Gaburici a anunțat reorganizarea Fondului rutier

Gaburici a anunțat reorganizarea Fondului rutier

Fondul rutier al Moldovei va fi reorganizat.


Anunțul a fost făcut de către ministrul Economiei și Infrastructurii al Republicii Moldova, Chiril Gaburici, care a prezentat, în cadrul ședinței operative cu responsabilii pe domenii ai MEI, prioritățile activității instituției pentru următoarea perioadă, informează NOI.md.


Potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici a accentuat că mizează pe o colaborare eficientă și constructivă.


Printre priorități, ministrul Gaburici a menționat domeniul infrastructurii drumurilor, subliniind că Moldova trebuie să devină un șantier de construcție, astfel ca fiecare regiune a țării să beneficieze de drumuri accesibile și ușor practicabile. De asemenea, va fi reorganizat Fondul rutier, pentru a putea contribui eficient la reparația și menținerea drumurilor.


O altă prioritate a Ministerului Economiei și Infrastructurii este atragerea investițiilor, inclusiv prin dezvoltarea parcurilor IT și obținerea cetățeniei prin investiție. La fel, urmează să se pună accent și pe implementarea cu succes a Acordului de liber schimb cu Uniunea Europeană, inclusiv DCFTA, încheierea acordurilor de liber schimb cu China, Emiratele Arabe Unite etc.


Securitatea energetică a țării este o altă prioritate a MEI. Ministrul Chiril Gaburici a reiterat necesitatea diversificării surselor energetice, posibilitatea utilizării energiei regenerabile, dar și darea în exploatare a Gazoductului Ungheni-Chișinău. Alte priorități ale Ministerului sînt reformele regulatorii, eficientizarea activității întreprinderilor de stat și dezvoltarea domeniului comunicațiilor.


 


Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Sondaj Toate

load