COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

mai multeminimizează

Încetinirea economiei mondiale, în trei scenarii de evoluție a situației privind coronavirusul

Încetinirea economiei mondiale, în trei scenarii de evoluție a situației privind coronavirusul

Trei niveluri de frică pun stăpînire pe pieţele de acţiuni

Acestea încep cu coronavirusul şi se termină cu o recesiune pe termen lung la nivel mondial, scrie John Authers, editorialist la Bloomberg.

De ce te temi? Este o întrebare vitală la care, în cazul pieţelor, se poate răspunde cu ajutorul unor dovezi clare, iar răspunsul acum este înfricoşător, scrie Authers. Potrivit acestuia, există în prezent cel puţin trei niveluri de teamă.

Teama legată de impactul coronavirusului asupra vieţilor noastre. Această teamă creşte pentru că are o relevenţă personală din ce în ce mai puternică. Nu implică nicio analiză a consecinţelor economice pe termen lung, ci numai o teamă de impactul imediat. În SUA, această teamă este în creştere continuă de peste o lună. Un indicator al acestui fapt: acţiunile retailerilor alimentari le-au bătut pe cele ale hotelurilor şi liniilor de croazieră cu 72% într-o lună.


Proximitatea personală va afecta judecăţile, iar proximitatea faţă de social media este de asemenea o problemă, însemnînd că teama generată de epidemie ar putea avea un impact mai mare.

Acesta este primul nivel al fricii, că boala ne va scăpa de sub control şi că va exista un impact asupra calităţii vieţii noastre, scrie editorialistul de la Bloomberg.

O altă teamă care s-a înstăpînit recent este că boala va provoca o criză de credit. În cazul izbucnirii unei astfel de crize, impactul economic ar fi de durată chiar dacă ep­idemia ar ajunge să fie adusă sub control mai rapid decît e de aşteptat.

Un astfel de risc pare să fi crescut în ultima săptămînă. Reducerea de urgenţă a dobînzilor decisă de Fed a avut menirea să combată un astfel de risc şi totuşi condiţiile financiare s-au deteriorat în continuare de atunci.

Aceasta anunţă probleme în special pentru bănci.

Teama că epidemia de coronavirus va reprezenta factorul care va declanşa următoarea criză de credit generalizată este răspîndită, şi raţională, scrie John Authers.

Însă cea mai mare teamă cu care se confruntă pieţele priveşte o recesiune globală serioasă, fie cauzată sau acutizată de coronavirus, potrivit lui Authers.

Pieţele se tem de posibilitatea intrării în carantină în timp ce lumea e cuprinsă de o criză a creditului şi băncile se prăbuşesc, episod urmat de recesiune. Dacă vom reuşi să evităm toate acestea, şi există şanse în acest sens, atunci se vor putea face mulţi bani, deşi nu cumpărînd obligaţiuni.

Şi ne-am bucura cu toţii să evităm o astfel de soartă, dar trebuie să avem ceva încredere, scrie editorialistul Bloomberg.

Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load