Cinci proiecte sociale vor fi finanțate de UE

Cinci proiecte sociale vor fi finanțate de UE

Aproximativ 11  milioane de euro va oferi Uniunea Europeană pentru proiecte de aprovizionare cu apă, canalizare şi eficienţă energetică, realizate în Regiunea de Dezvoltare Sud.

Banii vor fi alocaţi pînă în 2020, cît urmează să fie implementate programele, transmite MOLDPRES.

Trei proiecte de alimentare cu apă şi sanitaţie, în valoare de peste  7,3  milioane de euro, vor fi implementate în municipiul Cahul şi raionul Leova. Două proiecte de eficienţă energetică, în valoare de circa 3,3 milioane de euro, vor fi realizate în oraşele Leova şi Basarabeasca.

Lucrările se înscriu într-un plan de proporţii, implementat în cooperare cu proiectul „Modernizarea serviciilor publice locale în R. Moldova". Acesta este implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului și sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare, guvernele Suediei, Romîniei și Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare.

„Măsurile de eficiență energetică, ce vor fi implementate în cadrul școlilor vor asigura condiții optime pentru activitatea profesională a personalului și studiile elevilor din mai multe localități. Iar în ceea ce ține de măsurile de aprovizionare cu apă și canalizare, ele vor avea ca urmare îmbunătățirea infrastructurii pentru furnizarea serviciilor comunitare şi sporirea ratei de conectare a populației la acestea. Toate aceste măsuri vor contribui, în ansamblu, la diminuarea disparităților rurale şi urbane”, au afirmat surse de la Agenţia de Dezvoltare Regională Sud.

Potrivit  ADR Sud, realizarea proiectelor amintite  va viza peste 64 de mii de cetăţeni din zona de sud, care vor putea să-şi îmbunătăţească condiţiile de trai şi calitatea vieţii.

Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Sondaj Toate

load