COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

Cui și cu cît îi vor fi reduse salariile la SA "Moldovagaz"?

Cui și cu cît îi vor fi reduse salariile la SA "Moldovagaz"?

Salariile personalului administrativ al întreprinderii moldo-ruse SA "Moldovagaz" vor fi reduse. Această problemă va fi discutată în luna mai în cadrul organelor de conducere ale companiei.

Despre aceasta a comunicat președintele Consiliului de administrație al SA "Moldovagaz", Vadim Ceban, în cadrul emisiunii "Mecanismul de acțiune” cu Elena Levițkaia-Pahomova la postul de televiziune "NTV Moldova", transmite Noi.md.

El a menționat că există o decizie corespunzătoare a conducerii. "Avem o sarcină, pusă, inclusiv de acționarii majoritari ai societății - Gazprom și Guvernul Moldovei, de a optimiza pierderile și cheltuielile noastre, inclusiv salarizarea. De aceea vom reveni la această problemă în luna mai", a spus șeful Moldovagaz.

Potrivit lui, cel mai probabil, pe anumite poziții va fi o anumită reducere a salariilor, dar acest lucru nu se va referi la angajații de rînd.


"Noi nu ar trebui să comparăm salariile directorilor sau a membrilor Consiliului de administrație cu salariile lăcătușilor, instalatorilor-gaze, care lucrează pe linii, deservesc în totalitate echipamentele, în special, tehnica de linie, stația de distribuire și alte echipamente", a menționat președintele Consiliului de administrație SA "Moldovagaz".

El a subliniat că, de aceea, cel mai probabil, reducerea salariilor se va referi numai la personalul administrativ pentru a optimiza cheltuielile în această perioadă dificilă. "Avem anumite angajamente, iar în luna mai vom veni cu o propunere concretă și vom informa acționarii noștri despre aceasta", a subliniat Vadim Ceban.

Potrivit acestuia, s-a decis, de asemenea, că fondurile neachitate angajaților SA "Moldovagaz" în perioada de "șomaj tehnic" forțat, în martie-aprilie, le vor fi compensate din contul plăților suplimentare în luna mai.

Șeful "Moldovagaz" a explicat că, în general, în țară, compania are circa 5 mii de angajați, dintre care 65-70% s-au aflat în "șomaj tehnic" în martie-aprilie, au stat acasă, au lucrat la distanță. Ei au păstrat 75% din salariu, iar 25% din salariu l-au pierdut.

"Am decis că, din contul plăților suplimentare, în luna mai vom compensa tuturor angajaților veniturile ”pierdute” în martie și aprilie. Adică, în luna mai, oamenii vor primi o plată suplimentară. Această decizie a fost luată în cadrul organelor de conducere ale SA "Moldovagaz". Avem un buget, avem mijloace. Noi îi vom încuraja pe cei nevoiți să stea acasă și să muncească la "distanță", pentru ca ei să primească în cele din urmă un salariu întreg, dar, desigur, fără prime", a spus Vadim Ceban.

Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load