A început să construiască un drum de 10 km. Află motivul (VIDEO)

A început să construiască un drum de 10 km. Află motivul (VIDEO)

Un tată dintr-un sat izolat din sud-estul Indiei a început de unul singur construirea unui drum peste dealuri, lung de 10 km, pentru ca fiii săi, care locuiesc la un internat școlar să poată veni mai des acasă.

În ultimii doi ani, Jalandhar Nayak, în vîrstă de 45 de ani, a lucrat la un drum care să lege micuța așezare în care trăiește de restul lumii. Nayak, care nu a a urmat nicio formă de învățămînt, locuiește într-un sat izolat, la 10 km de școala rezidențială unde studiază cei trei fii ai săi.

„Am vrut ca cei mici să aibă parte de educație, să nu ajungă ca mine. Însă îmi este des dor de ei. I-am trimis la internat, nu pot merge de aici la școală. Ar fi trebuit să treacă peste cinci culmi. sînt mici, de abia pot eu. De aceea m-am gîndit să fac eu un drum pentru ei, nu neapărat să plece de acasă la școală dar să poată veni în vizită la final de săptămînă, să le fie ușor”, a declarat Nayak.

Autoritățile locale au luat cunoștință de activitatea lui Nayak la începutul acestei luni, cînd a fost prezentat într-un buletin de știri local. Oficialii au declarat pentru BBC că vor termina restul de 7 km de drum care va lega satul de orașul în care fiii săi merg la școală. Ei au adăugat că Nayak ar putea fi plătit pentru munca sa.

„Am fost impresionat că s-a acordat o mare atenție pentru ceea ce am făcut, mai ales că nu am tăiat niciun copac în timpul construirii drumului”, a concis Nayak, pentru cei de la BBC.

Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load