relaxa regimul strict de sancțiuni împotriva Coreii de Nord înainte ca țara să înceapă dezarmarea.


Spre deosebire de administrațiile anterioare, Trump „nu este pregătit să recompenseze Coreea de Nord în schimbul discuțiilor”, a declarat un oficial de la Casa Albă.


Trump a confirmat și el întîlnirea printr-o postare pe Twitter, în care a specificat că sancțiunile SUA împotriva Coreii de Nord vor rămîne în vigoare pînă cînd se va ajunge la o înțelegere privind programul de înarmare nucleară.


Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load